Artistul austriac Gustav Klimt nu a fost doar unul dintre reprezentanții de frunte ai artei vieneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ci și unul dintre fondatorii mișcării artistice cunoscute drept Secesiunea vieneză.

Mereu surprinzătoare, picturile lui Klimt, maestru al aurului, vor deveni în cele din urmă unele dintre cele mai căutate lucrări în casele de licitații din întreaga lume.

Născut în orașul austriac Baumgarten la 14 iulie 1862, Gustav Klimt este și astăzi unul dintre cei mai renumiți pictori, iar opera sa a fost descrisă de mulți critici de artă ca fiind una dintre cele mai originale de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Gustav Klimt a folosit o mare varietate de tehnici pentru a-și picta tablourile: a folosit din abundență foiță de aur, tempera și vopsea în ulei, iar pânzele sale înfățișează figuri languroase care au adesea un aspect „plutitor” (artistul a obținut acest efect în mare parte pentru că aproape toate modelele sale erau adesea așezate pe un pat sau pe un divan).

Să aruncăm o privire mai atentă asupra vieții și operei acestui artist unic.

În viața lui Gustav Klimt intră regele Carol I al României

Faptul că avea un tată meșteșugar l-a ajutat pe tânărul Gustav să își cultive înclinațiile artistice încă de la o vârstă fragedă. Talentul băiatului a fost răsplătit în 1876, când a obținut o bursă de studii la Școala de Arte și Meserii din Viena.

Acolo a învățat cu Michael Rieser Ludwing Minnigerode, Karl Hrachowina și cu pictorul vienez la modă Hans Makar, pe care Klimt îl admira. Un an mai târziu, în 1877, fratele lui Gustav, Ernst, a fost și el admis la școală și, împreună cu un alt coleg de clasă, Franz Matsch, cei doi au fondat un colectiv pe care l-au numit Kunstlercompagnie, Compania Artiștilor.

În 1880, tinerii lucrau deja la primele lor comenzi. În anul 1883 cei trei artiști au primit din partea regelui Carol I al României prima comandă de amploare, pentru realizarea unor lucrări destinate decorării reședinței regale de vară de la Sinaia.

Curajoasa decizie a Regelui Carol I de a încredința decorarea castelului unor artiști aflați la început de carieră a deschis pentru Kunstlercompagnie drumul spre alte lucrări de anvergură.

„Am putea spune că ascensiunea lui Gustav Klimt, principalul autor al lucrărilor de la Peleş, a început la Sinaia”, apreciază autoarea unei recenzii a expoziției de artă organizate la Peleș în 2012, la 150 de ani de la nașterea lui Klimt.

După încheierea lucrărilor comandate de Carol I, Kunstlercompagnie a executat lucrările de decorare a numeroase edificii publice si private de pe tot cuprinsul Imperiului Austro-Ungar și din afara granițelor lui, cum ar fi Palatul Împărătesei Sissi de lângă Viena (Hermesvilla), Burgtheater, Muzeul de Istoria Artei din Viena, Teatrul din Karlsbad (Karlovy-Vary) și clădiri monumentale de pe Ringstrasse.

La Castelul Peleș, Kunstlercompagnie a pictat între anii 1883 și 1886 Galeria de strămoși ai Regelui Carol I, a realizat decorarea Sălii de Teatru și a plafonului Holului de Onoare și a pictat tablouri reprezentând, așa cum cerea moda vremii, copii după mari maeștri.

În 1888, pentru lucrările sale la sala de spectacole a Teatrului Burg din Viena, Klimt a primit Ordinul de Aur al Meritului din partea împăratului Franz Joseph I și a devenit membru de onoare al universităților din München și Viena.

Aceste premii au contribuit la o îmbunătățire considerabilă a situației financiare a artistului, care a putut trăi mai confortabil după moartea tatălui și a fratelui său Ernst, în 1892.

Moartea fratelui, împreună cu despărțirea de partenerul său Franz Matsch, au marcat o schimbare definitivă în stilul lui Klimt, care de atunci s-a cufundat în simbolism și impresionism.

Anul 1889 a reprezentat un punct de cotitură în opera lui Klimt. În timpul unei călătorii prin Europa, artistul a intrat în contact cu intarsiile din aur și, fascinat, a aplicat curând această nouă tehnică în lucrările sale.

La scurt timp după aceea, la începutul anilor 1890, Gustav Klimt a întâlnit-o pe femeia cu care avea să își petreacă restul vieții: designerul de modă Emile Louise Flöge.

Deși relația furtunoasă a cuplului (artistul i-a fost în mod repetat infidel lui Emile) a fost subiectul unor dezbateri aprinse între istorici, Gustav Klimt a făcut nu mai puțin de 14 copii.

„Nu poți mulțumi pe toată lumea”

Klimt a fost unul dintre fondatorii și președintele unui grup de artiști numit Wiener Sezession (Secesiunea vieneză), ai cărui membri au publicat revista Ver Sacrum (Primăvara sacră) cu scopul de a-și face cunoscute lucrările.

Apărută ca o alternativă independentă la artiștii susținuți de Academia vieneză, Sezession (al cărei simbol era zeița greacă Atena) a avut ca obiective promovarea tinerilor artiști și expunerea unor lucrări realizate în străinătate.

Spre deosebire de alte grupuri de avangardă, Sezession nu a scris niciodată un manifest și nici nu a avut o direcție artistică specifică: printre membrii săi se numărau pictori naturaliști, realiști și simboliști.

Deși operele acestora nu au fost foarte bine primite de public (dimpotrivă), artiștii s-au bucurat de un anumit sprijin oficial, care le-a permis să construiască o sală de expoziții. Cu toate acestea, Gustav Klimt a părăsit în cele din urmă grupul în 1908.

În 1894, Universitatea din Viena l-a însărcinat pe Klimt să picteze tablouri pentru a decora tavanul Aula Magna. Dar lucrările pe care Klimt le-a conceput pentru acest proiect, „Filosofie”, „Medicină” și „Jurisprudență”, au fost criticate pe scară largă, iar mulți au catalogat abordarea artistului drept pornografică.

Copleșită de avalanșa de proteste pe care au provocat-o picturile, universitatea a decis să nu le expună, iar Klimt a decis ulterior să nu mai accepte alte comenzi (din păcate, aceste lucrări au fost distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial).

Continuându-și stilul provocator, Klimt a pictat „Nuda Veritas” („Adevărul gol”) în 1899, care a fost o săgeată la adresa criticilor săi mai conservatori. Pe această temă, poetul german Schiller îi va spune:

„Dacă nu poți mulțumi pe toată lumea cu meritele și arta ta, mulțumește puțini. A mulțumi pe mulți este rău.”

Beethoven și femeile lui Gustav Klimt

În 1902, Klimt a prezentat una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale la cea de-a 14-a expoziție a mișcării secesioniste vieneze: Friza „Beethoven”.

Friza, prin care Klimt a dorit să aducă un omagiu sincer operei compozitorului german, i-a întâmpinat pe toți vizitatorii care au trecut de intrarea în pavilion. Cu o lățime de 34 de metri și o înălțime de doi metri, friza monumentală nu a fost agreată de public, care a considerat lucrarea „neplăcută”.

De fapt, expoziția s-a încheiat cu un eșec. Friza nu a mai fost expusă publicului până în 1986, iar astăzi poate fi văzută în Pavilionul Sezession din Viena.

Influența mozaicurilor bizantine pe care artistul le văzuse în timpul unei călătorii în orașul italian Ravenna s-a dovedit a fi fundamentală în opera lui Klimt, care a făcut din figura feminină, senzualitate și aur elementele principale ale stilului său.

Odată cu lucrarea de inspirație biblică „Iudita și capul lui Olofern”, pictată în 1901, aurul a început să predomine în majoritatea picturilor lui Klimt.

Acest tablou a marcat începutul celei mai cunoscute perioade artistice a artistului, în care și-a decorat toate lucrările cu foiță de aur, ceea ce îl va transforma în cele din urmă într-unul dintre cei mai importanți exponenți ai Art Nouveau.

Ulterior, cele mai importante motive ale artistului au fost sexualitatea, feminitatea, dragostea și moartea. Pe lângă ornamentarea picturilor sale cu foiță de aur, Klimt le-a decorat și cu foiță fină de argint, așa cum se poate vedea în lucrarea „Șerpii de apă”, din 1904.

A fost o perioadă prolifică pentru artistul austriac, iar în acești ani a realizat unele dintre cele mai faimoase și emblematice lucrări ale sale, cum ar fi portretul lui „Adele Bloch-Bauer” (1907) și, mai ales, „Sărutul” (1908), opera pentru care este cunoscut în întreaga lume.

Gustav Klimt a avut vânzări record

În 1911, Klimt a primit premiul întâi la Expoziția Universală de la Roma pentru lucrarea „Moartea și Viața”. Curând, însă, artistul avea să aibă parte de nenorocire. După moartea mamei sale, în 1915, și după ce a suferit un atac de cord, pneumonie și gripă, Klimt a murit, la 6 februarie 1918.

Pe patul de moarte, pictorul a întrebat de Emilie, femeia cu care nu a vrut să se căsătorească niciodată, dar cu care și-a împărțit viața. Klimt a lăsat în atelierul său un număr considerabil de lucrări neterminate, multe dintre ele fiind confiscate ani mai târziu de naziști.

În general, unele dintre operele lui Gustav Klimt vor doborî recorduri de vânzări la cele mai importante case de licitații din lume, la mulți ani după moartea sa.

De exemplu, în noiembrie 2003, „Attersee” (1901) a fost vândut cu 29 de milioane de dolari, o cifră care a fost repede eclipsată de vânzarea altor lucrări, cum ar fi primul portret al lui Adele Bloch-Bauer, care în 2006 a fost vândut la Neue Galerie din New York pentru 135 de milioane de dolari, depășind recordul stabilit de Pablo Picasso, „Băiat cu pipă” (1905), care fusese vândut la 5 mai 2004 pentru 104 milioane de dolari.

Fără îndoială, Gustav Klimt este considerat una dintre cele mai transcendentale figuri ale artei contemporane.

La sfârșitul vieții, când sănătatea i s-a șubrezit, artistul a decis să își dedice puținele forțe pe care le mai avea pentru a picta ultima sa lucrare, „Moartea și Viața”. Știa că, deși urma să dispară din această lume, opera sa avea să trăiască pentru totdeauna.