Herodot, părintele istoriei (primul mincinos profesionist?)

În „Istorii”, Herodot a descris conflictul dintre propriul său popor – grecii – și Imperiul Persan. Chiar dacă mulți ar fi înclinați să ia partea propriei civilizații într-o astfel de relatare, Herodot s-a străduit să arate perspectiva fiecărei tabere.

Imparțialitatea lui i-a făcut pe unii contemporani greci să-l numească „iubitor de barbari”. În această, privință, Herodot a fost precum marele poet Homer, însă istoricul a dus inovația și mai departe.

O copie romană (din secolul II) a unui bust al lui Herodot realizat de greci. Foto. Wikimedia

Homer a scris epopeea ca și cum ar fi povestită de o zeiță; Herodot, în schimb, a vorbit cu propria lui voce și ne-a transmis propriile sale experiențe și cercetări.

Herodot a împletit adevărul cu imaginația

Înainte de Herodot, relatarea evenimentelor importante era apanajul fețelor regale, prin scribi și preoți. La Herodot, tocmai noua tehnică de transmitere a informațiilor i-a atras tristul renume de „părinte al minciunilor”.

Istoricii din antichitatea clasică bănuiau că Herodot relata povești auzite cine știe unde sau chiar că inventa de-a dreptul evenimente, ca formă de distracție.

Fragment al „Istoriilor” lui Herodot. Foto: Wikimedia

Născut cândva în secolul V î.e.n., Herodot și-a petrecut copilăria în orașul grecesc Halicarnas (azi Bodrum, Turcia). Era un oraș cu diversitate etnică mare și mulți dintre locuitorii săi luptaseră de partea Troiei în războiul troian.

Poate că tocmai datorită acestui melanj etnic a dobândit Herodot deschiderea în gândire, o însușire care l-a pregătit să scrie despre războiul în care mai mulți greci au luptat pentru conducătorul persan Xerxes decât împotriva lui.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Este posibil ca Herodot să fi fost izgonit din Halicarnas din cauza acestui conflict și, probabil, să fi petrecut câțiva ani în exil.

Herodot a fost un istoric călător și un om cult. Cu toate acestea, a relatat povești despre grifoni, dragoni zburători și eroi gigantici.

Legenda păsării Phoenix

El a fost cel care a prezentat întregii lumi legenda păsării Phoenix – ființă care trăiește câteva secole, este arsă și renaște din propria cenușă -, deși Herodot însuși și-a exprimat îndoielile cu privire la existența păsării.

„Istoriile” sale sunt pline de fragmente care îl obligă pe cititor la eforturi supraomenești ca să dea crezare celor relatate. Herodot a scris despre oameni care se nășteau fără păr (și rămâneau chei toată viața) și se hrăneau doar cu fructele unui anumit pom.

A susținut că o leoaică putea avea un singur pui, deoarece ghearele progeniturii îi sfârtecau uterul, lăsând-o sterilă, și a mai scris că hipopotamul avea coamă și coadă de cal. De asemenea, Herodot considera ibișii utili pentru că omorau „șerpii cu aripi”.

A fost Herodot un mincinos patologic? În mod curios, și-a manifestat de multe ori scepticismul, începând unele relatări cu formule precum „nu aș putea spune”, „pare probabil” sau „pare puțin probabil”.

O pasăre Phoenix descrisă într-o carte de creaturi legendare de F. J. Bertuch (1747-1822). Foto: Wikimedia

Iar descoperirile moderne din paleontologie și arheologie confirmă că unele dintre afirmațiile lui Herodot se bazau pe realitate.

În scrierile sale, istoricul grec a menționat deseori ceea ce a aflat vorbind personal cu cei pe care i-a cunoscut, iar acestea sunt unele dintre cele mai interesante pasaje ale „Istoriilor”.

A vorbit cu sciții – care trăiau în regiunea Mării Negre – despre viața lor, de exemplu. I-a întrebat, de asemenea, ce știau despre viața nomazilor care trăiau mai la est.

Chiar dacă Herodot a transmis unele informații care trecuseră deja prin mai multe traduceri (știa doar limba greacă), în mod remarcabil, săpăturile moderne din Rusia și din Kazahstan au scos la lumină obiecte similare celor descrise de el.

În ceea ce privește făpturile mitice, Herodot credea că unele legende despre care auzise aveau un sâmbure de adevăr. În acest sens, Herodot a ajutat enorm la răspândirea legendei grifonului.

Grifonii, potrivit oamenilor cu care a discutat istoricul grec, erau ființe cu patru picioare, cu corp de leu, cu aripi și cioc ascuțit. Ce să fi văzut de fapt oamenii care au descris astfel de creaturi?

Săpăturile moderne din regiune au scos la iveală schelete fosilizate ale dinozaurilor Protoceratops și Psittacosaurus.

Este posibil ca nomazii din vremea sa să fi văzut schelete similare ieșind din sedimente de-a lungul Drumului Mătăsii. Acestea nu sunt singurele fosile potențiale menționate în operele lui Herodot.

Scheletele uriașe de eroi ar fi putut foarte bine să fi aparținut unor mamifere din Miocen, Pliocen și Pleistocen.

Foraminifere (protozoare cu cochilie) din zona de de coastă Al-Mukalla, Yemen. Foto: Research Gate

A scris că, atunci când s-a aflat în Egipt, localnicii i-au arătat grămezi de „oase și coloane vertebrale”. Acestea ar fi putut aparține spinozaurilor, reptilele mari cu țepi dorsali din Cretacic, sau pterozaurilor.

Este posibil să fi observat și alte fosile în Egipt: a scris că a văzut obiecte în formă de disc în blocurile de piatră ale piramidelor. Credea că erau boabe de linte vărsate pe jos în timpul hrănirii muncitorilor constructori; de fapt, erau foraminifere fosilizate.

Însă Herodot a menționat fără ambiguitate cel puțin o descoperire de fosile.

Două cranii de dinozauri comparate cu sculptura unui grifon cu două capete găsită la Persepolis. Foto: Wikimedia

„Am văzut scoici pe dealuri”, a scris el despre Egipt. A ajuns la o concluzie care azi pare banală: „Fusese inițial un braț al mării”.

Herodot s-a aventurat și în domeniul geologiei, ghicind (inexact) că în trecutul geologic recent Egiptul a fost fundul unei mări.

Deși a greșit în ceea ce privește geologia Egiptului, a avut dreptate afirmând că lumea se schimbă în timp datorită proceselor naturale. Și ne-a furnizat o analiză atentă:

În Arabia, nu departe de Egipt, există o prăpastie lungă și îngustă care curge în interiorul mării numite Erythraen (probabil Golful Suez). Dacă Nilul și-ar abate apele din albia lor actuală spre acest golf arab, ce l-ar putea împiedica să umple acest loc în 20.000 de ani, cel mult? Eu, unul, cred că va fi umplut în jumătate din acest timp. Atunci, cum să nu fi fost plină cu apă o prăpastie chiar de dimensiuni mult mai mari în veacurile care au trecut, înainte de a mă naște?

Departe de fi un simplu „părinte al minciunii”, Herodot a fost, probabil, primul antropolog din lume. A făcut, de asemenea, incursiuni în geologie, chiar dacă nu a practicat știința așa cum o înțelegem astăzi.


Dacă dorești să afli și mai multe despre acest subiect (și lumea văzută de Homer), îți recomandăm cartea Cele mai frumoase Istorii, apărută la editura Humanitas.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu