fbpx

Un infractor care și-a înscenat moartea a fost prins trăind în lux într-un castel din Franța

Un bărbat misterios, a cărei identitate nu a fost făcută publică în mod oficial, este personajul principal al unei povești incredibile. Pentru a scăpa de problemele cu legea, ucraineanul și-a înscenat moartea și s-a făcut nevăzut.

Dar, în loc să se ascundă într-o țară din lumea a treia, el a ales o cale mult mai curajoasă. Istoria bărbatului și modul în care a ales să-și trăiască viața clandestină au uimit pe toată lumea.

Într-un final, alegerile sfidătoare pe care le-a făcut i-au adus sfârșitul.

Fraudă și spălare de bani

Castelul Rochepot 01
Castelul cumpărat de fugarul ucrainean

Bărbatul era bănuit de autoritățile ucrainene că pusese la cale o operațiune complexă de fraudă și spălare de bani la nivel internațional. A fost arestat, însă ce s-a întâmplat după aceea este învăluit în mister.

Din câte se pare, ucraineanul, care avea o avere impresionantă, și-a folosit influența pentru a obține un certificat de deces. După ce avocații lui au prezentat certificatul autorităților ucrainene, bărbatul s-a făcut nevăzut.

Probabil că lucrurile ar fi rămas așa, dacă nu ar fi făcut un gest sfidător. Vrând să aibă o locuință pe măsura averii sale, bărbatul a achiziționat un castel în Franța.

Însă autoritățile franceze s-au sesizat după ce au observat o serie de tranzacții suspecte privind Castelul Rochepot, din departamentul Côte-d’Or. Polițiștii au demarat o investigație și au descoperit că Rochepot fusese cumpărat cu 3 milioane de euro de o companie din Luxemburg.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Potrivit autorităților franceze, „proprietarul și beneficiarul acestei companii era un cetățean ucrainean suspectat de corupție la nivel înalt”. Poliția franceză a cerut ajutorul Europol, fiindcă acest caz avea acum o anvergură internațională.

Alături de forțele de poliție din Luxemburg și Ucraina, poliția franceză a început să-l vâneze pe bărbat. Așa s-a descoperit că ucraineanul era teafăr și sănătos și ducea „un stil de viață luxos”, la castelul din Franța. Până la urmă, bărbatul a fost prins pe 16 octombrie, în orașul Dijon.

Ce a găsit poliția la castel

Castelul Rochepot 02
Castelul și celebrul Rolls Royce Phantom

Oficial, identitatea suspectului nu a fost făcută publică. Însă, potrivit Bloomberg, purtătoarea de cuvânt a procurorului general al Ucrainei a declarat că țara sa va încerca să obțină extrădarea lui Dmitri Malinovski din Franța.

Malinovski este un om de afaceri din Odesa, căutat de trei ani de poliția ucraineană într-un caz complex de fraudă. După ce l-au arestat pe fugar, autoritățile au descins la proprietatea lui, de unde au confiscat bunuri în valoare de 4,6 milioane de euro într-o singură zi.

Unele dintre cele mai notabile bunuri confiscate au fost chiar Castelul Rochepot, un Rolls Royce Phantom clasic, bijuterii și trei opere ale lui Salvador Dali.

Primarul localității La Rochepot a spus că l-a cunoscut pe noul proprietar al castelului și că nu i s-a părut suspect. Primarul a spus că bărbatul se ocupa de castel „așa cum, de fapt, ar fi fost normal să o facă”.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>