„Idioții lui McNamara”: Soldații handicapați trimiși în Războiul din Vietnam

În timpul Războiului din Vietnam, șeful Departamentului Apărării al SUA, Robert McNamara, a demarat un program numit Proiectul 100.000. Prin această inițiativă – desfășurată din 1966 până în 1971 –, SUA au trimis la luptă în Vietnam circa 320.000 de soldați care nu îndeplineau nici măcar criteriile minime pentru încadrarea în armată.

Recruții din cadrul Proiectului 100.000 au fost uciși într-un număr disproporționat de mare în comparație cu soldații apți, iar după încheierea serviciului militar s-au descurcat în viața civilă mai rău decât foștii lor colegi, fiind, în mare parte, incapabili să își găsească un loc de muncă, să urmeze o școală sau să își întemeieze o familie.

Idioții lui McNamara
Robert McNamara. Foto: Wikimedia

Toate acestea fac ca Proiectul 100.000 să fie considerat unul dintre cele mai mari – și, probabil, cele mai crude – experimente din Războiul din Vietnam.

Pentru unii, încadrarea în armată este o modalitate de a ieși din sărăcie și de a avea o șansă la o viață mai bună. Înrolarea este un compromis cu care nu toată lumea se simte confortabil, dar pentru cei care au dorința și aptitudinile necesare, este un compromis care merită făcut.

Problema este că dorința și aptitudinile nu merg întotdeauna mână în mână. Uneori, ambele lipsesc cu desăvârșire, cum a fost și în cazul Proiectului 100.000, după cum amintește Blackpast, o publicație care abordează teme istorice.

Scăderea intenționată a standardelor de recrutare

Idioții lui McNamara
Foto: Flickr / Tommy Truong79

Intrat în istorie cu supranumele ingrat „Idioții lui McNamara”, Proiectul 100.000 a fost o inițiativă în cadrul căreia peste 320.000 de bărbați au fost acceptați în armată cu toate că au picat la testele de eligibilitate.

Toți soldații recrutați prin Proiectul 100.000 s-au clasat în categoria a patra, cea mai de jos. În mod normal, candidații plasați în această categorie sunt considerați inapți pentru serviciul militar și sunt respinși la încadrare.

În aparență, obiectivul proiectului era combaterea sărăciei. Președintele american Lyndon Johnson tocmai declanșase „programul de luptă împotriva sărăciei”. În realitate, acesta era doar o cosmetizare a scopului real al proiectului: Războiul din Vietnam cerea tot mai mulți soldați, iar reducerea standardelor de încadrare era o modalitate de a-i obține.

Aproximativ 50% dintre ei erau voluntari, ceilalți fuseseră chemați la recrutare. Niciunul, însă, nu avea ce căuta într-o zonă de război. Testul de încadrare în forțele armate evalua mai multe domenii, toate acestea fiind orientate spre calcularea eligibilității pentru luptă.

Unii aveau deficiențe fizice, alții erau supraponderali sau subponderali și, cel mai îngrijorător, foarte mulți aveau aptitudini mentale scăzute, până în punctul în care puteau fi considerați handicapați mintal. De asemenea, mulți erau analfabeți.

Deoarece Proiectul 100.000 era un experiment, în cadrul programului au fost admiși și câțiva soldați apți din punct de vedere psihic și fizic, pentru a acționa ca grup de control: aceștia erau „normalii”.

Odată ajunși în armată, soldații din Proiectul 100.000 erau tratați ca orice alt soldat, altfel experimentul ar fi fost suspendat. Departamentul de resurse umane întocmea rapoarte lunare despre soldați, documentându-le progresul în viața militară și pe câmpul de luptă. Rezultatele au fost dezastruoase.

Proiectul 100.000 a fost un experiment eșuat

Idioții lui McNamara
Foto: Blackpast

Probabilitatea ca soldații din cadrul Proiectului 100.000 să fie uciși luptă era de trei ori mai mare decât în cazul soldaților apți fizic și psihic. Acest lucru nu este surprinzător; pe lângă faptul că nu erau pregătiți pentru război, „Idioții lui McNamara” aveau șanse minime să se califice pentru școlile de meserii din armată, cursuri care i-ar fi ținut departe de linia întâi.

Prin urmare, mulți dintre ei au fost folosiți ca soldați de infanterie – „carne de tun”. De asemenea, au fost repartizați în luptă de 11 ori mai des decât colegii lor.

O recenzie a cărții lui Robert McNamara, „Retrospectivă: Tragedia și lecțiile Vietnamului”, publicată în Washington Post, îl citează pe Herb DeBose, care a luptat în Războiul din Vietnam, cu grad de locotenent. Acesta a caracterizat Proiectul 100.000 în felul următor:

„L-am văzut pe Robert McNamara când a demisionat de la Banca Mondială, plângând pentru copiii săraci ai lumii. Dacă nu a plâns deloc pentru niciunul dintre oamenii pe care i-a recrutat în cadrul Proiectului 100.000, atunci chiar nu știe ce înseamnă să plângi. Mulți dintre cei aflați sub comanda mea nu erau nici măcar la nivelul clasei a cincea. Nu știau să citească… nici înainte, nici după război. Armata ar fi trebuit să-i învețe o meserie, dar nu a făcut-o.”


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu