Inelul de safir de 2.000 de ani cu chipul „desfrânatei” soții a lui Caligula

În secolul al XVIII-lea, George Spencer, cel de-al patrulea duce de Marlborough, a reunit o colecție incredibilă de pietre prețioase și camee fațetate.

Așa s-a născut Colecția Marlborough, considerată una dintre cele mai importante colecții de bijuterii din istorie, deoarece multe dintre cele 800 de piese datează din antichitate.

Inelul de safir ar fi aparținut împăratului Caligula. Foto: Wartski / Bournemouth News

Colecția a fost împărțită și vândută în secolul al XIX-lea pentru a plăti reparațiile la Palatul Blenheim, reședința familiei ducelui, iar în 2019 a fost scoasă la vânzare o altă piesă impresionantă.

Acest inel de safir vechi de aproape 2.000 de ani este, din punct de vedere estetic, o bijuterie remarcabilă, dar istoria sa este chiar mai fascinantă.

Se crede că ar fi aparținut lui Caligula, împăratul roman megaloman. Domnia lui Caligula a început în 37 și a luat sfârșit patru ani mai târziu, când a fost asasinat de Garda Pretoriană, însărcinată cu protecția împăratului.

Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus, zis Caligula, a fost al treilea împărat roman. A domnit aproape patru ani. Foto: Wikimedia

Inelul de safir, scos la vânzare de compania regală de bijuterii Wartski pentru suma de aproape 500.000 de lire sterline, arată opulența din acea vreme. Safirele sunt excepțional de dure, situându-se imediat după diamante pe scara Mohs.

Din acest motiv, bijutierul trebuie să fi fost suficient de priceput nu numai să taie și să lustruiască safirul, ci și să sculpteze în partea superioară a pietrei portretul delicat al femeii.

Dar cine a fost persoana al cărei chip este reprezentat pe inel? Cel mai probabil, este vorba de a patra și ultima soție a lui Caligula, Caesonia, conform My Modern Met.

Milonia Caesonia, imagine din „Promptuarii Iconum Insigniorum”, o carte din secolul XVI cu portretele unor personaje celebre ale antichității. Foto: Wikimedia

Istoricul roman Suetonius a descris-o drept „o femeie desfrânată, de o nesăbuită extravaganță” și chiar a susținut că a născut-o pe fiica sa în ziua nunții.

Caligula și Caesonia au avut o relație pasională și se spune că împăratul obișnuia să o prezinte goală prietenilor săi.

Cu o relație atât de intensă, nu este surprinzător că împăratul a vrut să aibă un inel cu portretul ei. Cu toate acestea, dragostea nu a durat mult: Caesonia și fiica ei au fost ucise câteva ore după moartea lui Caligula.

Foto: Wartski / Bournemouth News

Potrivit unei anecdote, după uciderea soțului ei, afectată de durerea morții lui, Cesonia însăși i-ar fi spus unui militar să o omoare, spunându-i să-i ia viața fără ezitare.

Pe de altă parte, unii istorici ai artei subliniază că stilul inelului nu se potrivește cu bijuteriile care erau la modă la vremea respectivă, dar, având în vedere excentricitatea împăratului, această posibilitate rămâne deschisă.

Pe lângă istoria sa deosebită, inelul de safir a stârnit senzație atunci când a fost scos la licitație în 2019, datorită apartenenței sale la Colecția Marlborough.

Foto: Wartski / Bournemouth News

Odată ce pietrele au fost vândute, în 1899, multe au dispărut sau au fost integrate în diverse colecții private. Astăzi, despre aproximativ 75% dintre piese nu se mai știe nimic.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Un comentariu la „Inelul de safir de 2.000 de ani cu chipul „desfrânatei” soții a lui Caligula”

Lasă un comentariu