Ignaz Semmelweis, doctorul care salva vieți cu aceste cuvinte simple: „Spălați-vă pe mâini!”

Spălarea mâinilor este un obicei frecvent al medicilor de azi, însă nu întotdeauna a fost așa. În 1850, obstreticianul maghiar Ignaz Semmelweis urca pe podiumul sălii de conferințe a Societății Medicale din Viena. Era o sală mare și bogat decorată, unde fuseseră anunțate multe mari descoperiri din domeniul medicinei.

Seara de 15 mai nu avea să fie diferită – chiar dacă cei prezenți (și mulți alții care au citit relatarea) nu au recunoscut descoperirea lui Semmelweis timp de mai multe zeci de ani. Care era sfatul doctorului pentru colegii săi în acea seară? Putea fi rezumat în aceste cuvinte: „Spălați-vă pe mâini!”

Spălarea mâinilor Ignaz Semmelweis

Ignaz Semmelweis

În ziua de azi, ne așteptăm ca doctorii noștri să se spele pe mâini înainte să ne consulte sau înainte de o operație, pentru a preveni apariția infecțiilor. În mod surprinzător, medicii nu și-au dat seama de importanța acestui act simplu până în 1847.

Atunci, doctorul Semmelweis a început să le ceară colegilor săi de la Spitalul General din Viena să se spele pe mâini înainte să asiste la nașteri. Cerința lui nu avea motive estetice; era o chestiune de viață și moarte și ajuta la prevenirea unei maladii mortale, cunoscută ca „febră puerperală” (de la cuvintele latinești pentru „copil” și „părinte”).

La mijlocul secolului XIX, cam cinci femei dintr-o mie mureau în urma nașterilor domestice asistate de moașe. Însă, atunci când doctorii din cele mai bune spitale din Europa și America se ocupau de nașteri, rata mortalității era de 10 sau 20 de ori mai mare.

Cauza era, invariabil, febra puerperală. Și moartea era oribilă: febră mare, puroi curgând din canalul uterin, abcese dureroase în abdomen și piept și apoi septicemia și moartea – totul la numai 24 de ore după nașterea copilului.

Spălarea mâinilor Ignaz Semmelweis

Thomas Eakins (1844-1916), „Clinica Agnew” (1889). Foto: Alamy

Astăzi, motivul ne pare clar: faptul că nu se practica spălarea mâinilor. Studenții și profesorii de la spitalele de elită din acea vreme își începeau ziua practicând autopsii asupra cadavrelor femeilor care muriseră cu o zi înainte de febră puerperală. Apoi, mergeau în saloane și examinau femeile care erau pe cale să nască.

Ignaz Semmelweis era un doctor strălucit, însă dăduse peste două piedici când aplicase pentru un post la Spitalul Genaral din Viena în 1846: era și evreu, și ungur. Medicina și chirurgia erau considerate specialitățile de frunte în Viena, însă, din cauza originii sale, Semmelweiss a fost delegat să lucreze în domeniul obstreticii.

Însă a devenit „nemuritor” din cauza obsesiei lui de a găsi o cale de a pune capăt febrei puerperale care îi ucidea o treime dintre pacienți. (Pavilionul spitalului condus de moașe, care nu făceau autopsii, avea rezultate mult mai bune).

În fiecare zi, doctorul auzea femeile din grija lui cum cereau să fie lăsate acasă, deoarece credeau că medicii prevesteau moartea. Din fericire, doctorul a fost destul de inteligent încât să-și asculte pacientele și a descoperit o metodă simplă și eficientă de a combate infecțiile: spălarea mâinilor.

Ignaz Semmelweiss a făcut o descoperire crucială, pentru care a fost marginalizat

Spălarea mâinilor Ignaz Semmelweis

Bacteria Streptococcus pyogenes (văzută la microscop), cauza febrei puerperale. Foto: Wikimedia

Obstreticianul a făcut observația vitală că febra puerperală era cauzată de doctorii care transferau un fel de „otravă morbidă” de la cadavrele disecate în sala de autopsie la femeile aflate pe punctul de a naște. Acea otravă morbidă este cunoscută azi ca fiind bacteria numită „Streptococ hemolitic de grupa A”. Și-a dat seama că spălarea mâinilor era remediul.

Istoricii ne amintesc că Semmelweis nu era primul doctor care își dăduse seama de acest lucru. De exemplu, obstreticianul Alexander Gordon, din Aberdeen, Scoția, a sugerat în 1775, în lucrarea sa „Tratat despre epidemia de febră puerperală”, că moașele și doctorii care trataseră recent femei cu febră puerperală răspândeau maladia printre alte femei.

În 1843, Oliver Wendell Holmes, anatomist la Harvard și autoproclamat „autocrat al micului dejun” a publicat „Gradul de contagiune al febrei puerperale”, în care observa că boala era răspândită de medici și recomanda ca obstreticienii să nu facă autopsii pe femeile care muriseră de febră puerperală.

Acestea fiind spuse, doctorul Ignaz Semmelweis a fost cel care le-a ordonat studenților și medicilor începători să se spele pe mâini într-o soluție de clor cu lămâie, până când mirosul cadavrelor disecate nu mai era detectabil. În curând după introducerea acestei reguli în 1847, rata de mortalitate a serviciului de obstretică a scăzut semnificativ.

Spălarea mâinilor Ignaz Semmelweis

Robert Thom (1915-1979), „Semmelweis – Apărătorul mamelor” (1961). Foto: US National Library of Medicine

Din nefericire, ideile medicului nu erau acceptate de toți colegii săi. Mulți au fost scandalizați de ideea că ei ar fi fost cauza morții oribile a pacientelor lor. Prin urmare, Semmleweis a întâmpinat o rezistență enormă și foarte multe critici.

Fiind un om dificil, Semmelweis a refuzat să publice descoperirile „evidente” până 13 ani mai târziu, deși cei care îl susțineau îi ceruseră să le publice. Și mai grav a fost faptul că a insultat urât câțiva dintre medicii spitalului care îi respingeau ideile. Astfel de ieșiri nu trec neobservate și nepedepsite pe coridoarele medicinei academice.

Spălarea mâinilor, un obicei incomod pentru doctorii epocii

Devenind din ce în ce mai furios cu fiecare critică care i se aducea, Semmelweis și-a pierdut postul de la Spitalul General Viena și în 1850 a plecat brusc spre orașul său natal, Budapesta, fără să-și anunțe colegii.

În 1861, și-a publicat lucrarea „Etiologia, conceptul și profilaxia febrei puerperale”, în care explica teoriile sale despre această boală, metoda de a-i împiedica răspândirea prin spălarea mâinilor și un atac vitriolant asupra tuturor criticilor săi.

Comportamentul doctorului a devenit din ce în ce mai de nestăpânit și a fost internat într-un azil de nebuni pe 30 iulie 1865. A murit acolo, două săptămâni mai târziu, pe 13 august 1865, la 47 de ani.

Enrique Simonet Lombardo (1866–1927), „Autopsia” (1890), Museo de Málaga, Spania. Foto: Wikimedia

Istoricii încă dezbat cauza căderii psihice a doctorului și cauza morții sale. În timpul unei operații, doctorul contractase sifilis, ceea ce i-ar putea explica nebunia.

Alții cred că suferise de otrăvirea sângelui și de septicemie cât timp fusese internat în azil din cauza a ceea ce ar fi putut fi tulburarea psihică bipolară. Mai recent, unii au susținut că doctorul suferea de Alzheimer și că fusese bătut până la moarte de paznicii azilului.

Descoperirea lui Ignaz Semmelweis a venit într-un moment nepotrivit. El și-a făcut descoperirea între 1846 și 1861, cu mult înainte ca lumea medicală să fie gata s-o accepte.

Astăzi, în orice școală de medicină și sănătate publică, numele său este rostit cu respect ori de câte ori este predat obiceiul crucial de spălare a mâinilor. Din păcate, la vremea sa, a fost luat în râs drept excentric și a fost considerat un om furios și instabil, care trebuia eliminat din profesia medicală.

Adevărul este că detractorii săi se înșelau și el avea dreptate. Doctorul Ignaz Semmelweis a plătit un preț mare pentru că și-a dedicat viața scurtă și încercată științei și salvării de vieți omenești.

La aproape 170 de ani de la publicarea descoperirilor sale revoluționare, pare potrivit să recunoaștem importanța doctorului Semmelweis. Dar poate că gestul pe care el l-ar aprecia cel mai mult ar fi pur și simplu spălarea mâinilor des și bine.


Acum, după ce ai aflat despre omul care a făcut din spălarea mâinilor un act medical obligatoriu, citește despre 5 tratamente periculoase din istoria medicinei, care grăbeau moartea pacienților, iar apoi descoperă cazurile oamenilor care au făcut cancer de sân după ce au primit organe de la același donator.

Articole fascinante

>