Imaginează-ți o epocă în care cetățenii își puteau exprima îngrijorările în mod anonim, introducând bilețele scrise de mână în cutii create special în acest scop. La rândul lor, autoritățile analizau fiecare plângere în parte. Nu mai era nevoie de proteste sau demonstrații în masă. Bine ai venit în Veneția epocii renascentiste!

Denumite „bocche di leone” („guri de leu”), aceste cutii erau împrăștiate în tot orașul, de la Palatul Dogilor până în cartierul Dorsoduro.

Fiecare recipient din piatră semăna cu un chip sculptat, adesea un chip de leu – leul înaripat al Sfântului Marcu este simbolul Veneției – cu o fantă la gură, pe unde erau introduse bilețelele. Cea mai veche gură de leu care împodobește Palatul Dogilor datează din 1618 și este încă intactă, potrivit National Geographic.

Fiecare domeniu de activitate avea propria cutie, iar în tot orașul diferite cutii abordau diferite probleme – cum ar fi taxele și impozitele, înșelătoriile de la piață sau disputele comerciale – în funcție de locul în care erau amplasate.

Cutia încastrată în peretele bisericii Santa Maria della Visitazione din Dorsoduro, de exemplu, era folosită pentru plângeri despre gunoaiele din canale. Pe ea scria „denunțuri legate de sănătatea publică din Dorsoduro”.

Gurile adevărului

Veneția nu a fost singurul loc care a folosit acest sistem. În perioadele medievală și renascentistă, multe orașe și țări aveau sisteme de denunțuri anonime, astfel funcționa justiția în multe părți din Europa.

Era un sistem juridic cunoscut drept inchizitorial. Ancheta pornea de la o acuzație publică (ce implica adesea martori) sau de la un denunț secret.

Însă detaliul care făcea ca gurile leilor din Veneția să fie eficiente era faptul că, prin lege, denunțurile anonime erau acceptate doar dacă erau îndreptate împotriva funcționarilor publici, nu și contra persoanelor private.

Erau folosite pentru a invita la denunțuri împotriva funcționarilor care abuzau de putere. Acest lucru a contribuit la crearea unei republici puternice, deoarece vocile venețienilor de rând erau luate în serios.

Deși oricine putea să arunce un bilețel în cutie la orice oră din zi sau din noapte, cele semnate aveau prioritate. Fiecare dintre ele era citit și analizat la departamentul specializat în problemele menționate în denunț.

Plângerile semnate și susținute cu martori erau adesea analizate de unul dintre principalele organe de conducere ale Veneției, Consiliul celor Zece.

Urmau apoi strângerea de dovezi și investigația oficială, iar consecințele puteau fi grave, atât pentru acuzat, cât și pentru acuzator, dacă se descoperea că acesta din urmă mințea.

Cele mai grave infracțiuni erau pedepsite prin întemnițare în faimoasele închisori ale orașului, exil sau chiar moarte. Sistemul avea defectele sale, iar uneori erau condamnați oameni nevinovați.

Dar, de-a lungul secolului al XVII-lea, Veneția a fost cunoscută pentru că avea un sistem juridic eficient, deși strict, în parte datorită cutiilor, numite și „bocche che parlano” („guri care vorbesc”).

Tăcerea leilor

Căderea republicii a venit după o serie de evenimente alimentate de Războaiele Revoluționare Franceze. În cele din urmă, în 1797, Napoleon Bonaparte a amenințat că va declara război Veneției dacă aceasta nu va accepta să se democratizeze.

Liderii venețieni nu au avut de ales și au abdicat, punând astfel capăt unei epoci de un mileniu de ordine și stabilitate.

Sub conducerea lui Napoleon, francezii au ocupat Veneția și au început să o jefuiască, deteriorând părți din oraș, inclusiv Arsenalul, și distrugând multe „bocche di leone”.

Câteva zeci de ani mai târziu, scriitorul și umoristul american Mark Twain a mai dat o lovitură cutiilor, subliniind reputația lor înfricoșătoare. În cartea sa de călătorii, „Nevinovații de pretutindeni”, Twain a scris în 1869:

„La capătul Scării Uriașilor, unde Marino Faliero a fost decapitat și unde erau încoronați Dogii, mi-au fost arătate două mici fante în peretele de piatră – două orificii inofensive, nesemnificative, care nu ar fi atras niciodată atenția unui străin – și totuși acestea erau teribilele Guri de Leu! Capetele dispăruseră (doborâte de francezi în timpul ocupației Veneției), dar încă mai erau gâturile pe care cobora acuzația anonimă, înfiptă în secret în toiul nopții de un dușman, care a condamnat mulți oameni nevinovați să meargă pe Podul Suspinelor și să coboare în temnița în care nimeni nu a intrat sperând să mai vadă vreodată Soarele.”