Instrucțiunile lăsate de regele englez Henric al VIII-lea pentru execuția soției sale

Pe o pagină din cartea de ordine regale, Henric al VIII-lea a descris în detaliu modul în care și-a dorit ca cea de-a doua soție a sa, Anne Boleyn, să fie executată.

La vârsta de 29 de ani, Anne Boleyn a fost acuzată de adulter și condamnată la moarte de soțul ei, Henric al VIII-lea din dinastia Tudor, la pedeapsa supremă: decapitarea în Turnul Londrei. La 19 mai 1536, tânăra regină avea să moară în mâinile unui călău francez, pentru o acuzație falsă.

Prima execuție publică a unei regine engleze

Henry_VIII_and_Anne_Boleyn_compressed
Henric al VIII-lea și Anne Boleyn, portrete de epocă. Foto: Wikimedia

În Turnul Verde, unde erau executați criminalii și trădătorii Coroanei engleze, Anne Boleyn și-a dat ultima suflare. După trei ani de căsnicie cu monarhul absolut al Angliei, a fost nevoită să traverseze o curte aglomerată de o mulțime de spectatori, flancată de două gărzi.

Și-a păstrat calmul în timp ce a urcat pe eșafod, de parcă nu ar fi fost prima dată când o regină engleză era executată în public.

Anne Boleyn a murit în urma unei acuzații de infidelitate, emisă direct de soțul ei. Aparatul birocratic al acelei epoci simplifica mult procedura: regele dădea ordinul, iar ceilalți se supuneau.

Acest proces istoric, care s-a încheiat cu consecințe fatale, a fost documentat pe larg de-a lungul secolelor. La finele anului 2020, însă, a fost descoperit un document care oferă informații importante despre acest eveniment-cheie din istoria Marii Britanii.

În cărțile de ordine emise de demnitarii dinastiei Tudor a fost găsită o pagină în care regele însuși descrie cu lux de amănunte birocratice cum a vrut ca cea de-a doua soție a sa să fie decapitată.

În aceste documente sunt consemnate cele mai grave crime din secolul al XVI-lea. Printre acestea se numără și acuzația falsă de infidelitate la adresa Annei Boleyn.

Ultimele cuvinte ale Annei Boleyn

Anne_Boleyn
„Anne Boleyn în Turnul Londrei”, pictură de Édouard Cibot (1799–1877). Foto: Wikimedia

Înainte ca gâdele (care fusese adus special de la Calais, din Franța, pentru această ocazie) să o ucidă, regina a rostit următoarele cuvinte:

„Nu am venit aici să acuz pe nimeni, ci mă rog lui Dumnezeu să îl salveze pe regele meu suveran și pe al vostru și să îi dea mult timp de domnie, pentru că este unul dintre cei mai buni prinți din lume, care s-a purtat întotdeauna atât de bine cu mine, încât nici că se putea mai bine. De aceea, mă supun morții cu bunăvoință, cerând cu umilință iertarea întregii lumi.”

Pentru ca acest lucru să se întâmple, Henric al VIII-lea a trebuit să organizeze zilele seriei de execuții programate: cea a soției sale nu a fost singura, ci au existat mai mulți acuzați, inclusiv propriul lui frate. Toate aceste detalii sunt descrise în detaliu pe această pagină, găsită în Arhivele Naționale ale Angliei.

Regele dorea să consemneze necesitatea de a stabili un protocol riguros privind modul de execuție a unei regine engleze. În acest fel, aparatul birocratic putea să circule cu un fel de rețetă pentru ce și cum trebuia să facă. Se pare că regele s-a dorit ca totul să se desfășoare cât mai oficial posibil.

„O tăietură curată”

Anne_Boleyn
Decapitarea reginei Anne Boleyn, gravură de epocă. Foto: Wikimedia

Inițial, intenția lui Henric al VIII-lea a fost ca soția lui să fie arsă de vie cu lemn verde, una dintre cele mai dureroase și mai lente morți cu putință. Cu toate acestea, pentru a-și arăta bunăvoința, a cerut să fie adus un călău francez, pentru ca procedura să fie mai rapidă.

Stilul francez de decapitare consta într-o singură lovitură cu sabia pe gâtul victimei, fără a sprijini capul pe butuc. De aceea, a cerut să fie adus cel mai priceput călău din Calais, pentru a asigura o tăietură curată.

În fața a mii de oameni, Anne Boleyn și-a pierdut viața în timp ce murmura o rugăciune pentru ultima oară. Cu o singură lovitură de sabie, călăul i-a separat capul de restul corpului.

Ca să știi mai mult, citește „Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii”

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, „Mărire și decădere” cartografiază istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondată aspirația omenirii pentru putere și este urmărită evoluția impulsului imperial de la directa agresiune militară a imperiilor antice la subtila, dar ampla influență culturală a superputerilor de azi.

Îmbinând o perspectivă amplă cu o concizie remarcabilă, Paul Strathern stabilește conexiuni pe durata a cinci milenii și aruncă o lumină revelatoare asupra acestor mari civilizații – de la Imperiul Mongol și dinastia Yuan până la azteci și otomani, prezentând inclusiv imperii mai recente: cel Britanic, Ruso-Sovietic și American. Sintetizând 5000 de ani de istorie universală în zece capitole succinte, Mărire și decădere oferă o lectură incitantă și instructivă oricărui pasionat de istoria lumii.

„Mărire și decădere” se deschide cu o incursiune în Imperiul Akkadian, care a dominat o mare parte din vechea Mesopotamie, ca apoi să prezinte vastul Imperiu Roman, în căutarea rădăcinilor noastre occidentale și răsăritene. În continuare, autorul se îndreaptă spre Califatele Abbasid și Umayyid, unde s-au dezvoltat multe elemente care și-au adus contribuția la cultura clasică occidentală. Mai apoi, pe măsură ce ieșea dintr-o perioadă de stagnare culturală, Europa s-a văzut confruntată cu iureșul unor invazii dinspre răsărit, moment în care facem cunoștință cu împărații Imperiului Mongol…

Rând pe rând ne sunt prezentate marile imperii cu contradicțiile lor. Mai presus de toate, vedem cum ambiția de măreție imperială – de la împărații romani la Hitler – este înrădăcinată în visuri utopice și de nemurire. Fiecare imperiu conține semințele propriei sale distrugeri: prin urmare, ce este de fapt progresul social? Cine beneficiază de pe urma lui și cine are de suferit?

„Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu