Imagini color: Cum se luptau oamenii cu virusul gripei spaniole în urmă cu un secol

Imaginile colorizate (termen specific folosit în cazul imaginilor editate pe calculator) ilustrează modul în care medicii și asistentele s-au luptat pentru salvarea bolnavilor de gripă spaniolă în 1918.

O asistentă a Crucii Roșii americane le acordă ajutor soldaților răniți la Montmirail, Franța, la 31 mai 1918. Foto: Mediadrum Images

Astăzi, când lumea își îndreaptă din nou atenția spre sistemul medical să o salveze de o nouă amenințare – coronavirusul – imaginile sunt mai relevante ca niciodată.

Aceste fotografii tulburătoare arată, de exemplu, cum erau săpate gropi comune pentru victime și cum se făceau controale pe mijloacele de transportul în comun.

(Stânga) Un conductor verifică dacă potențialii pasageri poartă măști, în Seattle, în 1918. (Dreapta) Un măturător de străzi din New York poartă o mască, în 1918. Îndemnul popularizat de autoritățile de sănătate din New York pentru a purta măști în încercarea de a împiedica răspândirea epidemiei de gripă era: „Mai bine ridicol decât mort!” Foto: Mediadrum Images

Publicate la 16 martie 2020, fotografiile, care înfățișează medici și asistente încercând să salveze bolnavii de gripă spaniolă în 1918, au fost prezentate la mai bine de un secol de la momentele dramatice.

Descoperim astfel centre comunitare și săli de sport convertite în spitale improvizate pentru bolnavi, într-o vreme în care teatrele și cinematografele fuseseră închise, iar oamenii purtau măști atunci când mergeau în parc sau foloseau transportul public.

O pagină de ziar de acum mai bine de un secol arată gropari din Philadelphia săpând morminte comune pentru victimele gripei spaniole. Foto: Mediadrum Images

Boala, care a izbucnit după Primul Război Mondial, s-a răspândit rapid și a făcut ravagii pe glob, făcând aproximativ 50 de milioane de victime.

Cetățenii au primit ordin să poarte măști, iar școlile, teatrele și întreprinderile au fost închise pe măsură ce se intensificau eforturile pentru a opri răspândirea virusului.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

În încercarea de a se proteja în fața virusului ucigaș, oamenii purtau inclusiv cârpe pe post de măști. Foto: Mediadrum Images

Prima tulpină a virusului a fost una ușoară, oamenii însănătoșindu-se la câteva zile după primele simptome de gripă, însă a doua a fost devastatoare.

Suferinzii puteau muri în câteva ore de la apariția simptomelor – piele vineție și plămâni plini cu lichid, care ce îi sufoca. Pandemia s-a încheiat în 1919, odată cu sosirea verii.

Paturi de spital la Centrul de instruire navală din San Francisco. Sunt ocupate de soldați. Foto: Mediadrum Images

Virusul a fost observat pentru prima dată în Spania, de unde și numele bolii, dar unii au sugerat că, de fapt, și-a avut originea în China, de unde a ajuns în Europa, unde a fost detectat.

Un studiu realizat de Universitatea Queen Mary din Londra, publicat în 2019, arată că medicii, detectând boala încă de la începutul anilor 1900, au considerat-o la început doar o „infecție minoră”, pierzând astfel o oportunitate importantă de a salva nenumărate vieți.

Reprezentante ale Crucii Roșii se pregătesc să ajute la tratarea bolnavilor din St. Louis în timpul pandemiei de gripă spaniolă. Foto: Mediadrum Images

Scrisă de un grup de medici din Etaples, Franța, lucrarea prezintă dovezi că doctorii investigau o boală misterioasă încă din 1915. În 1917, aceiași doctori ajunseseră să investigheze o boală „neobișnuit de fatală” care cauza probleme de respirație „complexe”.

„Am identificat focare de infecție neglijate multă vreme. Niște focare care, considerate minore la acea vreme, pot fi acum văzute ca fiind din ce în ce mai importante, un portret al dezastrului care urma să vină”, scrie profesorul John Oxford, virusolog.

Vechi liceu plin cu soldați care se întorceau acasă din Primul Război Mondial, transformat în spital de urgență pentru bolnavii de gripă spaniolă. Foto: Mediadrum Images

Într-un studiu asupra literaturii de specialitate apărute la începutul secolului XX, profesorul Oxford și colegul său, Douglas Gill, istoric militar, au găsit dovezi că gripa spaniolă „ardea mocnit” înainte ca oamenii să înțeleagă cu adevărat gravitatea situației.

Aproximativ 60.000 de soldați au fost internați în spitalele militare britanice și franceze în 1915 și 1916 cu simptome asemănătoare gripei. Dintre aceștia, aproximativ jumătate au murit.

Profesoare care au grijă de copiii bolnavi de gripă spaniolă la Collège La Salle din Thetford Mines, Quebec, Canada. Foto: Mediadrum Images

De aici, virusul a „explodat” rapid și s-a răspândit din bazele militare la populația din întreaga lume.

Bolnavi de gripă spaniolă în Tabăra Funston, SUA, în martie 1918. Foto: Mediadrum Images
Medicii și asistentele tratează soldații care se întorceau acasă de pe front, unde virusul începuse să se răspândească. Foto: Mediadrum Images


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu