Împăratul roman Tiberius, „cel mai trist dintre oameni”

După moartea împăratului Augustus, succesorul său, Tiberius, s-a confruntat cu sarcina dificilă de a se ridica la înălțimea înaintașului. Deși era un strateg militar precaut, nu s-a simțit niciodată confortabil în calitate de conducător.

Caracterul său morocănos și instabil a lăsat o amintire teribilă în cronicile romane și o poreclă neplăcută, amintită de Pliniu cel Bătrân: tristissimus hominum, „cel mai trist dintre oameni”.

Bust al împăratului Tiberius. Foto: Wikimedia

Adevărul este că al doilea împărat roman s-a confruntat cu sarcina imposibilă de a se potrivi cu memoria lăsată de Augustus; o greutate prea mare pentru un om care, deși a fost un soldat strălucit, nu a apreciat niciodată lumea complicată a politicii și a ajuns chiar să fugă de ea.

Din acest motiv, Tiberius este amintit ca un conducător stângaci, în ciuda faptului că a reușit să consolideze o bună parte din moștenirea predecesorului său.

Tiberius a fost un om de acțiune

Tiberius și mama sa, Livia. Foto: Wikimedia

Tiberius Claudius Nero s-a născut la Roma, pe 16 noiembrie 42 î.e.n., în mijlocul unei lupte pentru moștenirea politică a lui Iulius Cezar.

Când avea doar trei ani, mama sa, Livia Drusilla, a divorțat pentru a se căsători cu Octavian, fiul adoptiv al lui Cezar, care la acea vreme încă mai avea mult până să ajungă împărat.

Tiberius a rămas în grija tatălui său până când acesta a murit, în 33 î.e.n. Această pierdere timpurie l-a influențat pe băiat, imprimându-i un caracter melancolic și, în același timp, forțându-l să se maturizeze înainte de vreme și să își înceapă cariera politică și militară foarte repede.

Încă din tinerețe, Tiberius a dat dovadă de o mare inteligență. Acesta este motivul pentru care Augustus, după ce a devenit primul cetățean al Romei, l-a remarcat ca un posibil succesor și l-a trimis cu armata în Hispania pentru a-l pune la încercare pe când avea doar 16 ani.

Tiberius a depășit așteptările protectorului său, așa că Augustus i-a încredințat imediat sarcini administrative de mare responsabilitate, cum ar fi supravegherea și distribuirea cerealelor, activitate de care depindea o mare parte din populația Romei.

Însă Tiberius se simțea cu adevărat ca acasă numai între soldații săi. În deceniile principatului lui Augustus, Tiberius s-a ridicat în grad în armată și a desfășurat cu succes atât campanii punitive, cât și politice, reușind să plaseze regatul vasal al Armeniei sub influența romană și să protejeze granița împotriva parților, marii rivali răsăriteni ai Romei imperiale.

Popularitatea sa între soldați l-a plasat printre primii pe lista candidaților pentru a-l succeda pe Augustus, mai ales când i-a acordat mâna unicei sale fiice, Julia cea Bătrână.

Un bust al Vipsaniei Agrippina, prima soție a lui Tiberius, recuperat din Leptis Magna. Foto: Wikimedia

A fost o favoare pe care, de fapt, Tiberius nu și-a dorit-o, deoarece princeps l-a obligat să renunțe la prima soție, Vipsania, pe care o iubea.

Cu toate acestea, Tiberius a decis brusc să se retragă din viața publică tocmai când era la apogeu. Probabil că a fost rănit de pretinsele preferințe ale princeps pentru alți candidați la succesiune și obosit de căsătoria politică nefericită pe care a fost forțat să o încheie cu fiica acestuia.

S-a retras la Rodos vreme de zece ani, dar în cele din urmă s-a întors la Roma, după ce toți ceilalți moștenitori au murit. Augustus l-a adoptat în mod oficial și a împărțit cu el titlul de princeps, astfel încât după moartea lui Augustus, în anul 14, Tiberius a devenit succesorul lui politic.

Succesorul lui Augustus

Statuie de bronz a împăratului roman Tiberius cu capul învăluit (capite velato), pregătindu-se să efectueze un rit religios (găsit în teatrul din Herculaneum). Foto: Wikimedia

Așa cum făcuse și Augustus cu Iulius Cezar, Tiberiu a avut mare grijă de aparențele cu privire la succesiune.

Oficial, Roma era încă republică, iar politica romană, deși oligarhică, era extrem de antimonarhică; împăratul nu trebuia să se comporte ca un rege, ci ca un prim cetățean exemplar.

Pentru a câștiga sprijinul Senatului, Tiberius a transferat acestui organism puteri care fuseseră ale adunărilor populare, deși tot el a propus majoritatea candidaților la funcțiile publice.

Această metodă i-a permis să lase deciziile în mâinile oamenilor în care avea încredere, deoarece Tiberius era mai interesat de acțiunea militară decât de intrigile politicii.

Primele sale acțiuni în acest sens au fost țintite spre înăbușirea legiunilor răsculate în provinciile Panonia și Germania, soldații fiind nemulțumiți de plata cu întârziere a soldei și de faptul că fuseseră trimiși prea departe de Roma.

Pentru asta, a avut ajutorul fiului său natural, Drusus cel Tânăr, și al celui adoptiv, genialul general Germanicus.

Tiberius a trebuit să ia o decizie importantă: în loc să continue să extindă stăpânirea Romei, a ales să consolideze granițele și să accelereze romanizarea teritoriilor în care colonizatorii se stabiliseră deja.

Bust al fiului adoptiv al lui Tiberius, Germanicus, păstrat la Luvru. Foto: Wikimedia

Această decizie a fost motivată, printre altele, de experiența din Germania, unde trădarea lui Arminius, un prinț presupus aliat, a dus la exterminarea a trei legiuni și la pierderea teritoriului situat la est de Rin.

După trimiterea lui Germanicus pentru răzbunarea umilinței suferite la Teutoburg, Tiberiu a ajuns la concluzia că expansiunea într-un ținut cu valoare strategică redusă nu a dat roade și că securizarea frontierei naturale reprezentate de Rin era o prioritate.

Șarpele crescut la sân

Noul împărat nu a avut niciodată o predilecție pentru politică, iar noua sa poziție nu a făcut decât să-i sporească dezgustul față de această îndeletnicire.

De la începutul domniei, s-a bazat pe Lucio Elio Seianus, comandantul gărzii pretoriene, care îl slujise pe Augustus ani întregi. Tiberiu a proiectat în acesta o încredere oarbă și chiar l-a numit „prieten și tovarăș”, influență care a tot crescut, până când i-a cedat întreaga inițiativa politică.

Ruinele Vilei Jovis de pe insula Capri, unde Tiberius și-a petrecut o mare parte din ultimii ani, lăsând controlul imperiului în mâinile prefectului Lucius Aelius Seianus. Foto: Wikimedia

Însă princeps avea un caracter melancolic și ursuz, iar moartea fiului său, Druso, în anul 23 – eveniment în care Seianus însuși ar fi fost implicat, dornic să pună mâna pe putere – a accentuat până la extrem această trăsătură de caracter.

Trei ani mai târziu, a decis să se retragă complet de la putere – unul dintre puținii împărați romani care au făcut asta voluntar – și să lase puterea politică în mâinile lui Seianus, pe care l-a numit consul.

Tiberius s-a retras pe insula Capri, unde, potrivit zvonurilor, își petrecea timpul angajându-se în tot felul de perversiuni sexuale; foarte probabil, zvonurile erau false, dar asta nu i-a împiedicat pe istorici să perpetueze această imagine.

În cele din urmă, însă, Seianus a căzut sub propria sa greutate. Despotismul cu care a exercitat puterea și suspiciunile de a fi fost implicat în moartea fiului lui Tiberius l-au determinat pe princeps să-i retragă sprijinul la fel de repede pe cât i l-a acordat.

În anul 31, împăratul a trimis o scrisoare Senatului, în care îl acuza pe Seianus de trădare și a dat ordin ca acesta și susținătorii săi să fie executați imediat.

Pretinsa trădare din partea omului în care a crezut ani de zile a avut un efect dramatic asupra personalității lui Tiberius, care a ajuns să nu mai aibă încredere în nimeni.

A delegat puterea fiului lui Germanicus, viitorul împărat Caligula, și nepotului său, Tiberius Geamănul, pe care cel dintâi l-a eliminat imediat ce a preluat puterea.

Aureus din vremea lui Tiberius. Foto: Wikimedia

Dar princeps nu era orb în fața ambițiilor lui Caligula, fiind creditat cu rostirea următoarelor cuvinte la numirea acestuia ca succesor:

„Cresc o viperă la sânul Romei.“

Sfârșitul „împăratului trist”

Pe 16 martie 37, Tiberiu, care avea deja aproape 80 de ani, a participat la un spectacol de jocuri ceremoniale și și-a dislocat umărul aruncând o suliță.

A fost dus la palat, iar medicii săi, după ce l-au examinat, au declarat că mai avea puțin de trăit. Confruntată cu această perspectivă, Garda Pretoriană l-a proclamat împărat pe Caligula, trimițând mesaje în întregul imperiu pentru a anunța succesiunea.

„Moarta împăratului Tiberius”, de Jean Paul Laurens. Foto: Wikimedia

Numai că medicii au greșit în pronosticul lor. După câteva ore, Tiberius și-a revenit și, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, a cerut ceva de mâncare.

Această recuperare neașteptată a dezlănțuit panica în rândul gărzii și senatorilor, care îl recunoscuseră deja pe Caligula drept noul împărat și se temeau de ce ar fi însemnat o retractare a mesajelor: în cel mai rău caz, un nou război civil.

Comandantul pretorienilor, Nevio Sutorio Macro, a decis să rezolve conflictul pe loc, sufocându-l pe Tiberius cu cearșafurile. Astfel murea cel de-al doilea împărat al Romei, un conducător pe care sursele romane postume l-au descris la început ca fiind „melancolic și delăsător”, iar mai târziu, „tiran și depravat”.

Marcus Velleius Paterculus a fost unul dintre puținii cronicari contemporani – a slujit sub comanda sa în armată – și ne-a lăsat moștenire o imagine pozitivă a lui Tiberius, deși nu se poate exclude varianta că a procedat astfel ca să-i intre în grații.

Indiferent de bunele și relele sale personale, adevărul este că Tiberius a reușit să consolideze ceea ce a realizat Augustus.

S-a remarcat în mod deosebit prin modul în care a gestionat economia, deoarece a eliminat unele practici care presupuneau o mare risipă de bani, cum ar fi luptele gladiatorilor.

Acest lucru a avut, fără îndoială, un impact negativ asupra popularității sale la nivelul oamenilor de rând, dar a lăsat în vistieria imperială un tezaur de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl moștenise de la Augustus (o avere pe care succesorul său, Caligula, nu a ezitat să o risipească pe extravaganțe).

După cum recomanda un proverb latin, „trebuie să fii atent atunci când ai norocul de partea ta, pentru că roata se învârte”.

Ca să știi mai mult, citește „Roma Antică. O istorie pentru toți”

Este un tratat de istorie care nu ar trebui să lipsească din biblioteca ta. Dacă ești un pasionat al istoriei și te fascinează tot ceea ce ține de cultura romană sau ești un părinte al cărui copil va învăța de-a lungul timpului despre Imperiul Roman, acest volum ar trebui să aibă un loc rezervat în colecția ta.

„Roma Antică. O istorie pentru toți” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu