fbpx

5 insule ciudate al căror trecut ascunde multe necunoscute

Când vine vorba de destinația de vacanță perfectă, mulți dintre noi se gândesc la o insulă tropicală, cu nisip alb, apă clară și azurie și palmieri legănați ușor de vânt. Și totuși, există pe Terra câteva insule ciudate care deviază atât de mult de la acest stereotip, încât merită studiate.

De aceea, te invităm să descoperi cinci insule cu trecut zbuciumat sau straniu, care îți vor demonstra că nu orice petec de pământ izolat este un colț de rai.

1. Insule ciudate – Stânca descoperită și uitată de mai multe ori

Insule ciudate 01

Insula Bouvet este cel mai izolat loc de pe Pământ. Ea se află în punctul cel mai sudic al Oceanului Atlantic. Deoarece este atât de departe de orice continent, a fost descoperită, uitată, iar apoi redescoperită de mai multe ori.

Prima oară, insula Bouvet a fost descoperită de Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier. Navigatorul a observat petecul de pământ în 1739. Cu toate acestea, informațiile furnizate de el cu privire la coordonatele insulei au fost inexacte, astfel că niciun om nu a mai pus piciorul pe ea timp de 69 de ani.

În 1808, vânătorul de balene britanic James Lindsay a redescoperit insula și a botezat-o, bineînțeles, cu numele său. Apoi, petecul de pământ a fost uitat din nou.

17 ani mai târziu, un alt vânător de balene a dat de ea din greșeală. Acesta din urmă a botezat-o insula Liverpool. Într-un final, după mai multe dispute, meritul pentru descoperirea insulei i-a fost recunoscut lui Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier.

2. Insule ciudate – Locul unde au fost abandonați 100 de oameni

Insule ciudate 02
Supraviețuitorii de pe insula Clipperton

Insula Clipperton este un mic atol de corali, cu o suprafață de doar 6 kilometri pătrați, și se găsește în Oceanul Pacific. Se află la mii de kilometri depărtare de orice continent, iar în anii 1900 era folosită pentru exploatarea straturilor de excremente lăsate de păsări.

În jurul anului 1910, aici a fost construit un far. La acel moment, pe insulă trăiau aproximativ 100 de oameni (inclusiv copii), care lucrau la exploatare. La fiecare două luni, oamenii primeau provizii de pe continent.

Dar, în 1914, proviziile au încetat să mai vină, din cauza Războiului Civil din Mexic. Oamenii de pe insulă au fost uitați, fiind nevoiți să supraviețuiască pe atolul pe care nu existau păduri sau pământ pentru agricultură.

În 1917, ultimii supraviețuitori, trei femei și opt copii, malnutriți și slăbiți, au fost salvați de o navă americană.

3. Insule ciudate – Ultimul teritoriu al Germaniei de Est

Insule ciudate 03
19 iunie 1972: Fidel Castro îi predă lui Erich Honecker (liderul est-german) o hartă a Cubei, pe care este evidențiată insula Ernst Thälmann

Ernst Thälmann este o mică insulă, situată lângă Cuba. În 1972, liderul cubanez Fidel Castro s-a întâlnit cu liderul est-german, Erich Honecker. Cu această ocazie, Castro a botezat insula în cinstea lui Ernst Thälmann (fost lider al Partidului Comunist German) și a făcut-o cadou Republicii Democrate Germane.

Problema este că, după căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei, insula Ernst Thälmann nu a mai fost menționată în niciun document. Cu alte cuvinte, această mică insulă este ultimul teritoriu al Republicii Democrate Germane.

4. Insule ciudate – Atolul Palmyra, paradisul blestemat

Insule ciudate 04

Atolul Palmyra este format din corali și este unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ. Are câteva lagune de o frumusețe răpitoare și păduri tropicale dense. În jurul insulei există o mare diversitate de animale marine.

Ai spune că Atolul Palmyra este un colț de rai, dar insula are un renume sinistru. În apropierea ei au dispărut sau s-au scufundat în mod misterios mai multe ambarcațiuni.

Mai mult, pentru a putea vizita acest loc ai nevoie de o autorizație specială.

5. Insule ciudate – Mina de diamante Diavik

Insule ciudate 05

Practic, întreaga insulă, situată în nordul Canadei, la 220 de kilometri de cercul polar arctic, este o uriașă mină de diamante. Mina s-a deschis acum 15 ani și produce anual 1,4 tone de diamante.

Complexul minier, care funcționează la temperaturi extreme, este format din mai multe unități de procesare, centrale electrice și termice, instalații de tratare a apei, un atelier de mentenanță, clădiri administrative și locuințe pentru cei care lucrează aici.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>