Căutând să creeze elixirul nemuririi, chinezii au inventat praful de pușcă

Radiografiile („fotografiile” cu raze X), penicilina sau cuptorul cu microunde sunt unele dintre invențiile care au avut un impact major asupra lumii, deși s-au născut din pură întâmplare, când autorii lor încercau să creeze ceva total diferit. Acesta este și cazul unei invenții ce datează de peste un mileniu și care a apărut pe scena istoriei cu un mare bubuit: praful de pușcă.

Praful de pușcă a fost inventat în China, unde era denumit „huo yao”, adică „medicamentul de foc”. De ce „medicament”? Pentru că alchimiștii chinezi din secolul al IX-lea au creat praful de pușcă în timp ce încercau să producă așa-zisul elixir al vieții veșnice.

Experimentul unui alchimist entuziast

Formula prafului de pusca
Cea mai veche formulă scrisă a prafului de pușcă, din „Wujing Zongyao” sau „Compendiul chestiunilor importante conform clasicilor militari”, manuscris creat între 1040 și 1044. Foto: Wikimedia Commons

În timp ce experimenta cu salpetru (azotat de potasiu), un alchimist întreprinzător al cărui nume s-a pierdut în negura timpului a ajuns la o formulă compusă din 75 de părți de salpetru, 15 părți de lignit și 10 părți de sulf.

După cum avea să afle alchimistul chinez, amestecul nu oferea viața eternă, dar exploda într-un mod spectaculos atunci când intra în contact cu focul. Potrivit unei relatări din acea vreme, explozia a fost atât de puternică, încât i-a ars alchimistului fața și mâinile și i-a distrus casa.

Se crede că așa au fost inventate artificiile, deși unii istorici cred că acestea provin din India sau din Orientul Mijlociu. Dar, în timp ce artificiile erau folosite la festivități, praful de pușcă, la fel ca multe alte tehnologii noi, a fost rapid adaptat scopurilor militare.

Chinezii folosesc praful de pușcă împotriva mongolilor

Razboi
Foto: reed.edu

Praful de pușcă a fost folosit pentru prima dată în scopuri militare în 904, în confruntarea dintre forțele armate chineze și mongoli. Praful de pușcă era folosit la crearea „focului zburător”, o săgeată de care era atașat un tub mic, plin cu praf de pușcă.

Praful de pușcă proiecta săgeata spre inamic cu viteză mare, ca pe o mică rachetă. Praful de pușcă mai era folosit la aruncătoarele de flăcări, grenade de mână primitive și alte arme.

Timp de un secol și jumătate, militarii chinezi au folosit nestingheriți praful de pușcă. Însă vestea inventării acestei substanțe miraculoase a început să se răspândească treptat.

Îngrijorate că formula prafului de pușcă ar putea ajunge pe mâinile inamicilor, în 1076 autoritățile chineze au interzis vânzarea de salpetru către străini. Cu toate acestea, aflarea secretului era inevitabilă.

Zvonurile despre această armă nouă s-au răspândit pe Drumul Mătăsii, în India, Orientul Mijlociu și, în cele din urmă, în Europa.

Secretul mortal al chinezilor ajunge în Europa

Până în 1350, armata engleză și cea franceză dezvoltaseră deja tunuri cu praf de pușcă, pe care le-au folosit cu entuziasm una împotriva celeilalte în timpul Războiului de 100 de Ani.

Tunuri similare au fost folosite de otomani când au asediat orașul Constantinopol, în 1453.

Tunuri cu praf de pusca
Englezii și francezii au folosit tunurile cu praf de pușcă în timpul Războiului de 100 de ani. Foto: traveltoeat.com

Acest explozibil, descoperit în căutarea nemuririi, a adus cu el multă moarte și a schimbat pentru totdeauna fața războiului. Înainte de inventarea prafului de pușcă, bătăliile erau purtate de la distanță mică, iar zidurile și forturile ofereau o protecție reală.

Însă, odată cu intrarea acestei substanțe pe scena istoriei, totul s-a schimbat. De acum, puteai să rănești sau să ucizi inamicul de la o distanță mai mare, iar numărul de vieți omenești pierdute a crescut eponențial.

Rezultatul muncii alchimiștilor care căutau nemurirea a fost piatra de temelie a armelor de distrugere în masă dezvoltate în vremurile moderne. Asta da ironie amară a istoriei!

Ca să știi mai mult, citește „Arme, virusuri și oțel”

De ce europenii au fost cei care au cucerit cea mai mare parte a planetei noastre? De ce nu chinezii sau incașii? De ce au evoluat orașele pentru prima dată în Orientul Mijlociu? De ce nu a apărut niciodată agricultura în Australia? Și de ce tropicele sunt acum capitala sărăciei globale? De ce istoria s-a desfășurat diferit pe diferite continente? În cartea sa, „Arme, virusuri și oțel”, câștigătoare a Premiului Pulitzer, omul de știință Jared Diamond analizează 13.000 de ani din trecutul omenirii și răspunde acestor întrebări prin explicații magistral argumentate.

„Arme, virusuri și oțel” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant, eMag sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu