Istoria banilor – Cele mai bizare obiecte din lume folosite ca monedă de schimb

Când te gândești la bani, primele lucruri care îți vin în minte sunt hârtia, monedele de metal sau banii virtuali (impulsuri electronice). Însă valoarea banilor este relativă și depinde dintotdeauna de locul și epoca în care vrei să îi cheltui.

În istoria banilor, au fost folosite ca monedă diverse obiecte bizare (de la alimente la crengi de copac). La vremea lor, acestea erau la fel de prețioase și cotate cu aceeași încredere pe care o investim astăzi în bucățile de hârtie sau plastic pe care le numim bancnote.

În acest articol te invităm să descoperi cei mai interesanți bani din istorie și cum a evoluat „ochiul dracului” de-a lungul timpului.

Care este legătură dintre salariu și sare? Cei mai mulți ar fi înclinați să spună că nu există niciuna, dar răspunsul este cu totul altul.

Surprinzător sau nu, cuvântul „salariu” provine din termenul latin „salarium”, care însemna „bani pentru sare”. Este evident, deci, că în trecut sarea era o resursă extrem de importantă, iar economia se învârtea în jurul comerțului cu sare.

Sarea era atât de valoroasă, încât era folosită drept monedă de schimb. Utilizarea ei ca monedă de schimb a început în jurul anului 6.000 î.e.n., când oamenii au început să „recolteze” cristale de sare de pe suprafața Lacului Yuncheng, din China.

De atunci, multiple culturi din lumea întreagă au folosit sarea ca pe o resursă pentru comerț. Odată cu dezvoltarea agriculturii și a dietelor bazate pe cereale, valoarea sării a crescut și mai mult.

Consecința a fost dezvoltarea rutelor pentru negoțul cu sare în întreaga lume. Bucățile de sare erau folosite ca monedă în Abisinia secolului VI.

[adense-centru]

De asemenea, în 1295, la întoarcerea dintr-o expediție din Asia, exploratorul Marco Polo menționa folosirea de monede din sare. Acest mineral a jucat un rol important și în Roma Antică, unde soldații erau plătiți cu bucăți de sare.

De altfel, romanii și grecii foloseau sarea drept monedă de schimb în tranzacțiile cu sclavi.

O altă ciudățenie din istoria banilor sunt pietrele Rai. Imensele bucăți de piatră erau folosite pe insula Yap, din Micronezia, și sunt cea mai mare monedă de schimb folosită vreodată.

Dat fiind că insula nu beneficia de resurse prețioase, precum aurul sau argintul, localnicii foloseau discuri de calcar pe post de bani. Pietrele Rai aveau formă rotundă, o gaură în mijloc, și erau atât de mari, încât nu puteau fi mutate din loc.

Erau doar deținute, ca bunuri imobile, iar tranzacțiile sau proprietatea asupra lor erau înregistrate în registrele locale. Utilizarea pietrelor Rai a dispărut abia la începutul secolului XX, odată cu colonizarea zonei.

După ce și-au pierdut însemnătatea, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pietrele au fost folosite ca materiale de construcții sau ca ancore.

Astăzi, ele mai sunt folosite doar la achiziționarea de terenuri, iar valoarea unei pietre este de 1.000 de nuci de cocos. Pietrele Rai sunt unul dintre simbolurile locale și apar chiar și pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor.

Preferată de amatorii de dulciuri, ciocolata (sau, mai precis, boabele de cacao) era o marfă extrem de valoroasă în comerțul din secolul XVI.

Cultivată pentru prima oară de aztecii din America Centrală, cacao era folosită în ceremoniile religioase. Localnicii credeau că prețioasele boabe sunt darul zeului înțelepciunii, Quetzalcoatl.

De asemenea, aztecii consumau pulberea de cacao într-un amestec cu apă și condimente. Boabele de cacao au căpătat un rol important în istoria banilor după ce exploratorul spaniol Hernan Cortes și armata sa au cucerit zona în 1519.

Începând cu colonizarea, boabele de cacao s-au transformat în monedă de schimb, iar valoarea îi era dată de dificultatea cultivării ei. Potrivit unei liste de prețuri din 1545, o curcă valora 100 de boabe de cacao, un ou valora trei, iar un avocado sau o roșie valora o astfel de boabă.

Blănurile de animale au jucat un rol extrem de important în schimburile comerciale între popoare. În secolul XVIII, blana de castor era folosită drept monedă de schimb între europeni și popoarele aborigene din sudul regiunii Arctice.

Chiar și mai devreme, în Evul Mediu, blana de veveriță avea o valoare foarte mare în culturile rusă și finlandeză. Din nefericire pentru bietele animale, rușii obișnuiau să le folosească blănurile pentru troc.

Mai mult, dacă blănurile erau considerate bani, ghearele serveau drept mărunțiș. Cum ciuma bubonică bântuia Europa la acea vreme și cum boala era răspândită în special de rozătoare, decimând populația de veverițe rușii s-au protejat, fără să știe, de cumplita boală.