Istoria săpunului: Cum a început omenirea să se scuture de mizerie

„Dă cu mai mult săpun, nu cu parfum!” Cum se face că un obiect „atât de curat și de pur” are un trecut atât de tulbure? Nimeni nu știe cu siguranță când anume a fost inventat, dar se pare că săpunul există încă de la începuturile civilizației.

Unul dintre motivele pentru care este atât de greu să stabilim când a apărut este faptul că săpunul poate fi fabricat din câteva ingrediente simple: este nevoie doar de un alcaliu amestecat cu grăsime animală sau ulei vegetal.

O colecție de săpunuri decorative care se găsesc adeseori în hoteluri. Foto: Wikimedia

Potrivit Wikipedia, din tăblițele cuneiforme știm că, în urmă cu 5.000 de ani, sumerienii fierbeau cenușă cu grăsimi animale sau vegetale și obțineau o pastă pe care o foloseau la curățat. Rețete similare de săpun fabricat din săruri alcaline amestecate cu uleiuri au fost descoperite pe papirusuri egiptene datând chiar și din perioada Regatului Nou (circa 1500 î.e.n.).

Un basm roman vechi spune că femeile care locuiau lângă Muntele Sapo au descoperit săpunul atunci când ploaia a căzut peste o combinație de cenușă de lemn și grăsime animală (provenită de pe munte, unde se făceau sacrificii animale), pe solul din apropierea Râului Tibru, unde ele spălau rufele.

Celebru autor roman de istorie naturală Pliniu cel Bătrân respingea această istorie și punea inventarea săpunului pe seama triburilor galice și germanice pe care romanii le-au întâlnit în timpul cuceririlor lor.

În orice caz, ceea ce se știe cu siguranță este că romanii foloseau săpunul în anul 200. După ce Roma a fost cucerită de barbari, spre sfârșitul secolului V, săpunul a fost foarte puțin folosit.

Practica pentru care romanii erau faimoși – îmbăiatul – a fost descurajată de Biserică. Foto: Pinterest

Una dintre puținele instituții care au rămas în Occident după disoluția puterii imperiale, Biserica Catolică, descuraja îmbăierea, care era văzută drept o activitate hedonistă, amintind de practicile păgâne din vechiul imperiu.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Mulți au urmat sfatul Bisericii și se crede că igiena precară a fost un factor principal care a contribuit la răspândirea ciumei bubonice, „Moartea Neagră” (1348 – 1350), printre alte boli.

Totuși, unii foloseau săpunul chiar și în Evul Mediu. De exemplu, cruciaților le-a fost pe plac săpunul și au adus înapoi în Europa rețeta săpunului de Alep, fabricat din ulei de măsline.

Drept rezultat, fabricarea săpunului a înflorit în Spania în secolele XI și XII. Aici, musulmanii spanioli fabricau săpun de Castilia. De asemenea, săpunul fabricat din cenușă de lemn era produs în câteva orașe mari din Anglia în secolul XIII.

O cutie de săpun Amigo del Obrero (Prietenul Muncitorului), din secolul XX, expusă la un muzeu din Mexic. Foto: Wikimedia

În jurul anului 1400, francezii fabricau săpun de Marsilia amestecând apă de mare, cenușă și ulei de măsline. Însă, până în secolul XVIII, săpunul nu a fost larg folosit.

Era prea scump pentru oamenii obișnuiți și cele mai multe tipuri de săpun aveau o aromă neplăcută. Din fericire, odată cu revoluția industrială, au apărut metode noi de producere a săpunului.

De asemenea, odată cu importarea unor ingrediente exotice și frumos mirositoare – cum ar fi uleiul de palmier sau de nucă de cocos –  din Africa și Asia, săpunul a devenit un bun mult mai atrăgător.

Mulți susțin că momentul de turnură pentru popularitatea săpunului a apărut la mijlocul secolului XIX. La începutul Războiului din Crimeea (1854 – 1857), în cadrul căruia britanicii au luptat pe teritoriul Ucrainei de azi, cele mai multe decese din rândul englezilor au fost cauzate de boli și nu de rănile provocate în luptă.

Un calup de săpun de Marsilia. Foto: Wikimedia

După ce Florence Nightingale a introdus igiena în spitalele de campanie britanice, la sfârșitul lui 1854, numărul deceselor a scăzut. Americanii au preluat lecția, și, în timpul Războiului Civil (1861 – 1865), au instituit reforme de igienă în rândul soldaților.

După ce s-au obișnuit să folosească săpunul cu regularitate, soldații au dus cu ei acasă acest obicei. Creșterea uzului săpunului a coincis și cu dezvoltarea marketingului de masă.

Unul dintre primii giganți care au fabricat săpun la scară comercială, Procter & Gamble, și-a dat seama cât de important era să creeze o marcă și să facă reclamă produsului la scară mare.

Conform Cleaning Institute, la începutul secolului XX, compania cheltuia mai mult de 400.000 de dolari pe an pentru publicitate, sumă echivalentă cu 10 milioane de dolari în ziua de azi. Banii au fost cheltuiți cu folos, și, până în 1930, cererea pentru săpunul „P & G” era atât de mare, încât produsul era fabricat în cazane înalte cât o clădire cu trei etaje.

O reclamă din 1922 pentru săpunul Palmolive. Foto: Wikimedia

În ziua de azi, săpunul este fabricat în cadrul unui proces care are trei faze. Mai întâi, uleiurile și grăsimile sunt combinate cu alcalii pentru a obține un amestec de săpun, apă și glicerină, în cadrul unei metode numite „saponificare”.

Apoi, amestecul este uscat pentru a se reduce conținutul de apă. În cele din urmă, săpunul uscat este amestecat cu arome, culori și alți aditivi, iar apoi e tăiat în calupuri.

Dar săpunul modern nu se limitează la calupuri. Săpunul lichid a preluat cu rapiditate conducerea pe piață. De fapt, în anii din urmă, consumatorii au cheltuit mai mult pe săpun lichid decât pe săpun solid.

Se naște întrebarea: ce săpun ar trebui să folosim? Răspunsul este mai complicat decât ai crede.

O veche cutie de săpun Procter & Gamble. Foto: Wikimedia

Dezinfectantul pentru mâini ar putea fi o alternativă bună la apă și săpun pentru cei care lucrează în domeniul sănătății. Însă această recomandare nu este neapărat un sfat bun pentru publicul general.

Unul dintre motivele pentru care doctorii și asistentele sunt încurajați să folosească dezinfectant îl constituie faptul că aceștia au nevoie de o metodă rapidă și ușoară de a se curăța cât mai des. Cei mai mulți dintre noi, însă, nu au această grijă.

Pe de altă parte, angajații din domeniul sănătății curăță de obicei doar microbii de pe mâini, nu și mâncarea, grăsimea, solul sau materiile fecale pe care trebuie să le îndepărteze majoritatea oamenilor.

Nimic nu curăță mai bine toate acestea precum o combinație de săpun, apă și frecare – adică tradiționalul „spălat pe mâini”. Orice ai folosi, asigură-te că schimbi des bucata sau recipientul de săpun lichid!


Dacă ți s-a părut interesant acest articol, s-ar putea să îți placă și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu