În 1967, Războiul Rece era în plină desfășurare, la fel și Războiul din Vietnam. NATO proteja Europa occidentală de o posibilă incursiune sovietică. O mulțime de avioane zburau peste Germania de Vest: avioane americane, britanice, canadiene și germane, aeronave zgomotoase precum Starfighters, care spărgeau bariera sunetului printr-un pocnet puternic.
Bubuiturile sonice îi speriau pe oameni, le zdruncinau până și vesela din vitrine și le făceau animalele de companie să se ascundă sub pat, îngrozite. Oamenii erau înnebuniți de aceste pocnete pe cer.
În vreme ce mulți au răbdat pur și simplu, eventual înjurând printre dinți, un localnic mai curajos a decis să facă ceva în acest sens. Acesta se numea Helmut Winter și a devenit eroul decorat al „Războiului Găluștelor”, un conflict în care un om a învins de unul singur forțele aeriene ale NATO.
Iată povestea ieșită din comun a germanului care s-a bătut cu NATO cu ce a avut mai gustos la îndemână: găluștele de cartofi. Helmut Winter, fost artilerist în Al Doilea Război Mondial, lucra de la biroul său de acasă din Pasing, un cartier din München.
Din nefericire, această parte a orașului se afla direct sub culoarul de zbor al avioanelor cu reacție supersonice – aproape 100 de astfel de aparate distrugătoare de timpane zburau pe deasupra caselor în fiecare zi.
Avioanele zburau atât de jos, încât localnicii puteau vedea căștile piloților în cabinele aeronavelor. Într-o zi, familia Winter nu a mai suportat. Herr Winter, grafician, tocmai dădea ultimele retușuri la un desen, când un pocnet deosebit de puternic l-a făcut să sară în sus, stricându-i ore întregi de muncă.
Furios, Herr Winter a decis să ia măsuri. A sunat la ziarul local și a dat un anunț:
„Caut tun antiaerian cu muniție suficientă pentru a restabili liniștea și ordinea în spațiul aerian din vestul München-ului. Răspundeți la 1/3469 Z1.”
În interviurile acordate ulterior, Winter a susținut că nu fusese serios, ci era doar furios. Chiar și așa, se pare că existau foarte mulți germani scoși din minți de traficul aerian militarizat, iar unii dintre ei aveau și cu ce să-l ajute pe Winter. În următoarele câteva săptămâni, acesta a primit mai multe oferte, inclusiv:
- un Vierlings-Flak cu 5.000 de proiectile, un tun antiaerian uriaș cu patru țevi, pe care îl putem vedea în unele filme din cel de-Al Doilea Război Mondial;
- un tun antiaerian livrat de un locuitor al unui alt cartier, cu rugămintea ca Herr Winter să curețe și spațiul aerian din partea de est a orașului München;
- o rachetă sol-aer.
În curând, bărbați misterioși în trenciuri au început să dea târcoale pe la ușa familiei Winter. Probabil că voiau să știe exact cât de multă muniție ascunseseră locuitorii din München în anii de după război.
Când celebra publicație Der Spiegel – cu circulație națională – a publicat anunțul la rubrica de ciudățenii, cutia poștală a familiei Winter s-a umplut până la refuz, iar Helmut a început să se îngrijoreze.
Veteran al campaniei din Rusia, acesta avea amintiri dureroase și probabil că ultimul lui gând era să deschidă un nou front. A căutat să iasă din încurcătură cât mai onorabil cu putință și a decis în cele din urmă să atace NATO printr-o tactică medievală.
Pentru asta, avea nevoie de un dulgher și de un bucătar bun.
Die Munition ist fertig!
Helmut Winter i-a dat dulgherului proiectul unei catapulte: o armă de asediu străveche, capabilă să arunce pietre asupra unei ținte: un cavaler în armură, un zid de castel sau, de ce nu, un avion Starfighter. În loc de pietre, Winter a decis să folosească găluște de cartofi, un aliment de bază în Bavaria.
Deși Helmut Winter a fost „eroul din linia întâi” – în caz că nu te-ai plictisit de formularea aceasta, atât de populară azi –, trăgând cu găluște până la 75 de metri distanță în direcția avioanelor NATO care treceau pe deasupra lui, trebuie menționat și frontul intern.
Elizabeth Winter, soția lui Helmut, a organizat „divizia de cercetare și dezvoltare”, precum și întregul personal de producție, gătind găluște perfecte, care nu se destrămau în zbor. După ce stabilea că lotul în pregătire era fiert exact cât trebuia, Frau Winter anunța din bucătărie: „Die Munition ist fertig!” – „Muniția este gata!”
Aparent, toată lumea s-a simțit bine. Agenția Reuters și inclusiv unele ziare de peste ocean, din SUA, au relatat despre „războiul” de bună dispoziție cu forțele aeriene. Germanilor nu le venea să creadă că un om a înfruntat „sistemul” și a câștigat.
Urmările războiului găluștelor de cartofi
În cele din urmă, Helmut a lovit un elicopter care zbura la 60 de metri înălțime, mult sub limita de 600 de metri, astfel că NATO a „capitulat”: traiectoria de zbor a fost modificată, iar locuitorii din München au dormit mai mult și mai bine.
Helmut Winter a fost eroul tuturor, dar mai ales al celor cu simțul umorului. A devenit primul laureat al premiului Karl-Valentin-Preis pentru utilizarea umorului în rezolvarea unei probleme de politici publice (Karl Valentin a fost un comic celebru din München).
Helmut Winter a murit în 2013. În 2015, Elizabeth Winter a acordat primele premii în memoria soțului ei, Ordinul Găluștelor, unui artist, unor elevi care și-au construit propria catapultă și Arhivei Pasinger, care păstrează istoria acestui cartier din München.
