Homo luzonensis: O nouă specie de om a fost descoperită în Filipine

Marea familia umană are un nou membru: o specie tocmai descoperită în Filipine, dispărută în urmă cu aproximativ 50.000 de ani. Specia este numită Homo luzonensis, după locul în care a fost descoperită: Luzon, cea mai mare insulă a acestei țări.

Caracteristicile sale fizice sunt o combinație între cele descoperite la strămoșii arhaici ai omului și cele descoperite la oamenii mai recenți. Asta ar putea să indice faptul că rudele timpurii ale omului au plecat din Africa și au ajuns până în Asia de Sud-Est, lucru care până acum era considerat imposibil, potrivit BBC.

Oasele degetelor de la mâini și picioare sunt curbate, ceea ce indică faptul că, pentru reprezentanții acestei specii, cățăratul încă era o activitate importantă. Foto: Florent Detroit

Descoperirea indică faptul că evoluția umană în regiune ar fi putut fi un proces foarte complicat, în zonă viețuind cel puțin trei specii de oameni în epoca în care trăiau acești strămoși ai noștri. Una dintre aceste specii era cea numită „Hobbit” – Homo floresiensis -, care a supraviețuit pe insula indoneziană Flores până acum 50.000 de ani.

„După ce descoperirile remarcabile legate de Homo floresiensis au fost publicate în 2004, eu am spus că experimentele privitoare la evoluția umană făcute pe insula Flores ar putea fi repetate pe multe dintre insulele din regiune. Se pare că speculațiile mele au fost confirmate pe insula Luzon, la aproape 3.000 de kilometri depărtare”, a comentat pentru BBC Chris Stringer, profesor la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Familia umană și locul lui Homo luzonensis în arborele evoluției noastre

Noile specimene din Insula Callao, la nord de Luzon, sunt descrise în jurnalul Nature. Au fost datate ca aparținând perioadei cuprinse cu între 50.000 și 67.000 de ani în urmă.

Descoperirea constă în 13 rămășițe – dinți, oase de la mâini și picioare, precum și o parte dintr-un femur – care aparțin unui număr de cel puțin trei indivizi, printre care se numărau adulți și specimene foarte tinere. Rămășițele au fost recuperate în urma săpăturilor făcute în peșteră începând cu 2007.

Locul lui Homo luzonensis în arborele evoluției umane. Grafic: BBC

Homo luzonensis are unele similarități fizice cu omul modern, însă alte trăsături ne duc cu gândul la australopiteci, niște creaturi asemănătoare cu maimuțele, care aveau un mers erect și care au trăit în Africa cu 2-4 milioane de ani în urmă, precum și la membrii timpurii ai genului Homo.

Oasele de la degetele mâinilor și picioarelor sunt curbate, ceea ce indică faptul că, pentru această specie, cățăratul încă era o activitate foarte importantă. Se pare că la fel stăteau lucrurile în cazul unor australopiteci.

Dacă speciile cu trăsături de australopitec au fost capabile să ajungă în sud-estul Asiei, trebuie să ne schimbăm ideile legate de membrii arborelui nostru familial care au părăsit primii Africa. De mult timp, se crede că Homo erectus a fost primul membru al liniei noastre evoluționare directe care a părăsit Africa – cu aproximativ 1.9 milioane de ani în urmă.

Cum insula Luzon era accesibilă numai dacă traversai marea, descoperirea ridică întrebări legate de felul în care speciile preumane ar fi putut ajunge pe insulă. Pe lângă Homo luzonensis, se pare că insulele din sud-estul Asiei au adăpostit o altă specie umană, numită Omul de Denisova, care se pare că s-a încrucișat cu oameni moderni timpurii (Homo sapiens) atunci când aceștia au sosit în regiune.

Dinții lui Homo luzonensis sunt o altă dovadă a faptului că este vorba de o specie cu totul nouă. Foto: Florent Detroit

Aceste dovezi provin din analiza ADN, deoarece în zonă nu au fost descoperite fosile de denisovani. Insula indoneziană Flores adăpostea o specie numită Homo floresiensis, ai cărei membri au fost porecliți „hobbiții”, din cauza staturii lor mici.

Se crede că specia a supraviețuit aici în urmă cu 50.000-100.000 de ani în urmă  – ceea ce înseamnă că s-ar fi putut suprapune cu sosirea oamenilor moderni. Interesant este faptul că savanții au susținut că Homo floresiensis are niște trăsături fizice care amintesc de cele descoperite la australopiteci.


Iar acum, descoperă Mutanții de pe Himalaya, oamenii care au în ADN gena unei specii misterioase. apoi citește despre singurii oameni adaptați genetic pentru scufundări.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>