În SUA au fost descoperiți tauri cu organele sexuale tăiate și complet secătuiți de sânge

Observate prima dată în anii ’70, cazurile de vite mutilate inexplicabil, cu limba, ugerul și organele sexuale îndepărtate cu precizie chirurgicală și cadavrele complet drenate de sânge, au început să se manifeste din nou în acest an. Absența urmelor face ca aceste incidente să fie cu atât mai ciudate. Localnicii speculează că vinovații sunt Bigfoot, El Chupacabra sau extratereștrii, în vreme ce poliția suspectează că la mijloc ar putea fi o sectă religioasă cu ritualuri bizare.

Primul taur a fost ucis în mijlocul verii. Cadavrul uscat a fost descoperit într-o râpă din estul statului american Oregon, iar detaliile morții sale – limba și organele sexuale tăiate, nicio picătură de sânge rămasă în corp – au uimit autoritățile locale.

Apoi, încă patru tauri morți au fost descoperiți pe o rază de 2.5 kilometri de la primul cadavru, toți fiind mutilați în mod similar.

Anchetatorii și localnicii sunt intrigați de morțile ciudate ale taurilor, petrecute anul acesta. Foto: NW News Network

Nu existau semne că taurii ar fi fost împușcați sau că moartea lor ar fi avut cauze „naturale”, cum ar fi un atac al unor animale sălbatice sau digerarea de plante otrăvitoare.

La trei luni de la incident, investigatorii nu au reușit să avanseze în cadrul anchetei de descoperire a ucigașilor.

„Să pierzi un animal complet sănătos ar fi o ciudățenie. Să pierzi cinci tauri tineri foarte sănătoși, în formă excelentă, care au cam aceeași vârstă – iată ceva care depășește granițele normalului”, afirmă Colby Marshall, vicepreședinte al Silvies Valley Ranch, ferma care deținea taurii.

Potrivit Associated Press, până acum au fost descoperiți cinci tauri morți cu astfel de răni bizare. Desigur, natura grotescă a uciderii acestor animale a dat naștere unor îngrijorări legate de siguranță printre angajații fermei, care merg acum pe teren câte doi și iau arme de foc cu ei.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Primul taur mutilat a fost găsit în estul statului Oregon, cu sângele drenat. De asemenea, îi lipseau limba și organele sexuale. Foto: AP

„Ne aflăm la frontieră. Dacă cineva are abilitatea de a doborî un taur de o tonă, ne putem imagina că nu ar avea prea multe probleme să doboare un cowboy de 90 de kilograme”, a declarat Marshall pentru un post de radio local.

Însă nu este pentru prima dată când niște vite au fost ucise în Oregon. În 1975, au fost găsite moarte 73 de vite ale căror cadavre fuseseră mutilate la fel. Cazuri similare au mai fost descoperite în cel puțin alte zece state.

Fenomenul s-a manifestat din nou în anii ’80, tot în estul statului Oregon. Apoi, incidentele s-au rărit, devenind din nou frecvente cu doi ani în urmă.

Un vânător a dat peste niște vaci moarte, despre care s-a dovedit că îi aparțineau lui Andie Davis, care are o fermă de vite situată în regiune. Când Davis și familia ei au ajuns la locul incidentului, au fost uimiți.

Colby Marshall. Foto: AP

Fiului ei, care este măcelar, nu-i venea să creadă cât de precise erau tăieturile de pe cadavrele vitelor. În jurul și în apropierea cadavrelor nu a fost descoperită nicio urmă.

Taurii morți reprezintă o mare pierdere financiară pentru fermă. Erau animale tinere și de prăsilă, ceea ce înseamnă că aveau o valoare mare – aproximativ 6.000 de dolari fiecare. Asta, fără a mai socoti venitul pe care l-ar fi adus progeniturile lor.

Dată fiind valoarea vitelor, o teorie posibilă este că taurii au fost uciși tocmai pentru a aduce pierderi financiare fermei.

Silvies Valley Ranch este o fermă funcțională care este, totodată, și destinație pentru turiști, deținând cabane de lux care costă 849 de dolari pe noapte. Aici există cursuri de golf, poligoane de tragere, un spa și alte facilități comune în cazul unei destinații de lux.

Însă Marshall se îndoiește de faptul că ar fi vorba de niște atacuri țintite. El are o teorie mai interesantă.

„Credem că aceste omoruri sunt opera unei secte”, a spus Marshall.

Și nu e singurul care crede asta. Poliția investighează în prezent posibilitatea ca o sectă să recolteze organele vitelor pentru anumite sacrificii rituale. Se crede că acesta a fost motivul care a stat în spatele incidentelor din anii ’70.

Însă nu toată lumea crede că este vorba de o sectă. Unii au făcut aluzie la Bigfoot, la soldații vietnamezi, la El Chupacabra și, desigur, la extratereștri.

„Mulți cred că este vorba de extratereștri. Unul dintre cei care ne-a sunat ne-a spus să căutăm o adâncitură sub cadavru. A spus că navele extraterestre ridică vitele cu o rază, le fac ceea ce doresc să le facă și apoi le lasă să cadă de la mare înălțime”, a spus ajutorul de șerif Dan Jenkins, care a trecut în revistă ponturile primite referitoare la vitele moarte.

Incidentele de acest fel au început să apară încă din anii ’70. Foto: iStock

Asociația Crescătorilor de Vite din Oregon și Silvies Valley Ranch au oferit recompense – 1.000 și, respectiv, 25.000 de dolari – pentru oricine ar putea oferi o pistă, însă, până acum, fără prea mari rezultate.

Astfel de incidente misterioase au avut loc și în alte locuri. În luna august, 42 de măgari au fost descoperiți morți în Deșertul Mojave din California. Cadavrele erau pline de răni de gloanțe.

La fel ca în acest caz, se pare că uciderea celor cinci tauri va continua să rămână un mister pentru o vreme – dacă nu pentru totdeauna.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu

>