Corsetul: O istorie a durerii suportate de dragul frumuseții

Timp de mai multe sute de ani, moda a dictat ca femeile să poarte corset pe sub haine. Acest veșmânt inflexibil și sufocant avea rolul de a susține sânii și de a crea o siluetă atrăgătoare, de „clepsidră”.

Originea corsetelor este necunoscută, însă acest obiect vestimentar a trecut prin mai multe schimbări și îmbunătățiri de-a lungul anilor. Corsetul a rămas o povară pentru femei până când s-a demodat. Succesorul său: sutienul.

Corsetele din Renaștere

Un corset de metal ce datează din jurul anului 1640, din Franța. Foto: Pinterest.com

Nu știm data exactă la care au fost inventate corsetele, dar știm că femeile preocupate de modă purtau corsete încă de la jumătatea secolului XVI.

Tablourile și portretele din această perioadă, precum mai multe reprezentări ale Eleonorei de Toledo, înfățișează femei cu gulere înalte, piepturi plate și talii minuscule.

Suporturile rigide care dădeau forma corsetelor ajutau la imprimarea formei dorite. Suporturile creau o talie îngustă, coapse unduioase și o poziție fermă a sânilor.

Corsetele au dus la vânarea în exces a balenelor

Fanonul unei balene (stânga) și un corset din fanon, fabricat în Marea Britanie. Foto: Pinterest

Unele dintre primele corsete au fost fabricate folosind suporturi din fier și alte metale, care dădeau corsetului înfățișarea unei cuști. Chiar dacă era acoperit cu țesături, metalul era foarte rigid și sufocant.

Suporturile de metal au fost înlocuite de oase de balenă în secolele XVII și XVIII. În ciuda denumirii lor, aceste corsete nu erau făcute din os de balenă propriu-zis, ci din fanon.

Fanonul, organul prin care multe specii de balenă își filtrează hrana, este compus din keratină, o substanță dură și totuși flexibilă, similară cu substanța din care sunt compuse unghiile.

Când era folosit pentru corsete, fanonul păstra corsetul rigid, însă oferea mai multă flexibilitate decât metalul.

Cererea crescută de fanoane pentru corsete a fost unul dintre factorii care a dus la creșterea industriei de vânat balene în secolele XVIII și XIX, ceea ce a dus la scăderea dramatică a numărului acestor cetacee.

Pericolele corsetului pentru corpul femeii

Cu timpul, fanonul a devenit prea costisitor și greu de procurat, iar fabricanții de corsete au fost nevoiți să caute materiale alternative.

Tulpinile plantelor, penele de găină și, mai târziu, plasticul au luat locul fanonului. Însă toate aceste materiale aveau același scop: confereau corpului femeilor forma dorită.

Corsetele puteau cauza vătămări ale organelor interne. Foto: Wikimedia

Înțelepciunea convențională a acelor vremuri sugera purtarea corsetelor tot timpul, chiar și în somn. Se credea că este necesar să fie purtate pentru ca trupul să rămână în formă.

La început, corsetele se înșiretau în față, dar șireturile au fost mutate mai apoi la spate. Când o femeie purta corsetul pentru o perioadă îndelungată de timp, șireturile slăbeau.

De aceea, din când în când, trebuiau strânse și legate din nou. Cum se aflau la spate, femeile aveau nevoie de ajutor pentru strângerea șireturilor. Într-o scenă celebră din Pe aripile vântului, Mammy îi strânge lui Scarlet șireturile corsetului, pregătind-o pentru un bal.

Moda feminină a devenit din ce în ce mai „extremă” și o femeie cu o talie îngustă era văzută ca fiind atrăgătoare. Corsetele erau proiectate pentru a strânge mijlocul trupului atât de tare, încât organele interne puteau fi deplasate sau vătămate.

În 1908, medicul francez Ludovic O’Followell a publicat mai multe radiografii care ilustrau daunele produse de corset corpului uman. Foto: CNet

Unii doctori din perioadă iluministă susțineau că aceste dispozitive deformau corpul femeilor. Doctorul francez Joseph Raulin a scris în 1768 că era periculos pentru femeile gravide să poarte corset în timpul sarcinii.

Corsetele s-au demodat, însă nu au dispărut complet

În anii ’20 ai secolului trecut, femeile rebele au renunțat la corset. Unele le-au înlocuit cu sutiene și cingători, însă altele au adoptat o atitudine feministă și au refuzat să se supună convențiilor.

Designerii de modă, inclusiv Coco Chanel și Paul Poiret, au declarat cu mândrie că uciseseră corsetul cu stilul vestimentar modern creat de ei. Astăzi, au apărut corsete mai puțin rigide.

Cântăreața Katy Perry într-un corset. Foto: The Daily Mail

 

Nu este neobișnuit să vedem celebrități care poartă doar corset sau o jachetă ușoară peste corset. În plus, corsetele nu mai sunt un obiect de lenjerie care dă formă corpului.

Ele au devenit un obiect de lenjerie feminin și sexy, care are rolul de a o face pe cea care îl poartă să fie seducătoare.


În continuare, descoperă alte 5 pericole mortale suportate de oameni de dragul frumuseții, apoi vezi cum își măreau femeile sânii înainte să existe implanturi mamare.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu