Hans cel Isteț: Secretul calului care știa să socotească

Chiar dacă matematica este un obiect de studiu chinuitor pentru mulți elevi din lumea întreagă, unii reușesc performanțe în acest domeniu cu o naturalețe debordantă.

Iar Hans cel Isteț, un cal care a trăit în Germania la începutul secolului XX, a arătat că nici măcar nu trebuie să fii om ca să excelezi la matematică (sau cel puțin să lași această impresie).

Calul a devenit faimos pentru capacitatea sa uimitoare de a realiza operații aritmetice, iar talentul său extraordinar este ținut minte până în zilele noastre, fiind sursă de inspirație pentru numeroase studii de psihologie.

Putea să adune și să scadă fracții

Hans cel Istet 01
Hans cel Isteț în timpul unei reprezentații din 1904. Foto: Wikimedia

Hans era deținut de Wilhelm von Osten, un profesor de matematică din Berlin. Timp de peste un deceniu, von Osten l-a instruit și l-a ajutat să dezvolte abilități cognitive de neimaginat pentru un animal.

Von Osten l-a învățat pe Hans să răspundă cu „da” sau „nu” mișcându-și capul într-o anumită direcție, apoi să indice numere lovind pământul cu copita.

Hans a devenit faimos pentru talentul său la matematică. „Repertoriul” animalului nu se limita la operații simple precum adunarea și scăderea.

Hans cel Istet 02
Calul, alături de stăpânul său (bărbatul în haine de culoare deschisă). Foto: Medium

Calul era capabil inclusiv să adune și să scadă fracții și să afle rădăcina pătrată a numerelor simple.

Mai mult, se dusese vestea că putea da indicații de orientare întorcându-și capul, putea face diferența între conceptele de „dreapta” și „stânga”, putea identifica diverse culori și înțelegea ce oră este uitându-se la ceas.

Putea „scrie” pe litere numele oamenilor bătând cu copita în pământ (o bătaie semnifica litera A, două bătăi – litera B și așa mai departe).

Capacitățile incredibile ale animalului au făcut furori în rândul publicului. Mulțimi de oameni din Berlin asistau la demonstrațiile puse în scenă de von Osten și Hans.

Unii dintre specialiștii vremii au ajuns la concluzia că Hans cel Isteț avea abilitățile cognitive ale unui adolescent de 14 ani.

Vestea s-a răspândit repede, iar cotidianul american New York Times a publicat un articol despre Hans în 1904. Cazul său unic arăta că animalele sunt mai inteligente decât se crede.

Hans și stăpânul său sunt investigați

Hans cel Istet 03
Hans în acțiune. Foto: Daily Kos

După cum era de așteptat, cazul lui Hans a stârnit curiozitatea zoologilor, psihologilor și altor cercetători interesați de cunoașterea animalelor.

În timp ce mass-media continuau să-i laude pe Hans cel Isteț și pe proprietarul său pentru performanțele uimitoare, oamenii de știință erau mai sceptici.

Multora pur și simplu nu le venea să creadă că un animal putea avea o inteligență atât de apropiată de cea a oamenilor, mai ales capacitatea de a înțelege limbajul scris și noțiuni abstracte.

Drept urmare, savanții au decis să investigheze chestiunea mai în detaliu. În 1904, Ministerul Educației din Germania a înființat Comisia Hans.

Aceasta era formată din 13 oameni de știință al căror scop era studierea performanțelor animalului.

Printre experți se numărau un medic veterinar, un director de circ, un ofițer de cavalerie, mai mulți profesori și directorul grădinii zoologice din Berlin.

După mai multe teste riguroase, în septembrie 1904 Comisia Hans a concluzionat că performanțele lui Hans nu erau trucate.

Hans cel Istet 04
Foto: Future Learn

Apoi, ancheta i-a fost transferată lui Oskar Pfungst, un tânăr psiholog care a decis să-l elimine pe von Osten din reprezentații și să le coordoneze el însuși.

Spre marea surpriză a lui Pfungst, calul a continuat să furnizeze răspunsuri corecte chiar și în absența lui von Osten, astfel încât s-a exclus ipoteza că profesorul de matematică îi „servea” animalului răspunsurile.

Cu toate acestea, în timpul primului experiment, Pfungst a observat că animalul dădea mult mai puține răspunsuri corecte atunci când instructorul stătea la o distanță mai mare de el.

Mai mult, Hans răspundea rareori corect dacă Pfungst însuși nu știa răspunsul la întrebarea pe care o punea.

Descoperirea secretului

Hans si Pflugst
Hans face cunoștință cu Oskar Pfungst. Foto: Pinterest

Drept urmare, tânărul psiholog a început să suspecteze că, în loc să rezolve el însuși sarcinile care i se dădeau, Hans cel Isteț primea indicii subtile și neintenționate de la instructorul său.

Oskar Pfungst credea că animalul era capabil să sesizeze schimbările subtile din comportamentul instructorului, precum tonul vocii, postura și expresiile faciale ale acestuia.

Folosind aceste informații, calul deducea răspunsurile corecte, fără a fi nevoit să rezolve problema cu adevărat.

Hans cel Istet 05
Foto: Wikimedia

În experimentele ulterioare, psihologul a început să manipuleze aceste mici detalii și expresii și, ca prin farmec, acuratețea lui Hans a scăzut dramatic.

Nici publicul, nici membrii primei comisii nu observaseră aceste indicii abia perceptibile. Într-un final, s-a dovedit că adevărata abilitate extraordinară pe care o avea calul nu era inteligența aproape umană, ci o capacitate de observație nemaipomenită.

Cazul lui Hans cel Isteț a devenit celebru în domeniul psihologiei, dovedind că și oamenii, și animalele pot percepe microexpresiile și limbajul nonverbal și le folosesc pentru a-și îmbunătăți performanțele în anumite situații.

Acest efect psihologic este cunoscut astăzi sub numele de „efectul lui Hans cel Isteț”. Deși s-au dovedit importante pentru știință, experimentele lui Oskar Pfungst nu au diminuat interesul publicului pentru demonstrațiile lui Hans.

Calul a continuat să țină reprezentații timp de mai mulți ani. După moartea lui von Osten, în 1909, Hans a trecut prin mâinile mai multor proprietari. Totuși, ultimul său stăpân și soarta animalului rămân necunoscute.


Deși s-a dovedit că nu înțelegea matematica, abilitatea lui Hans de a interpreta microexpresiile era remarcabilă. Alte animale capabile de performanțe intelectuale surprinzătoare sunt ciorile, care nu doar că folosesc obiectele simple drept unelte, ci pot asambla instrumente complexe, formate din mai multe elemente.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>