Istoricii sunt de mult timp de acord că originea mitului Potopului, care se găsește în multe culturi mediteraneene și din Orientul Apropiat și Mijlociu, se află în povestea mesopotamiană relatată în Epopeea lui Ghilgameș, care include o versiune a poveștii care este, de fapt, chiar și mai veche.
Tăblița numărul XI este cea care conține mitul potopului, care a fost copiat de un scrib, în cea mai mare parte, dintr-un poem anterior, Atrahasis. Interesant este faptul că exemplarul care s-a păstrat până azi este mai recent decât Epopeea lui Ghilgameș.
Povestea spune cum Atrahasis, pe care babilonienii îl numeau Utnapiștim, iar sumerienii îl cunoșteau sub numele de Ziusudra, a supraviețuit marelui potop construind o corabie în care și-a îmbarcat familia și câte o pereche din fiecare specie de animal.
În Epopeea lui Ghilgameș, eroul îl vizitează pe Utnapiștim, iar Utnapiștim îi spune această poveste și cum a obținut nemurirea, pe care și Ghilgameș și-o dorește.
Între 1963 și 1989, în Irak a fost excavat situl Abu Salabikh, ruinele unui mic oraș mesopotamian care a înflorit la mijlocul mileniului III î.e.n. Acesta se află la aproximativ 20 de kilometri nord-vest de situl anticului Nippur, după cum amintește scriitorul Wilfred Lambert în „Literatura înțelepciunii babiloniene”.
Lucrările au fost preluate apoi de Institutul Oriental al Universității din Chicago, iar din 1975 de Școala Britanică de Arheologie din Irak. Printre descoperiri s-au numărat peste 500 de tăblițe cu scriere cuneiformă, majoritatea texte școlare, dar și unele cu poezii, imnuri și proverbe, care se numără printre cele mai vechi texte din literatura mesopotamiană.
Una dintre aceste tăblițe este cea care conține Instrucțiunile lui Șuruppak.
Este o colecție de precepte și îndemnuri pe care Șuruppak le adresează fiului său, Ziusudra, care nu este nimeni altul decât babilonianul Utnapiștim sau akkadianul Atrahasis, care va deveni în cele din urmă eroul Potopului.
Instrucțiunile datează de la începutul mileniului al III-lea î.e.n. și se numără printre cele mai vechi creații literare din istoria omenirii.
Șuruppak, la rândul său, poate fi mai degrabă un patronimic decât un nume propriu, deoarece așa era cunoscut unul dintre cele cinci orașe antediluviene din tradiția sumeriană.
El era fiul lui Ubara-Tutu, care este înregistrat în majoritatea copiilor existente ale listei regilor sumerieni ca fiind ultimul rege al Sumerului înainte de potop (el este, de asemenea, menționat pe scurt în tăblița XI din Epopeea lui Ghilgameș).
Această tăbliță găsită la Abu Salabikh este cea mai veche copie existentă a Instrucțiunilor, dar au fost găsite numeroase copii ulterioare, ceea ce indică faptul că a fost un text foarte popular în cadrul canoanelor literare sumero-akkadiene.
O astfel de copie ulterioară a fost găsită încă din 1904 la Bismaya (Adab) de către Institutul Oriental al Universității din Chicago.
În ceea ce privește conținutul, sunt sfaturi de la un tată către fiul său, pentru bunăstarea regatului, a familiei sale și a lui însuși, în aceeași ordine de idei ca și Instrucțiunile egiptene ulterioare ale lui Amenemope. Textul este împărțit în trei părți, fiecare dintre ele începând cu un îndemn.
Câteva dintre sfaturile lui Șuruppak sunt eminamente practice:
„Nu trebuie să amenajezi un câmp lângă un drum. Nu ar trebui să sapi o fântână pe câmpul tău, oamenii ți-o vor strica. Nu trebuie să cumperi un măgar care lovește, îți va despica burta.”
Dar există și precepte morale:
„Nu trebuie să te joci cu o tânără căsătorită, calomniile pot fi grave. Să nu răpești o soție, să nu o faci să plângă. Să nu mănânci cu nimeni mâncare furată. Nu vorbiți de rău, vorbiți de bine despre oameni.”
În general, ele includ precepte care sunt comune în întreaga literatură sapiențială mesopotamiană, inclusiv unele care vor apărea mai târziu în cele Zece Porunci și în Cartea biblică a Proverbelor. Cuvintele „să nu…” apar de 64 de ori.
Textul este repetitiv și recursiv, tipic tradiției orale. Tăblițele găsite au făcut posibilă traducerea unei mari părți din Instrucțiuni, dar lipsa fragmentelor înseamnă că ne lipsesc încă părți importante din text.
În ceea ce privește autorul, textul în sine indică faptul că a fost scris de o servitoare pe nume Nisaba și că i-a fost dictat de Șuruppak, fiul lui Ubara-Tutu, pentru fiul său Ziusudra. Interesant este că Nisaba era zeița sumeriană a fertilității, caligrafiei și astrologiei.
Citește în continuare