Istoria hârtiei, fundația pe care stă civilizația zilelor noastre

Hârtia este folosită astăzi la scară largă, de la cărți și caiete, la pungi, plicuri și cutii. Într-o formă sau alta, este prezentă în fiecare casă și ar fi greu să ne imaginăm lumea fără ea. Cum a apărut această invenție care a schimbat lumea și care a făcut posibilă răspândirea la scară largă a cunoașterii?

În acest articol facem o incursiune în istoria hârtiei, suportul fără de care dezvoltarea civilizației umane, așa cum o avem azi, probabil că nu ar fi fost posibilă.

Lumea dinaintea inventării hârtiei

Tablita de lut
Tăbliță de lut din Mesopotamia, pe care sunt înscrise reguli cu privire la alocarea berii. Foto: British Museum

Înainte de inventarea hârtiei, oamenii scriau pe tăblițe de lut, papirus, pergament sau pe vellum. În vremurile antice, scribii din Mesopotamia, Egipt și Iran își scriau textele pe tablete de lut umed cu ajutorul unui instrument confecționat din stuf.

Pergamentul era fabricat din piei de oaie, vițel sau capră nevopsite și a fost folosit timp de peste două milenii. Vellum era un pergament de calitate superioară, confecționat din pielea animalelor foarte tinere, de obicei miei și viței. Acest material era folosit pentru a crea suluri, codice și cărți.

Produs dintr-o plantă erbacee care crește în Delta Nilului și Africa Centrală (Cyperus papyrus), papirusul a fost folosit în Egiptul Antic și în alte zone din jurul Mediteranei.

Cele mai vechi dovezi ale utilizării papirusului au fost descoperite în 2012 la Wadi al-Jarf, un vechi port egiptean situat pe coasta Mării Roșii. Datând din 2.560 – 2.550 î.e.n., rolele de papirus descriu ultimii ani ai construirii Marii Piramide din Egipt, potrivit Interesting Engineering.

Fragment papirus
Fragment din papirusul descoperit la Wadi al-Jarf. Foto: Smithsonian Magazine

Înainte de inventarea hârtiei, chinezii scriau pe bucăți de bambus sau pe mătase, dar mătasea era scumpă, iar bambusul era greu.

Istoria hârtiei: Cai Lun produce prima bucată de hârtie

Oficial, hârtia a fost inventată în anul 105 de către Cai Lun, un eunuc funcționar la curtea imperială a dinastiei Han.

Constatând dificultatea cu care scribii mânuiau și foloseau mătasea și bambusul, Cai Lun a experimentat cu diverse metode, iar în anul 105 a venit cu o rețetă de hârtie care includea bambus, resturi de cânepă, cârpe, plase de pescuit și scoarță de copac.

Cai Lun
Timbru poștal cu portretul lui Cai Lun, emis în China în 1962. Foto: Wikimedia

Aceste materiale erau fierte și transformate într-o pastă, care era apoi bătută cu ciocanul de lemn și amestecată cu apă. Compusul era apoi dat prin sită și lăsat să se usuce.

Deși aceasta este considerată prima formă de hârtie, cel mai probabil Cai Lun nu a fost primul care a creat hârtie. În 2006, la Fangmatan, o localitate din provincia chineză Gansu, a fost descoperită o bucată dintr-o hartă de hârtie cu caractere chinezești, care data din jurul anului 170 î.e.n.

Oricare ar fi fost originile sale, după ce Cai Lun a creat propria variantă de hârtie, materialul a fost adoptat rapid în întreaga Chină, un pas decisiv în istoria hârtiei.

La ce mai foloseau chinezii hârtia: de la hârtie igienică la bancnote

Fragment hartie
Cel mai vechi fragment de hârtie cunoscut, descoperit la Fangmatan, China. Foto: Wikimedia

Chinezii nu foloseau hârtia doar pentru scris, ci și pentru ambalare. De la sfârșitul secolului VI, au folosit-o și pentru igienă; așa a apărut hârtia igienică.

Potrivit cărții „Știința și civilizația din China”, de Joseph Needham și Tsien Tsuen-Hsuin, savantul chinez Yan Zhitui scria în anul 589:

„Hârtia pe care există citate sau comentarii din Cei Cinci Clasici sau pe care sunt menționate numele înțelepților nu îndrăznesc să o folosesc în scopuri de igienă.”

Istoria hartiei - Fabrica 02
Foto: Pinterest

În timpul dinastiei Tang (618–907), hârtia a fost folosită pentru a face pungi de ceai, iar în timpul dinastiei Song (960–1279), guvernul chinez a produs primele bancnote cunoscute din lume.

În jurul anului 600, chinezii au inventat tipărirea pe lemn, iar primul ziar tipărit din China a apărut în anul 740. În timpul dinastiei Tang (618–907), China era lider mondial în producția de carte.

Începând cu secolul VI, arta fabricării hârtiei a ajuns și în Coreea. Coreenii au creat o pastă compusă din fibre de cânepă, ratan, dud, bambus, paie de orez și alge marine.

Chinezii erau hotărâți să controleze producția de hârtie și au încercat să elimine celelalte centre asiatice pentru a crea un monopol.

Istoria hartiei - Fabrica
Istoria hârtiei: un atelier chinez de fabricare a hârtiei. Foto: Pinterest

În anul 751, însă, armata chineză a fost învinsă de otomani la bătălia de la Talas, iar printre robii luați de cotropitori s-au aflat și câțiva meșteri care știau cum să facă hârtie.

Arabii au învățat să producă hârtie de la prizonierii chinezi

Conform Muslim Heritage, musulmanii au învățat meșteșugul fabricării hârtiei de la prizonierii lor chinezi. Primul atelier de producere a hârtiei a apărut la Bagdad în anul 793. La rândul lor, arabii au ținut secret procedeul de fabricație, astfel că europenii au început să producă acest material râvnit abia câteva secole mai târziu.

În secolul VIII-lea, musulmanii din Samarkand (aflat în Uzbekistan) au înființat fabrici de celuloză și au început să lege cărți folosind fire de mătase.

Istoria hârtiei: În sfârșit, „intră pe fir” și europenii

Cartea de rugaciuni
Cartea de rugăciuni descoperită la Mănăstirea Santo Domingo de Silos. Foto: History of Information

Pe fondul desfășurării Cruciadelor, spaniolii învață să producă hârtie în jurul anului 1150. Cel mai vechi document scris pe hârtie cunoscut din Europa este Missalul din Silos. Este vorba de un text religios descoperit la Mănăstirea Santo Domingo de Silos de lângă Burgos, vechi de circa un mileniu.

În 1190 a apărut prima fabrică de hârtie din Franța. Au urmat italienii, care la finalul secolului XIII aveau două fabrici similare. Apoi, procedeul a ajuns în Anglia, unde John Tate a înființat o fabrică de hârtie în 1490.

Înainte de asta, în 1453, Johannes Gutenberg inventat un dispozitiv care avea să schimbe lumea: tiparnița cu caractere mobile.

Hârtia în Lumea Nouă

Istoria hartiei - amate
Fragment din Codicele Huexotzinco, scris pe amate. Foto: Wikimedia

În America, până în secolul V, mayașii foloseau un material similar hârtiei, numit amate. Fabricat din scoarță de copac, cel mai vechi exemplu de amate datează din anul 75 î.e.n. și a fost găsit la Huitzilapa, lângă municipiul Magdalena, din Mexic.

Tehnicile europene de fabricare a hârtiei s-au răspândit în Lumea Nouă, mai întâi în Mexic și apoi în Philadelphia. În anii 1830 și 1840, doi bărbați de pe două continente diferite și-au propus să facă hârtie exclusiv din lemn, un pas decisiv în istoria hârtiei.

Germanul Friedrich Gottlob Keller și canadianul Charles Fenerty au anunțat că inventaseră o mașină care extrăgea fibre din lemn și făcea hârtie din ele.

Keller si Fenerty
Friedrich Gottlob Keller (stânga) și Charles Fenerty. Foto: Wikimedia

Fenerty a albit pasta, obținând hârtia albă. Până la sfârșitul secolului XIX, aproape toate tipografiile din lumea occidentală foloseau lemnul pentru producerea hârtiei.

Noua hârtie, împreună cu inventarea stiloului, a creionului și a presei rotative au provocat în societate transformări fără precedent.

Astăzi, hârtia este fabricată din stuf și copaci crescuți special în acest scop și din hârtie reciclată. Acest din urmă material este utilizat la producerea de ziare, caiete, pungi alimentare, cutii sau plicuri.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Enciclopedia invențiilor”

Cartea conține o cronologie detaliată, îmbogățită cu ilustrații uimitoare, care spune povestea invențiilor și a descoperirilor făcute de-a lungul istoriei, de la cele mai primitive unelte de piatră până la cele mai recente sonde spațiale. Enciclopedia oferă amănunte despre cele mai importante evenimente științifice, cum ar fi Revoluția Industrială sau prima aterizare pe Lună, dar și despre extraordinara viaţă a oamenilor de știință ale căror idei au construit lumea așa cum o știm astăzi.
Cartea „Enciclopedia invențiilor” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu