„Bunicul de oțel”, ciclistul de 66 de ani care a pedalat 1.764 de kilometri

În urmă cu aproape șapte decenii, un suedez în vârstă de 66 de ani trecea linia de sosire pe o bicicletă veche și ruginită, cu o anvelopă spartă, și devenea o legendă a ciclismului.

În 1951, Gustaf Hakansson a încercat să se înscrie într-o cursă de ciclism de anduranță care străbătea, practic, întreaga Suedie, însă candidatura i-a fost respinsă din cauza vârstei.

Foto: Mittmedia

Organizatorii cursei au considerat că bărbatul în vârstă de 66 de ani nu avea rezistența necesară pentru a concura cu ceilalți 50 de participanți, care aveau jumătate din vârsta lui, potrivit The Guardian.

Cu toate acestea, după ce a călătorit aproape 970 de kilometri pentru a ajunge la linia de start, Gustaf s-a prezentat în ziua cursei în șaua vechii sale biciclete, cu tot cu apărători pentru noroi, far (care l-a ajutat în cele din urmă să iasă învingător) și portbagaj.

Din cauza numărului mare de concurenți, Gustaf a trecut linia de start la aproximativ 20 de secunde după începerea cursei.

Foto: Mittmedia

Purta un tricou făcut de el însuși, marcat cu numărul 0, probabil pentru a le arăta oficialilor că nu glumea și că se aștepta într-adevăr să fie tratat ca participant.

Șase zile, 14 ore și 1.764 de kilometri mai târziu, spectatorii care așteptau să vadă cine avea să câștige gloria eternă au observat o siluetă apărând de după ultima curbă a traseului.

În mijlocul uralelor, s-au dus să-l întâmpine și să-i ofere mâncare și apă, după o goană extenuantă prin toată Suedia.

Așteptându-se să felicite un bărbat de 20 sau 30 de ani, care părea să se aplece peste ghidon într-un ultim efort, mulțimea a rămas perplexă văzând un bătrân fragil care se clătina pe o bicicletă veche și ruginită, cu o anvelopă spartă.

Mai mult decât atât, „bunicul de oțel” trecuse linia de final cu 24 de ore înaintea celorlalți!

Adevărul este că Hakansson a trișat. De fapt, nu a înșelat pe nimeni cu adevărat, din moment ce nici măcar nu era concurent oficial, dar a neglijat o regulă pe care ceilalți au fost obligați să o respecte.

Gustaf nu a dormit aproape deloc. Ca parte a regulamentului cursei, concurenții trebuiau să oprească la un punct de control la sfârșitul fiecărei zile, să se odihnească și să continue cursa a doua zi dimineața.

Foto: Mittmedia

În schimb, Gustaf a ales să se odihnească doar o oră pe zi, înainte de a porni din nou, în toiul nopții. Timpul i-a permis să recupereze tot avansul pe care îl aveau ceilalți față de el, reușind în scurt timp să creeze un decalaj de câteva sute de kilometri între el și restul plutonului.

Se părea că Gustaf urma să câștige,  iar presa i-a remarcat eforturile. Cu toate acestea, a existat un interes mai mic pentru cursa în sine, întrucât oamenii erau mai curioși să afle dacă Gustaf avea să cedeze și să moară pe traseu.

Cu siguranță, se gândeau scepticii, inima sa bătrână nu putea rezista prea mult într-un asemenea ritm infernal. Cum avea de gând să țină pasul fără somn? Această întrebare l-a adus pe Gustaf în centrul atenției la nivel național.

După mai bine de trei zile de cursă și nici cinci ore de somn, Gustaf avea un avans de peste 190 de kilometri. La un moment dat, poliția a încercat să-l convingă să se oprească pentru un control medical, dar el a râs și a pedalat mai departe.

În cele din urmă, la mai puțin de un kilometru de final, „bunicul de oțel” (așa cum a devenit cunoscut în satele prin care trecuse) s-a oprit brusc. Însă nu epuizarea îl oprise; bicicleta bătrânului avusese prima și singura pană de cauciuc.

Liniștit, Gustaf s-a dat jos și s-a îndreptat spre linia de sosire, unde, când mai avea doar câțiva metri de parcurs, a urcat din nou pe bicicletă pentru a trece linia pe două roți, pe 7 iulie 1951, ora 14:15.

Foto: Mittmedia

În pofida victoriei sale (deși neoficiale) și chiar dacă a doua zi a fost primit în audiență de regele Suediei, cea mai mare satisfacție a lui Gustaf a venit din altă parte: le-a dovedit medicilor că au greșit atunci când i-au spus că era mai potrivit într-un balansoar decât pe șaua bicicletei.

„Bunicul din oțel” a continuat să meargă cu bicicleta până la moartea sa, survenită în 1987, la vârsta de 102 ani. Dacă nici această performanță nu este o dovadă a beneficiilor pentru sănătate ale mersului cu bicicleta, atunci e greu de spus ce este.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
  • Tachibana spune:

    Nu e taaata doar mersul pe bicicleta cauza pentru care batranul a murit la 102 ani. Mancarea, aerul curat, apa pura si cristalina precum si un stil de viata sanatos si din alte privibte cum ar fi: lipsa totala a zaharului procesat din alimentatie, tratamente medicale 100% naturale si bineinteles exercitii zilnice. Asa erau oamenii inainte vreme. Voinici pana la varste inaintate. Se duceau la razboi si la munca cu corpuri atletice bine formate. Oamenii au fost ceva la un moment dat cand nu se punea problema suprapopularii. Mie imi e dor de vremurile alea. Poti sa ti dai seama cu usurinta ce fel de vremuri traim din moment ce unii oameni mai treziti doresc niste timpuri in care nu au trait vreodata….

  • >