Avortul, întreruperea intenționată a unei sarcini, este adesea prezentat ca și cum ar fi un fenomen nou, de ultimă generație, un produs al erei moderne. De fapt, avortul este la fel de „bătrân” ca istoria.
Deși contracepția este arhaică, cea mai veche descriere cunoscută a unui avort provine dintr-un text medical egiptean cunoscut sub numele de papirusul Ebers.
Cea mai timpurie descriere a unui avort
Acest document, scris în jurul anului 1550 î.e.n. (pe baza unor texte încă și mai vechi, din mileniul III î.e.n.), menționează că avortul poate fi indus prin utilizarea unui tampon din fibre vegetale acoperit cu un amestec de miere și curmale zdrobite.
Ulterior, avortul pe bază de plante – substanțe utilizate pentru a provoca pierderea sarcinii – a inclus silphium, o plantă de mult dispărută, cea mai prețioasă plantă medicinală din lumea antică, și busuiocul cerbilor (Mentha pulegium), care este și azi folosit, în unele cazuri, pentru a induce avorturi (dar nu în siguranță, deoarece conține anumite toxine).
În „Lysistrata”, o satiră scrisă de dramaturgul grec Aristofan (circa 460-380 î.e.n.), personajul Calonice descrie o femeie tânără ca fiind „bine tăiată, tunsă și plină de busuiocul cerbilor”.
Avortul nu este niciodată menționat în mod explicit Biblie, dar știm că vechii egipteni, persani și romani, printre alții, îl practicau.
Niddah 23a, un capitol al Talmudului babilonian, scris cândva în secolul IV î.e.n., include comentarii despre avort ale unor cărturari care încearcă să stabilească în ce măsură o femeie este „necurată”.
Discuția ar fi fost probabil în concordanță cu sursele seculare contemporane care permit avortul în timpul sarcinii timpurii:
„O femeie poate avorta doar ceva în formă de piatră și acest lucru poate fi descris doar ca fiind o singură bucată.” Așadar, avortul era permis doar în primele faze de dezvoltare a embrionului, când forma corpului nu amintește de silueta unui om.
Scriitorii timpurii creștini (secolul III) fac aluzie la contraceptive și abortive, în general în termeni dezaprobatori, interzicând avortul în contextul condamnării furtului, a lăcomiei, a mărturiei mincinoase, a ipocriziei și a mândriei.
Avortul nu este menționat niciodată în Coran, dar învățații musulmani au emis mai multe puncte de vedere cu privire la moralitatea practicii, unii susținând că este întotdeauna inacceptabilă, alții susținând că este acceptabilă până la a 16-a săptămână de sarcină.
Cea mai veche lege care interzice avortul
Cea mai veche interdicție legală a avortului datează din „Codul lui Assura”, din secolul XI î.e.n., un set de legi dure, care restricționează libertatea de acțiune a femeii, în general.
Codul impune pedeapsa cu moartea femeilor căsătorite care recurg la avort fără permisiunea soților lor.
Se știe că și unele regiuni din Grecia Antică au impus un fel de interdicție asupra avortului, deoarece există fragmente de discursuri ale oratorului Lisias (445-380 î.e.n.) în care apără o femeie acuzată de avort.
Dar, la fel ca în „Codul lui Assura”, este posibil ca legea grecească să se fi aplicat numai în cazurile în care soțul nu a fost de acord cu întreruperea sarcinii.
Jurământul hipocratic din secolul V î.e.n. le-a interzis medicilor să inducă avorturi (cerând ca doctorii să promită „să nu dea unei femei instrumente pentru a provoca avort”).
Filosoful grec Aristotel (384-322 î.e.n.) susținea că avortul era etic dacă se făcea în primul trimestru de sarcină, scriind în „Historia Animalium” că există o schimbare clară la începutul celui de-al doilea trimestru al sarcinii:
„Cam în această perioadă (a 90-a zi), embrionul începe să se rezolve în părți distincte, având până atunci o substanță asemănătoare cărnii, fără deosebire între părți. Ceea ce se numește eflux este o distrugere a embrionului în prima săptămână, în timp ce avortul are loc până în a 40-a zi. Majoritatea embrionilor care pier o fac în decursul acestor 40 de zile.”
Din însemnările medicale care s-au păstrat se știe că avortul provocat pe cale chirurgicală nu era un procedeu obișnuit până la sfârșitul secolului XIX.
De altfel, ar fi fost foarte periculos pentru femei înainte de invenția dilatatorului Hegar, în 1879, care ce a făcut posibile dilatarea și chiuretajul.
Dar avorturile induse farmaceutic, diferite ca funcție și similare ca efect, erau frecvente în lumea antică.