Născut într-o familie de iubitori de muzică, George Enescu a fost un geniu și un muzician de talie mondială, lăsând lumii o moștenire artistică deosebit de valoroasă.

„Jurjac”, așa cum îl alintau părinții, și-a construit singur prima vioară, iar la vârsta de doar șapte ani urma cursurile prestigiosului Conservator din Viena. Mânuia vioara cu o virtuozitate rar întâlnită la un copil, fapt care i-a determinat pe critici să îl numească „Mozart român”.

În acest articol îți prezentăm câteva lucruri despre George Enescu, înzestrat cu o minte și cu un talent de excepție, grație cărora a ajuns cel mai celebru compozitor român.

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani. Tatăl său, Constantin Enescu, era arendaș, iar mama sa, Maria, era fiică de preot.

George a fost cel de-al optulea copil al cuplului și singurul care a ajuns la maturitate. Doi dintre frații și surorile sale au murit pe când aveau câteva luni, iar ceilalți cinci au fost răpuși de epidemia de angină difterică din 1878.

Potrivit mărturisirilor ulterioare ale lui Enescu, îndurerați de ceea ce părea a fi un blestem abătut asupra familiei, Constantin și Maria se rugau intens și făceau pelerinaje pe la mănăstiri, implorând-l pe Dumnezeu să le dea copilul mult dorit.

De aceea, în 1881, când George Enescu a venit pe lume, Constantin și Maria erau în culmea fericirii. Terifiați de gândul că ar putea să piardă și acest copil, cei doi i-au acordat o atenție și o grijă exagerate.

Într-o serie de interviuri pe care le-a acordat criticului muzical francez Bernard Gavoty, Enescu a relatat ce impact a avut asupra lui atitudinea părinților:

„Nașterea mea le-a adus părinților mai multă spaimă decât bucurie: dacă aveau să-l piardă și pe acest al optulea copil? Când mă gândesc la copilărie, simt încă în jurul meu climatul de vigilență înspăimântată în care am crescut.

Eram ferit de cele mai mici pericole, la cea dintâi alarmă tremurau pentru mine. În această căldură de seră, sufocantă și tensionată, m-am maturizat prea repede. Și, dacă astăzi sunt un bărbat hipersensibil, un fel de jupuit de viu, explicația cred că trebuie căutată în copilăria mea.”

Potrivit biografiei lui Enescu scrise de preotul Nicolae Hodoroabă, Maria Enescu nu dorea să-l arate nimănui pe „Jurjac”.

„De la un an, de teamă să nu-l deoache, mama sa nu dădea voie să-l vadă nimeni şi de aceea ţinea copilul mai mult ascuns în casă“, scrie Hordoabă.

Cariera muzicală de succes a lui George Enescu pare firească dacă luăm în considerare istoricul familiei. Despre bunicul lui George Enescu, preotul Enea Galin, se spune că avea o voce îngerească.

La rândul său, Constantin Enescu a moștenit vocea tatălui său și, în plus, cânta la vioară. Maria Enescu avea, și ea, talent muzical.

În adolescență a luat lecții de pian și chitară și, potrivit relatărilor vremii, familia Enescu dădea adevărate concerte în casele sale de la Liveni și Dorohoi.

De asemenea, tatăl lui George Enescu era un om deosebit de cult, care iubea literatura și limba franceză, pe care a învățat-o singur.

Deși numele său de naștere era Ghiorghe, în urma călătoriilor la Paris tatăl său a început să i se adreseze cu apelativul George.

În copilărie, părinții l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceză Lydie Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând de la vârsta de șase ani.

Așadar, nu este de mirare că George Enescu a primit o educație aleasă încă din copilărie. A fost îndrumat spre muzică de părinții săi și de un vestit lăutar al vremii, Nicolae Chiroiu.

La vârsta de doar patru ani, George Enescu știa să scrie, să citească și să facă operații matematice de bază.

„Îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”, avea să rememoreze Enescu în interviurile acordate lui Gavoty.

La fel ca părinții săi, George Enescu a demonstrat o înclinație extraordinară pentru muzică încă de mic copil. În 1884, familia Enescu s-a mutat la Cracalia. Aici, micul George a început să descopere pianul și și-a confecționat singur prima vioară.

A început să ia lecții de vioară la doar patru ani, de la un lăutar bătrân din Dorohoi, Lae Chioru, pe care familia l-a instalat pe domeniul de la Cracalia.

Înzestrat cu auz absolut, George prindea atât de bine tehnica, încât după câteva săptămâni Lae Chioru a părăsit moșia, afirmând că nu mai are ce să-l învețe pe băiat.

Pe lângă muzică, George Enescu era foarte talentat și la desen, pictură și limbi străine. La nouă ani, vorbea deja engleza, franceza și germana.

George Enescu a compus „Rapsodia română” la 20 de ani

Văzând potențialul băiatului, Constantin Enescu l-a dus pe George în audiție la Eduard Caudella, compozitor și profesor la Conservatorul din București. Acesta a rămas profund impresionat de talentul băiatului și l-a încurajat pe Constantin să continue educația muzicală a lui George.

Astfel, pe când George avea doar șapte ani, familia s-a mutat la Viena, unde băiatul a urmat Conservatorul între 1888 și 1894. S-a integrat cu ușurință în viața muzicală a capitalei austriece, iar la 12 ani uimea deja presa și publicul cu interpretările sale.

Criticii muzicali vienezi l-au numit „Mozart român”, deoarece cânta la vioară și la pian cu o maturitate neverosimilă pentru un copil.

După absolvire, George Enescu s-a mutat la Paris, unde și-a continuat studiile la Conservator și s-a consacrat în lumea muzicală.

În 1898, și-a făcut debutul în calitate de compozitor, cu suita simfonică „Poema română”. În același an, a fost invitat la București să dea lecții și recitaluri de vioară.

Apreciat de Regina Elisabeta a României, Enescu era adesea invitat să cânte pentru familia regală la Castelul Peleș din Sinaia.

Și-a continuat cariera de succes împărțindu-și timpul între București și Paris și efectuând turnee în întreaga lume, alături de muzicieni prestigioși.

A fost elogiat pentru compozițiile sale, printre care cele două „Rapsodii”, „Suita nr. 1 pentru orchestră” și „Oedip”.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, George Enescu s-a autoexilat la Paris. Până în 1949, deși nu se mai afla în țară, a ocupat funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România.

Însă, după ce Societatea a fost înlocuită cu Uniunea Compozitorilor, Enescu a fost marginalizat și nu mai figura nici măcar ca membru.

Fiind un „simbol al clasei burghezo-moșierești”, compozitorul de talie mondială nu cadra cu noile valori ale societății, iar muzica sa nu avea, în opinia comuniștilor, nicio legătură cu poporul.

Ulterior, dându-și seama că se pot folosi de prestigiul său, autoritățile române au încercat în repetate rânduri să îl convingă să revină în țară, însă muzicianul a refuzat de fiecare dată.

În ultima parte a vieții, marcată de probleme financiare și de sănătate, George Enescu nu a mai părăsit Parisul. În noaptea de 3 spre 4 mai 1955, muzicianul s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani.

A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă.