Imaginează-ți următoarea scenă: ieși să cumperi pâine și când traversezi strada trebuie să aștepți să treacă un miriapod de 2.5 metri. Mai târziu, când ajungi la magazin, privești în sus și vezi o libelulă de mărimea unui pescăruș zburând pe lângă tine.
Sună ca o scenă dintr-un film fantastic cu buget redus, dar așa arătau artropodele acum 300 de milioane de ani. Acest grup, care, în afară de insecte, mai include miriapode, arahnide și crustacee, a reușit să evolueze într-un mediu bogat în oxigen, ceea ce a fost, probabil, un factor decisiv în creșterea lor exagerată.
Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Plymouth din Marea Britanie, modul în care oxigenul afectează larvele acestor animale a fost cel care le-a influențat evoluția.
„Credem că nu doar pentru că oxigenul afectează adulții, ci și pentru că oxigenul are un efect mai mare asupra larvelor”, explică Wilco Verberk, unul dintre autorii studiului.
Gigantismul și problema oxigenului
Având mai mult oxigen disponibil poate părea inițial un avantaj. Problema este că, în concentrații mari, poate fi, de asemenea, o problemă. La oameni, de exemplu, excesul de oxigen poate provoca deteriorarea celulelor, ceea ce duce la probleme de vedere, dificultăți de respirație, greață și convulsii.
Insectele adulte își pot regla aportul de oxigen deschizându-și sau închizându-și pe suprafața corpului fantele care sunt ca niște supape. Deoarece larvele de insecte absorb în mod normal oxigenul direct prin piele, acestea au un control redus sau chiar inexistent asupra cantității de gaz absorbite.
Soluția pe care natura a găsit-o pentru acest lucru este raportul dintre suprafață și volum.
„Dacă te dezvolți, suprafața ta scade în raport cu volumul tău”, a explicat Verberk.
Prin urmare, condițiile atmosferei Pământului în timpul Carboniferului – de la 359 până la 299 de milioane de ani în urmă – erau favorabile larvelor mai mari. Restul este selecție naturală și evoluție.
Dar dacă aceste artropode au avut atât de mult succes pe o perioadă lungă de timp, de ce nu mai există astăzi? Conform șui Verberk, pe măsură ce nivelul de oxigen a scăzut, animalele care aveau nevoie de mai mult din acest gaz pentru a se deplasa au devenit mai lente, în timp ce animalele mai mici au avut mai mult succes.
„În timp, scăderea nivelului de oxigen a făcut ca performanța insectelor mai mari să scadă. O astfel de performanță redusă a permis în cele din urmă altor specii să depășească giganții”, a concluzionat Verberk.
