Index Librorum Prohibitorum, lista cărților interzise de Biserica Catolică

Chiar dacă cea mai veche listă de cărți interzise datează din anul 496, din vremea Papei Ghelasie I, abia un mileniu mai târziu, la începutul conflictelor religioase din secolul XVI, avea să apară cel mai infam instrument de cenzură din istorie: Index Librorum Prohibitorum („Indexul Cărților Interzise”).

Astfel de „liste cu lucrări periculoase” au fost publicate în regiunile catolice olandeze (1529), la Veneția (1543) și la Paris (1551). La Roma, prima listă a apărut în 1557, dar a fost retrasă în scurt timp.

Index Librorum Prohibitorum
Pagina de titlu a Index Librorum Prohibitorum (Veneția, 1564). Foto: Wikimedia

Primul Index Librorum Prohibitorum a apărut oficial sub acest nume în 1559, sub Papa Paul al IV-lea. Conținea aproximativ 550 de nume de autori controversați din punct de vedere religios, moral și politic, precum și de lucrări individuale, potrivit Enciclopediei Britannica.

Indexul a fost republicat de multe ori, odată cu răspândirea tiparului și dezvoltarea științelor. Evoluția rapidă a condițiilor sociale și politice a dus la creșterea numărului de autori considerați amenințări la adresa autorităților religioase și politice.

A 20-a ediție a Indexului a fost publicată în 1948, lista fiind abolită în cele din urmă de Papa Paul al VI-lea, în 1966.

Index Librorum Prohibitorum
Tipar din 1811, München, Germania. Foto: Wikimedia

Totuși, Index Librorum Prohibitorum nu a fost singura listă de acest fel. Existau și alte instrumente de cenzură, precum Catalogus Librorum a Commissione Aulica Prohibitorum („Catalogul de cărți interzise de comisie”), care a fost publicat între 1754 și 1780, în timpul domniei Mariei Tereza a Austriei.

Cei mai periculoși scriitori menționați în Index făceau parte din așa-numita primă clasă, un fel de „inamicul public numărul 1”. Motivul cel mai frecvent invocat pentru includerea în Index a unui autor era abaterea de la doctrina oficială a Bisericii Catolice.

De asemenea, orice operă considerată subversivă din punct de vedere politic sau controversată din punct de vedere moral sfârșea menționată în Index.

În fața perspectivei de a fi persecutați, numeroși autori au recurs la publicarea lucrărilor sub pseudonime. Tipografiile și editorii își ascundeau uneori identitatea, menționând pe coperți tiparnițe și nume fictive.

Cărțile interzise erau confiscate, iar autorii și librarii erau amendați, persecutați sau chiar executați. Au existat chiar și „procese și execuții” de cărți interzise, ​​cum ar fi arderea în public a exemplarelor lucrării „De l’esprit” („Despre spirit”), a lui Helvetius, în Parisul anului 1785.

Cum interdicțiile nu fac decât să aprindă curiozitatea publicului, în final nicio măsură de suprimare luată de autoritățile bisericești nu i-a putut împiedica pe cititori să ajungă la operele autorilor considerați periculoși.

Întrucât Biserica urmărea să descopere „din fașă” ereziile, multe cărți interzise și-au găsit drumul spre bibliotecile ecleziastice, unde călugării le studiau cu atenție pentru a depista pasajele nelegiuite.

Index Librorum Prohibitorum
Această ilustrație, cuprinsă în ediția din 1711 a Index Librorum Prohibitorum, înfățișează „Duhul Sfânt aprinzând focul pentru arderea cărților”, pentru întărirea ideii că divinitatea condamnă cărțile, nu ierarhii Bisericii. Foto: Wikimedia

De cealaltă parte, colecționarii de cărți căutau să obțină listele cărților interzise tocmai pentru a ține pasul cu „noutățile interesante” de pe piața literară.

Astfel, în loc să aibă efectul scontat de Biserică, cenzura a dat naștere unei piețe negre efervescente, unde marea regină era literatura interzisă.

Cărți interzise și autori periculoși. Cine a fost menționat în Index Librorum Prohibitorum?

Printre numele celebre din Index s-au regăsit:

  • autori greci și romani precum Ovidiu și Petronius;
  • reformatori religioși precum Martin Luther, Philipp Melanchthon și Jean Calvin;
  • umaniști precum Erasmus din Rotterdam, Hugo Grotius și Nicodemus Frischlin;
  • oameni de știință precum Nicolaus Copernic, Paracelsus și Johannes Kepler;
  • gânditori precum Niccolò Machiavelli, Jean Bodin și Montesquieu;
  • filosofi ca René Descartes, Francis Bacon, Baruch Spinoza, David Hume, John Locke, Jean Jacques Rousseau, Immanuel Kant, George Berkeley, Auguste Comte și Jean-Paul Sartre;
  • poeți și romancieri precum Giovanni Boccaccio, John Milton, Jean de la Fontaine, Madame de Staël, Daniel Defoe, Stendhal, Gustave Flaubert, Emile Zola, André Gide, David Herbert Lawrence.
Index Librorum Prohibitorum
René Descartes a ajuns în Index în 1663. Foto: Wikimedia

De multe ori, granițele dintre permis și interzis erau foarte subțiri și imprevizibile. Colecția de proverbe a lui Erasmus din Rotterdam, „Adagia”, foarte populară, a fost interzisă doar pentru că autorul nu a luat o poziție suficient de critică împotriva Reformei protestante.

Deși exorcizarea era considerată o metodă acceptată de alungare a demonilor, manualele de exorcism populare, precum „Flagellum daemonum”, de Girolamo Menghi, au fost interzise deoarece conțineau rituri care nu păstrau linia Bisericii.

De asemenea, cu toate că erau foarte populare, lucrările lui Machiavelli au fost interzise pentru că tratau teme politice în afara autorității Bisericii.

La fel, propunerea lui Montesquieu de a împărți puterea politică în legislativ, executiv și judiciar, așa cum a formulat-o în „De l’esprit des lois”, a fost considerată subversivă. Cu toate acestea, a avut un impact puternic asupra numeroaselor reglementări de stat și politice și asupra actelor constituționale.

„Il Cortegiano” al lui Baldassare Castiglione a fost lucrarea de referință pentru eticheta aristocratică la curțile din întreaga Europă, un adevărat ghid al bunelor maniere. A ajuns în Index din cauza comentariilor și glumelor făcute pe seama Bisericii.

Pentru a preveni opoziția față de viziunea geocentrică asupra lumii, „De revolutionibus orbium coelestium” („Despre mișcarea corpurilor cerești”) a lui Nicolaus Copernicus a fost introdusă în Index în 1616, la mai bine de 70 de ani de la prima ediție!

„Enciclopedia” lui D’Alembert și Diderot a fost interzisă din cauza vederilor materialiste și empirice asupra științei, în timp ce „Steganographia” lui Johannes Trithemius a fost condamnată din cauză că aborda teme legate de ocultism.

Ideologul nazist Alfred Rosenberg. Unul dintre textele sale, „Mitul secolului XX”, a fost inclus în Index pentru disprețuirea dogmei catolice și a fundamentelor religiei creștine. Foto: Wikimedia

Pentru un scriitor, includerea pe Index Librorum Prohibitorum nu prevestea nimic bun. De exemplu, Biserica s-a răzbunat crunt pe romancierul Ferrante Pallavicino, arzându-l pe rug la Avignon din cauza satirelor îndreptate împotriva iezuiților.

Doi celebri libertini și pornografi din secolele XVII și XVIII, Donatien Alphonse François Marquis de Sade și Nicolas-Edme Restif, erau în strânsă competiție, dar asta nu i-a împiedicat să apară împreună în Index și pe alte liste de cenzură ale vremii.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu