fbpx

Un producător de carne a lansat înghețata cu gust de hot dog

Dacă ar fi să alcătuim un top 100 al aromelor de înghețată, probabil că hot dog-ul nu ar ajunge pe listă. Totuși, asta nu a împiedicat compania Oscar Mayer, un gigant din domeniul procesării cărnii, lanseze o înghețată-sandviș cu gust de hot-dog.

Să intri pe piața înghețatei cu un asemenea produs pare a fi un lucru hazardat, însă conducerea Oscar Mayer este dispusă să-și asume riscul. Lansat pe 12 august 2019 la New York, ciudatul desert va ajunge în curând pe rafturile marilor magazine din SUA.

Merge bine cu înghețata cu gust de muștar

Oscar Mayer Ice Dog
Așa va arăta desertul cu gust de hot dog. Foto: abc27.com

Noua înghețată este compusă din cremă dulce cu aromă de hot dog, bucățele de crenvurst caramelizat și muștar de Dijon, toate puse între două felii subțiri de blat. Oscar Mayer prezintă acest produs ca fiind cea mai bună cale de a te bucura de un hot-dog sub formă de înghețată.

Nu este clar dacă este vorba doar de o strategie de marketing sau un desert care va face parte mereu din oferta Oscar Mayer, însă un lucru este sigur: înghețata-sandviș cu aromă de hot-dog chiar există!

Potrivit revistei People, Oscar Mayer a încheiat un parteneriat cu producătorul de înghețată Il Laboratorio Del Gelato, care a contribuit la transformarea hot dog-ului clasic într-un desert, „Ice Dog Sandwich”.

Printr-o aparentă coincidență, lansarea înghețatei cu gust de hot dog urmează unei alte invenții bizare, cea a producătorului de condimente French’s, care a creat înghețata cu aromă de muștar.

Rulota
Într-o primă fază, mașina în formă de hot dog va circula pe străzile din Manhattan, pentru a promova noua înghețată. Foto: twitter.com/Oscar Mayer

De fapt, cele două companii s-au menționat una pe alta în postări promoționale pe Twitter, și dintr-un motiv întemeiat: cele două produse par să fi fost făcute unul pentru altul.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Tu ce părere ai? Ai încerca un astfel de desert sau ai spune „pas” provocării? Spune ce crezi în secțiunea de comentarii.


Și tot despre mâncare: citește despre cum au ajuns chinezii să producă ouă false. Apoi, urmărește un video în care Jamie Oliver arată cum am ajuns să ne otrăvim cu mâncare.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>