fbpx

„Unde-a dispărut răposatul?” Perioada de glorie a hoților de cadavre

Când a început Epoca Luminilor, în secolul al XVII-lea, practici care erau tabu în perioada medievală au început să fie investigate grație curiozității oamenilor de știință și a filosofilor. Una dintre aceste practici era disecția cadavrelor.

În secolul XVI, credința în învierea corpului după moarte era încă foarte răspândită, așa că tulburarea liniștii mormintelor era o chestiune gravă. În 1506, regele Iacob al VI-lea al Scoției a dat permisiunea breslei chirurgilor și bărbierilor din Edinburgh să disece anumiți criminali spânzurați.

hoti de cadavre_redimensionat_compressed

Henric al VIII-lea a luat-o pe calea deschisă de Iacob, însă a permis numai patru disecții pe an, disecția fiind una dintre cele mai grave pedepse pe care le putea da statul. Din cauza consecințelor potențiale asupra vieții de apoi, disecția era văzută ca fiind mai rea decât moartea însăși.

Această temere era exploatată de călăi, care livrau cadavrele către chirurgi, ca să fie disecate în fața studenților la medicină și a publicului care plătea pentru asta.

Hoți de cadavre sau „Oameni ai învierii”

Odată cu creșterea fascinației pentru anatomie și fizionomie, a crescut și nevoia de cadavre și câțiva criminali pe an nu mai erau de ajuns! În 1752, corpurile tuturor celor spânzurați au fost alocate anatomiștilor, însă nici acest lucru nu a fost suficient, fiindcă peste tot în țară apăreau școli de medicină.

Pentru a satisface cererea, a apărut imediat o piață neagră cu hoți de cadavre, care făceau comerț cu trupurile furate. „Oamenii învierii”, cum erau numiți acești profanatori de morminte, primeau sume mari pentru marfa lor: cadavre care fuseseră furate din cimitire și chiar de pe paturile de moarte ale celor decedați.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

hoti de cadavre 2_redimensionat_compressed
Anatomistul surprins de străjerul unui mormânt. Desen de epocă (1773)

O practică răspândită era săparea unei gropi la capătul mormântului și scoaterea cadavrului cu ajutorul unei funii legate în jurul gâtului său. O metodă mai subtilă era săparea unei gropi la o anumită distanță și scoaterea cadavrului prin tunel, fără ca cineva să știe că mormântul fusese profanat.

Giulgiul și alte lucruri de preț erau adeseori lăsate în mormânt, fiindcă sentințele pentru furt de cadavre erau mai ușoare decât pentru jaf. Odată cu dezvoltarea medicinei, lumea a asistat la o creștere exponențială a numărului de hoți de cadavre.

Cum mijloacele de refrigerare lipseau, cadavrele aflate în descompunere trebuiau înlocuite rapid și chirurgii nu puneau întrebări legate de proveniența corpurilor. Unii dintre ei, dintre care câțiva se aflau în poziții de autoritate, considerau că practica era un rău necesar, care permitea desfășurarea cercetărilor necesare pentru a salva vieți.

De exemplu, operația de îndepărtare a pietrelor din vezica biliară a fost îmbunătățită semnificativ în 1727, cu mijloace rezultate în urma observării pe cadavre a proceselor anatomice. Operația care dura cândva câteva ore putea fi acum terminată într-un minut, reducându-se astfel hemoragia, stresul și probabilitatea de infecție.

Mormintele fortificate

hoti de cadavre mortsafe_redimensionat_compressed
Mortsafe-urile erau niște gratii proiectate pentru a proteja de hoți mormintele

Furtul de cadavre era atât de răspândit, încât mormintele au început să fie fortificate. Mausoleele și criptele au devenit populare printre cei bogați.

Cei săraci puneau pietre sau flori pe mormânt, pentru a detecta orice mișcare a solului care ar indica un furt sau puneau crengi în jurul mormintelor, pentru a face mai dificilă săparea tunelelor. Furtul de cadavre era atât de răspândit printre acești profanatori de morminte în Scoția, încât în 1816 au fost inventate „mormintele fortificate”.

Aceste cuști complexe de fier erau cumpărate sau închiriate până când cadavrul era suficient de descompus pentru a  fi lăsat în pace de acei hoți de cadavre. În unele cimitire, prietenii decedatului stăteau de pază la mormânt în timpul nopții și în acest scop au fost ridicate până și turnuri de pază.

Hoții de cadavre

După 1920, comerțul cu cadavre a luat o turnură și mai sinistră. În această perioadă, Burke și Hare, doi hoți de cadavre din Edinburgh și-au diversificat meseria. De-a lungul unui an, au dezvoltat propria lor metodă de a ucide, o formă de sufocare prin comprimarea pieptului victimei.

hoti de cadavre 1_redimensionat_compressed
Paznicii unui cimitir se distrează, în vreme ce hoții de cadavre veghează (în fundal). Desen, 1825

Au fost vândute 20 de cadavre ale oamenilor uciși astfel înainte ca doctorii să-și dea seama că era vorba despre persoane din zonă care dispăruseră. Această metodă a fost pusă în practică și în Londra, unde trei bărbați, May, Williams și Bishop, au fost judecați pentru uciderea unui băiat italian și a trei oameni fără adăpost, o femeie cu copilul ei și un băiat care dormea în piața de porci.

Aceste descoperiri au șocat publicul, au avut loc răzmerițe când Hare a fost dus la închisoare și 30.000 de oameni au venit să asiste le spânzurarea lui Williams și Bishop (May a fost trimis în colonia penitenciară din Australia).

Astfel, a fost adoptată Legea Anatomiei din 1832, conform căreia cadavrele nerevendicate ale săracilor intrau în posesia guvernului, care le oferea unor anatomiști licențiați și astfel furtul de cadavre a luat sfârșit.


În continuare, descoperă și povestea mâncătorului de păcate – omul plătit să spele suflete, apoi citește despre misterul lui Clairvius Narcisse, haitianul care a fost zombi timp de 18 ani.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>