În toamna anului 1934, Castle Morro, care ar fi trebuit să fie o navă a plăcerilor, a fost lovită inexplicabil de o serie de dezastre, transformându-se într-un sicriu în flăcări purtat de valuri.

Lucrurile au luat o întorsătură și mai bizară după ce s-a dovedit că tocmai omul considerat salvatorul momentului avea un trecut tenebros, de piroman.

La începutul anilor ’30, la apogeul Prohibiției în SUA, Cuba, țară aflată în apropiere, devenise o destinație populară pentru turiștii care doreau să-și stingă setea de alcool în mod legal.

Vasele de linie oceanice precum Castle Morro călătoreau mereu între SUA și Cuba, oferind la bord alcool, care putea fi vândut legal în apele internaționale. Totul părea să meargă bine, până când o astfel de excursie s-a transformat într-un dezastru.

În 1934, în timp ce se afla pe ruta obișnuită de întoarcere din Havana spre New York, Castle Morro a suferit o dublă nenorocire. Mai întâi, au apărut vânturi puternice și o vreme rea care i-a îngrijorat pe membrii echipajului.

Apoi, a început nenorocirea. După ce luase cina cu ofițerii, pe 7 septembrie, căpitanul Robert Wilmott s-a retras devreme în cabina lui, din cauza unor dureri de stomac. În scurt timp, a fost găsit mort.

Potrivit Ripley’s, cauza morții părea a fi un infarct, însă membrii echipajului nu au avut timp de autopsie: în primele ore ale dimineții, pe la ora 2.00, s-a raportat că în depozitul de la clasa întâi izbucnise un incendiu.

De acolo, focul s-a răspândit cu repeziciune din cauza interioarelor de lemn și a vopselei inflamabile, iar vasul a fost cuprins de flăcări, în timp ce membrii echipajului încercau cu disperare să trimită un semnal SOS.

Panica s-a instalat, iar noul căpitan, ofițerul-șef William Warms, nu a reușit să își impună autoritatea. Planul lui inițial era să încerce să ajungă la țărm, care nu se afla departe, deoarece vasul naviga în apropiere de coasta orașului New Jersey.

Însă, în cele din urmă, presiunea în creștere l-a determinat să ordone abandonarea navei. Numai că evacuarea a 489 de pasageri dintr-un vas de croazieră de 154 de metri s-a dovedit o sarcină imposibilă…

Cum membrii echipajului au fost primii care și-au dat seama că focul nu putea fi stins, mulți au decis să se salveze fără să mai țină cont de soarta pasagerilor.

Motivați de logica „scapă cine poate”, pasagerii – dintre care cei mai mulți fuseseră treziți din somn – au încercat să găsească o cale de scăpare pe întuneric, prin fumul sufocant. Lipsa de organizare a făcut ca panica să se răspândească odată cu focul, cu multe consecințe nefaste.

Din 12 bărci de salvare, numai șase au fost folosite, iar mulți pasageri au rămas fără veste de salvare. Unii au sărit peste bord, lovind apa rece atât de tare, încât au fost grav răniți – unii dintre ei și-au rupt gâtul.

Deja, la acest moment, vasul de lux devenise un infern plutitor. Între timp, drept răspuns la semnalul SOS, au început să sosească bărcile de salvare. Mulțimea s-a adunat pe coasta statului New Jersey, așteptând supraviețuitorii și victimele de pe Castle Morro.

În dimineața următoare, pe 8 septembrie, vasul fumegând a fost ancorat, oferind o priveliște tulburătoare a dezastrului care avusese loc peste noapte.

Din cele 549 de persoane de la bord, 86 de pasageri și 49 de membri ai echipajului și-au pierdut viața în haosul generat de incendiu.  Dezastrul a determinat autoritățile să deschidă o investigație, care a scos la iveală mai multe nereguli privitoare la siguranța de la bordul vasului.

Investigația a concluzionat că vasul era o capcană a morții – alarmele de incendiu erau inutile, fiind imposibil de auzit, ușile de incendiu nu au reușit să oprească flăcările, în timp ce sistemul hidraulic nu avea suficientă presiune pentru a opera la capacitate maximă.

În plus, membrii echipajului, inclusiv căpitanul William Warms, au fost criticați pentru conduita lor, mai ales în ceea ce privea felul în care trataseră pasagerii.

În afară de criticile aduse, investigația îl lăuda pe un anume George Rogers, inginerul-șef de la radio, unul dintre puținii membri ai echipajului care a rămas pe vas și a ajutat la evacuarea pasagerilor.

Rogers s-a bucurat de o scurtă perioadă de celebritate, povestea lui fiind inclusă într-o piesă jucată pe Broadway, până când s-a descoperit că, de fapt, eroul avea un trecut întunecat.

Investigațiile au arătat că Rogers fusese suspectat de incendiere cel puțin o dată înainte de a se angaja pe Castle Morro. Chiar și după dezastru, viața lui a fost însoțită de incendii misterioase.

De exemplu, magazinul său de reparații radio a ars la scurt timp după incendiul de pe Castle Morro. Rogers a continuat să fie implicat în activități suspecte, iar în 1954 a fost găsit vinovat de uciderea a doi oameni. A murit în închisoare, patru ani mai târziu.

Nu a existat nicio dovadă că Rogers ar fi fost implicat în incendiul de pe vas, deșii unele teorii spun că acesta ar fi cauzat moartea căpitanului, otrăvindu-l.

Alții susțin că Rogers ar fi fost angajat de compania maritimă pentru a arde vasul cu scopul de a încasa banii de asigurare, iar moartea căpitanului a fost doar o coincidență.

Oricum ar sta lucrurile, dezastrul de pe Castle Morro este considerat unul dintre cele mai grave accidente navale civile, în care o combinație fatală de neglijență și panică a dus la pierderea multor vieți omenești.

Pe de altă parte, accidentul a dus la îmbunătățirea standardelor de siguranță maritimă.

S-au introdus mai multe prevederi, printre care folosirea materialelor rezistente la foc, a ușilor de incendiu automate, a alarmelor de incendiu plasate pe tot vasul și o mai mare atenție acordată exercițiilor și procedurilor în caz de incendiu – toate acestea, mulțumită tragediei care a avut loc pe Castle Morro în 1934.