Istoria magiei, de la „lucrarea diavolului” la distracția telespectatorilor

După cum vei vedea, istoria magiei și a iluzionismului a avut un parcurs zbuciumat în ultimii 5.000 de ani. În formele sale cele mai timpurii, magia producea surprindere și uimire, iar în alte epoci era privită ca fiind ceva întunecat și înfricoșător.

Spectacolele de magie din ziua de azi sunt unele dintre cele mai populare forme de distracție. Magicieni precum David Copperfield, Cris Angel și Dynamo fac lucruri care par imposibile cu o dexteritate care îi face pe mulți oameni să se întrebe „cum a reușit să facă așa ceva?”

Începând cu secolul XIX, mulțumită unor figuri-cheie, magia s-a transformat dintr-o practică neortodoxă într-o formă de artă a spectacolului, care atrage în ziua de azi milioane de spectatori.

Istoria magiei – Cine au fost primii maștri ai iluziei?

istoria magiei

Suntem familiarizați cu spectacolele de magie la scară mare, care cer multe pregătiri. Un astfel de exemplu este spectacolul elaborat care implică dispariția unor obiecte sau persoane.

Totuși, până și un act de magie care începe cu formula „alege o carte, orice carte” are potențialul de a uimi peste măsură audiența. Egiptenii antici au descris astfel de numere de magie în literatura lor și, probabil, și în picturile din morminte.

În jurul anului 1823, un aventurier britanic pe nume Henry Westcar a cumpărat un papirus literar egiptean (elaborat în jurul anului 2.500 î.e.n.), care înfățișează un magician pe nume Dedi în timp ce acesta desfășoară un număr de magie care implică decapitarea unui animal în fața regelui.

istoria magiei

O pictură din mormântul lui Baqet al III-lea din Beni Hasan, Egipt. Oare ar putea fi vorba de prima descriere a jocului numit „alba-neagra”?

În poveste, Dedi înlocuiește ca prin magie capetele tăiate și apoi îi face niște profeții regelui. Deși unii experți cred că povestea este o ficțiune, alții atrag atenția asupra faptului că există mai multe povești egiptene care descriu magicieni care fac profeții.

Un alt posibil exemplu cu un truc de magie făcut în Egiptul Antic este reprezentat într-o pictură de pe peretele mormântului lui Baqet al III-lea, în Beni Hasan, aparținând secolului XXI î.e.n. Pictura reprezintă doi oameni care stau la o masă pe care se află castroane întoarse.

Unii spun că aici este înfățișat primul exemplu de „alba-neagra”, în timp ce alții cred că este vorba despre un altfel de joc. Pictura mai înfățișează jongleri și alte jocuri și activități de recreere.

Istoria magiei – Acetabularii romani

„Acetabularii” au fost un grup de magicieni care au jucat „alba-neagra” în Roma Antică timp de aproximativ 250 de ani, începând în jurul anului 50 al erei noastre. Numele grupului își are originea în primul număr de magie pe care membrii săi îl făceau, spectacol care implica folosirea pietrelor și a unor pahare mici.

Către sfârșitul vieții sale, în anul 65, Seneca cel Tânăr din Roma spunea că se delecta cu trucul paharelor și al zarurilor și vorbea, de asemenea, despre îndemânarea jonglerilor în cea de-a 45-a Epistolă către Lucilius:

„Astfel de tertipuri sunt niște înșelătorii inofensive, la fel ca jocul cu paharul și zarul al jonglerului, în care tocmai înșelătoria mă desfată. Însă, dacă îmi arăți cum este făcut trucul, îmi pierd interesul.”

Percepțiile negative legate de magie

În următoarea mie de ani, magia era legată de ocult și de vrăjitorie și mulți considerau că este „lucrarea diavolului”. Magia a încetat să fie forma de distracție inofensivă care era odată și a devenit un spectacol din ce în ce mai rar.

De-a lungul acestor secole văduvite de magie, numai câțiva aleși aveau voie să practice magia. Autoritățile le permiteau artiștilor de circ și celor de stradă să își uimească audiențele cu șmecherii tradiționale, pe care le considerau inofensive.

În 1584, englezul Reginald Scott a scris Demascarea vrăjitoriei, în care voia să arate lumii că așa-zisa „vrăjitorie” nu există. Însă cartea a sfârșit prin a face mai mult rău decât bine magicienilor.

istoria magiei

Un magician face un truc cu pahare, în timp ce un bărbat fură punga cu bani a unui spectator. Tabloul în cauză este Magicianul, de Hieronymus Bosch

Deși Scott dezvăluia multe dedesubturi din istoria magiei și taine ale iluzioniștilor, cartea îi înfățișa pe aceștia ca pe niște șarlatani și escroci. Astfel, imaginea negativă a dus la o și mai mare restrângere a magiei.

Deși majoritatea exemplarelor acestei cărți au fost arse la începutul secolului XVII, avea să dureze mai mult de 50 de ani pentru ca o parte din răul produs de ea să dispară.

În 1634 a apărut o altă carte, intitulată Hocus Pocus Junior. Această carte conținea instrucțiuni de bază pentru majoritatea numerelor de magie ale acelei vremi, precum și informații despre magia practicată în trecut.

Cartea includea un ghid „pas cu pas” pentru a pune în scenă jocul de „alba-neagra”, precum și instrucțiuni în ceea ce privește meseria de magician, instrucțiuni care sunt folosite până în ziua de azi.

Istoria magiei – Tranziția către iluzonismul modern

Magia modernă este, poate, mai populară ca niciodată. Mulți spun că acest lucru i se datorează magicianului francez Jean Eugene Robert Houdin. „Tatăl magiei moderne” s-a născut în 1805 în orașul Blois din centrul Franței și a devenit interesat de magie într-unul dintre momentele fortuite ale istoriei.

istoria magiei

Jean Eugene Robert Houdin (1805 – 1871), cunoscut și ca „părintele magiei moderne”

Având intenția de a-i urma tatălui său și de a deveni fabricant de ceasuri, adolescentul Houdin și-a pus bani deoparte, ca să cumpere o copie a cărții Traite de l’horlogerie (Tratat despre fabricarea ceasurilor). În locul celor două volume despre fabricarea ceasurilor, lui Houdin i s-au trimis două cărți despre magie.

În loc să le trimită înapoi, a început să le citească și să exerseze mereu. După ce învățat tot ce era de învățat din cărți, Houdin a angajat un magician local de la care să învețe și mai multe.

Mentorul său, Maous, era un medic care avea drept hobby spectacolele de magie de la târguri și petreceri. Maous l-a învățat pe Jean bazele magiei, îndemânarea și coordonarea mâinilor și ochilor.

Poate cea mai importantă lecție pe care a învățat-o Houdin a fost că dacă repeta destul de mult avea să dobândească îndemânarea necesară. Dacă Houdin ar fi primit cărțile pe care le comandase, poate că nu ar fi adus niciodată magia pe scena teatrelor.

În plus, nu ar fi inspirat niciodată succesori atât de importanți cum a fost Harry Houdini, maestrul numerelor de evadare, care și-a luat numele de la Houdin.

Istoria magiei și „Cercul magic”

Interesul pentru magie a început din nou să crească către sfârșitul secolului XIX. Magicienii inventau trucuri noi și publicul era din nou gata să plătească pentru a vedea spectacolele.

Într-o zi de vară din 1905, un grup de aproximativ 20 de magicieni s-a reunit în restaurantul Pinoli’s din centrul Londrei. Voiau să înființeze un club nou de magie.

În acest grup se afla unul dintre cei mai mari magicieni din istoria Marii Britanii, pe nume David Devant. Inițial, magicienii au vrut să numească clubul în onoarea unui confrate decedat, pe nume Martin Chapender, însă în cele din urmă s-au decis asupra denumirii de „Cercul magic”.

istoria magiei

Cercul magic și motto-ul celebru: „Dezvăluirea secretelor este interzisă”

Clubul a ținut prima reuniune într-un pub numit The Green Man din Soho, însă membrii au continuat să se întâlnească de obicei în camera de sus de la St. George’s Hall, în Langham Place. Devant a devenit președintele inaugural al clubului și fraza sa emblemă, „Totul făcut cu bunătate”, apărea pe posterele publicitare ale grupului.

Grupul a ajuns să aibă membri în lumea întreagă și o altă decizie importantă a fost luată de membrii grupului în 1991, când au decis că vor permite accesul femeilor în club pentru prima dată, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile necesare pentru a deveni membri.

Criteriile pentru a deveni membru

Astăzi, potențialii membri trebuie să cunoască cel puțin alți doi membri, care au rolul de referenți. Candidatul trebuie să treacă printr-un interviu cu „secretarul de examinare” la sediul din Londra și dacă are succes trebuie să scrie o lucrare sau să-și demonstreze abilitățile în fața unui complet de examinare.

Doi dintre examinatori citesc lucrarea și apoi pun o copie a acesteia în bibliotecă. Membrii Consiliului votează dacă acest candidat să fie sau nu acceptat. Dacă un candidat reușește, atunci are dreptul de a folosi sintagma „Membru al Societății” (MMC) după numele său.

Printre membrii societății se numără Prințul Charles și Stephen Fry.

Istoria magiei – Un cerc interior: „Clubul de elită”

Poate părea un efort să pătrunzi în Cerc, însă în interiorul Clubului se mai află un club. Acesta se numește „Clubul interior de magie” și numărul membrilor nu trece niciodată de 300. La fel ca în cazul membrilor de bază, cei acceptați pot să-și treacă un titlu în dreptul numelui lor: „Membru al Cercului Interior de Magie” (MIMC).

Pentru a pătrunde în acest club exclusivist este nevoie de mai mult decât de cunoașterea magiei. Este nevoie de un grad ridicat de abilități.

Membrii depun jurământ pentru a nu dezvălui cele mai ascunse secrete magice. Motto-ul Cercului este „Indocilis Privata Loqui”, ceea ce înseamnă „nu este permis să dezvăluie secrete”.

Orice membru care încalcă această prevedere este imediat exclus din Cerc.

Istoria magiei și epoca televiziunii

istoria magiei

„Magicianul mascat” și-a asumat misiunea de a dezvălui lumii secretele bine păzite ale lumii iluzionismului

Începând cu anii ’70, magia a devenit ceva oarecum obișnuit la televizor. Cu toate acestea, una dintre cele mai controversate emisiuni de magie avea de-a face cu divulgarea celor mai bine păzite secrete ale acestei bresle.

Intitulat „Încălcarea codului magicienilor” și produs de compania americană Fox, serialul a fost difuzat timp de două sezoane în 1997-1998. Un magician de clasă mondială realiza numere de iluzionism, cum ar fi „doamna Zig-Zag”, „prinderea glonțului între dinți” sau „metamorfoza”.

Apoi explica felul în care magicienii făceau aceste trucuri. Era cunoscut drept „Magicianul mascat” și nu a vorbit niciodată pe ecran.

Explicațiile erau oferite prin vocea lui Mitch Pilegi, cunoscut după ce jucase în Dosarele X (a interpretat personajul „agentul Skinner”). Cercul Magic și membrii săi au intrat în panică după primele difuzări.

Însă „Magicianul mascat” a devenit un fel de emblemă a televiziunii la sfârșitul anilor ’90. În ultimul său show, el a dezvăluit cel mai mare secret al său – adevărata sa identitate.

Omul din spatele măștii era Val Valentino și a insistat asupra faptului că participase la acest show TV pentru a reaprinde interesul pentru magie.

E vorba de îndemânare

istoria magiei

Harry Houdini, unul dintre cei mai cunoscuți magiciani ai lumii, a murit în circumstanțe neclare

Unii magicieni se concentrează mai mult asupra unei anumite zone de magie. Însă toți magicienii posedă arta de a distrage atenția.

Această abilitate este foarte importantă, mai ales în cazul numerelor de magie făcute în apropierea audienței. La un moment dat în timpul spectacolului, magicianul distrage atenția spectatorilor.

În timp ce spectatorii se concentrează în direcția greșită, magicianul ascunde ceea ce se întâmplă cu adevărat. Un exemplu perfect ar fi felul în care ascunde ceva în mânecă.

Pentru magia făcută în apropierea audienței este nevoie de multă dexteritate. Astfel, magicienii din această zonă lucrează din greu pentru a-și dezvolta ceea ce ei numesc „memoria musculară”.

Istoria magiei – De la mistici la entertaineri

În istorie magiei de-a lungul ultimelor mii de ani, această artă a făcut tranziția de la ceva mistic la ceva paranormal și înfricoșător. Abia recent a evoluat într-o artă a îndemânării.

Astăzi, magia trece peste orice bariere și place tuturor, nu numai copiilor. Când fanii nerăbdători plătesc pentru a vedea un spectacol de magie, există așteptarea (speranța) că magicianul îi va uimi și îi va șoca.

Până la urmă, finalul celor mai reușite spectacole de magie ne lasă scuturând din cap și plini de uimire.

Articole fascinante

Loading...
>