Istoria ochelarilor, invenția revoluționară din Evul Mediu

Înainte de secolul al XIV-lea, defectele de vedere – fie ele congenitale sau legate de vârstă – erau afecțiuni fără leac.

Această realitate îi lovea în special pe cei care făceau munci de precizie sau activități intelectuale bazate pe lectură și scris. Printre aceștia din urmă erau și călugării.

„Apostolul cu ochelari”, de Conrad von Soest (1403). Foto: Wikimedia

Timp de secole, ei au fost marii depozitari ai cunoașterii occidentale. Prin urmare, nu este surprinzător că tocmai într-o mănăstire, cu puțin timp înainte de 1300, a apărut o invenție care de atunci a schimbat viața unei importante părți a omenirii: ochelarii.

Un om de știință arab, Ibn al-Haytham, cunoscut în Europa sub numele de Alhacen, a creat baza teoretică a acestei invenții în secolul al XI-lea, prin studiile sale asupra corneei umane și efectelor razelor de lumină asupra oglinzilor și lentilelor.

Cărțile sale au fost traduse în latină în secolul al XIII-lea și au suscitat un larg interes pentru optică și aplicațiile sale practice.

Au apărut astfel primele „pietre pentru citire”, lentilele emisferice care au fost utilizate ca lupe și care constituie precursoarele ochelarilor.

În 1306, teologul florentin Giordano da Pisa declara într-o predică:

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

„Abia în urmă cu 20 a apărut arta de a face ochelari, care te fac să vezi bine. S-a dovedit una dintre cele mai bune și mai necesare arte pe care le are lumea. L-am cunoscut pe cel care a descoperit-o și i-am vorbit.”

Prin urmare, momentul inventării ochelarilor este situat în jurul anului 1286. O altă relatare de epocă menționează un călugăr din Pisa, pe nume Alessandro della Spina, care a murit în 1313 și care:

„…putea să reproducă tot ce vedea. El însuși a făcut ochelarii, pe care altcineva i-a conceput înainte, dar fără a dori să-i comunice secretul. Pe de altă parte, Alessandro i-a învățat pe toți cum să facă asta.”

Ochelari pentru toți, bătrâni și tineri

Autoportret al lui Jean-Baptiste-Siméon Chardin, pictor francez (1699-1779). Foto: Wikimedia

Aceste prime modele de ochelari erau formate din două lentile montate pe cadru de lemn sau de os, unite cu un nit și așezate pe nas.

Lentilele de tip biconvex au corectat defecte ale vederii la mică distanță, precum presbiopia. Există referiri la faptul că se folosea ca material optic cuarț transparent sau beril, o piatra prețioasă, deși la primii ochelari s-a folosit și tehnica de fabricare a sticlei pe bază de nisip, potasiu și carbonat de sodiu, dezvoltată în Bizanț și adoptată de venețieni.

Ochelarii s-au răspândit rapid în rândul persoanelor în vârstă.

Foto: Wikimedia

De exemplu, poetul Petrarca amintea cum, în jurul anului 1350, și-a pierdut brusc vederea și a fost „forțat să recurgă cu reticență la ajutorul lentilelor.”

În secolul XV a apărut un nou tip de ochelari, „potriviți pentru vederea la distanță, adică pentru tineri”, după cum spunea ducele de Milan într-o scrisoare din 1462, într-o referire clară la lentilele concave care corectau miopia.

Acești ochelari erau utili nu doar pentru sarcini specifice, cum ar fi cititul și scrisul, ci puteau fi purtați tot timpul.

Ochelarii de la începutul secolului XX. Foto: Wikimedia

Și poate că tocmai acest aspect i-a făcut pe inventatorii care au urmat să se acorde mai multă atenție problemei fixării ochelarilor pe nas, fără a fi nevoie să mai fie ținuți cu mâna, așa cum se întâmpla la început.

Astăzi, primele modele de ochelari ne par ridicole. De exemplu, au fost întrebuințate inclusiv pălării cu sârme de care atârnau ochelarii sau benzi de piele fixate în jurul capului, fâșii de care erau prinse și lentilele.

Interesant este că ramele de ochelari atât de răspândite azi (mai întâi cele prin strângerea pe temple și apoi prin fixare după urechi) nu s-au răspândit până în secolul al XVIII-lea.

Abia atunci ochelarii, confortabili, relativ ieftini (datorită producției lor industriale) și cu lentile din ce în ce mai bine adaptate nevoilor fiecăruia, au devenit pentru mulți un apendice de neînlocuit în orice moment al zilei.

Ca să știi mai mult

Cartea dedicată de Rodney Castleden „inventatorilor din trecut, prezent și viitor” este un omagiu adus imaginației creatoare a omului și un îndemn la cunoașterea și aplicarea în beneficiul societății a tuturor marilor descoperiri ale minții omenești. Autorul prezintă în ordine cronologică o selecție fascinantă de peste 250 de invenții (și de topuri ale lor), menționând numele autorilor – când se cunosc – , conjunctura economico-socială a momentului, problemele pe care inventatorii încercau să le rezolve, importanța pentru contemporaneitate și felul în care fiecare dintre ele a avut darul de a schimba lumea.

Comandă cartea „Invenții care au schimbat lumea. De la electromagnet la GPS” pe Elefant sau pe Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „Istoria ochelarilor, invenția revoluționară din Evul Mediu”

  1. Da, pai Alchimia ca Mare Lucrare este piatra de baza a lumii moderne. Fara acesti oameni de stiinta ai vechimii lumea ar fi fost nicaieri acum.

    Răspunde

Lasă un comentariu