fbpx

Caprele ce sfidează moartea escaladând zidurile barajelor ca să lingă sare

Se cațără cu ușurință pe pereți aproape verticali, la altitudini care provoacă amețeli, și nu par să se teamă că va cădea în gol. Participanții la campionatul mondial de escaladă au un corespondent animal care face toate aceste lucruri fără vreun echipament special: ibexul.

Ibexul este o capră de talie mare, care trăiește în Munții Alpi, la altitudini unde prădătorii nu pot să ajungă. Animalele ocupă terenul abrupt și stâncos situat dincolo de limita până la care cresc copacii, la 2.000 sau 3.000 de metri înălțime.

Ibex 02
Foto: zooblog.ru

Însă ibexul nu poate trăi mereu la aceste altitudini, fiindcă vegetația este rară, iar hrana nu este de ajuns. De aceea, primăvara și vara, aceste capre preferă pădurile de conifere și pajiștile unde se găsește iarbă din belșug.

Înainte de prima ninsoare, ibexul trebuie să se îngrașe și să acumuleze rezerve care să-l ajute să supraviețuiască iernii, pe care o petrece în zonele stâncoase.

Secretul stă în copite

Și totuși, dacă au hrană suficientă în sezonul cald, de ce își riscă viața cățărându-se pe stânci atât de abrupte? Ca multe eribovre, ibexul are nevoie de sare și de alte minerale esențiale, pe care nu și le poate asigura consumând iarbă.

De aceea, trebuie să caute locuri unde poate să lingă sare. Primăvara, când are cea mai mare nevoie de sare și alte minerale, ibexul poate fi văzut lingând stâncile.

Pereții barajelor sunt o altă sursă prețioasă de sare și minerale. Barajele sunt făcute din ciment, iar acesta eliberează sulfat de calciu și de aluminiu. Numai ibexul alpin poate exploata această resursă.

Fiind un excelent cățărător, animalul escaladează pereții aproape verticali ai barajelor, folosind micile protuberanțe din zid pentru a se ține pe picioare și a linge mineralul de la suprafață.

Ibexul poate ajunge la asemenea înălțimi datorită copitelor sale despicate și moi, care aderă la orice suprafață. Barajul Cingino, din nordul Italiei, aproape de granița cu Elveția, este unul dintre locurile în care poți urmări cascadoriile ibexului care sfidează gravitația.

Astfel de „reprezentații” pot fi urmărite și la barajul Barbellino, din Lombardia, și la barajul Lago della Rossa din Valli di Lanzo, Piemont.

Ibex 01
Foto: medavia.co.uk

Ți-a plăcut acest articol? Descoperă și 7 curiozități despre capre, primele animale domesticite, iar apoi află care sunt 5 dintre cele mai ciudate animale din lume.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

  • >