Savanții chinezi au găsit pe Lună o substanță potențial nouă. Descoperirea a fost făcută în timp ce modulul lunar circula pe suprafața satelitului natural al Pământului.
Potrivit unui oficial chinez, ar putea fi vorba despre rămășițe ale unui meteorit care s-a prăbușit pe partea îndepărtată a Lunii (suprafața care nu poate fi văzută de pe Pământ).

Modulul „își făcea somnul” de prânz, în timp ce, la centrul de comandă din China, specialiștii studiau fotografiile realizate. Unele dintre ele înfățișau un crater mic care conținea un material ciudat, cleios și gelatinos.
Imediat, modulul a fost „trezit” și trimis să verifice natura substanței. În curând, s-a descoperit că era vorba de un fel de sticlă lichefiată, apărută, cel mai probabil, în urma unei coliziuni dintre un meteorit și Lună.
Chinezii nu au făcut publice datele aflate despre meteorit sau despre materialul descoperit, motiv pentru care speculațiile abundă.
Mahesh Anand, cercetător în domeniul spațial la Open University, din Anglia, a declarat recent pentru Newsweek că, deși este greu să spună cu precizie despre ce substanță este vorba, deoarece oficialii chinezi au furnizat prea puține date, aceasta ar putea fi un fel de sticlă lichefiată.
Anand a subliniat că, dacă această presupunere se va adeveri, descoperirea ar fi cu totul remarcabilă.

„Faptul că substanța a fost observată în apropierea unui crater de impact este foarte interesant și arată că sub suprafața Lunii s-ar putea ascunde un material cu totul diferit. Ar fi și mai interesant dacă substanța ar fi interacționat cu gheața. Posibilitatea ca gheața să existe în regiunea Polului Sud al Lunii a fost postulată pe baza datelor recente obținute cu senzori de distanță”, a explicat Mahesh Anand, citat de Newsweek.
Cu alte cuvinte, descoperirea ar putea fi o premieră în ceea ce privește studiul satelitului natural al Pământului.
Multe elemente din natură, precum vulcanii și vânturile puternice, pot schimba geografia Pământului. Totuși, doar meteoriții pot modifica suprafața lunară, spune Walter Freeman, fizician la Universitatea Syracuse din New York.
„Există un mic precedent pe Pământ, în New Mexico, locul în care a fost testată prima bombă nucleară. Acolo se află un material sticlos numit trinitită, format în urma căldurii emanate de explozie. Același lucru se întâmplă pe Pământ acolo unde cad meteoriți”, spune Freeman.
Totuși, trebuie menționat că trinitita nu este în niciun caz gelatinoasă, ci seamănă mai degrabă cu o sticlă grunjoasă de culoarea smaraldului. Descoperirile chinezilor au creat senzație în rândul comunității științifice, însă nu este pentru prima dată când pe suprafața Lunii este găsită o substanță ciudată.
Cu peste 45 de ani în urmă, când misiunea Apollo 17 a americanilor era în desfășurare, astronauții au descoperit o porțiune de sol colorat neobișnuit, în roșu.
Când misiunea a revenit pe Pământ, savanții au încercat de îndată să afle ce anume era această substanță misterioasă. Au descoperit cu uimire că era rezultatul unei erupții vulcanice cu o vechime estimată la patru miliarde de ani.
Modulul chinezilor va continua să exploreze suprafața lunară și să trimită fotografii spre centrul de comandă. China este prima țară care a explorat partea îndepărtată a Lunii, o misiune care, iată, pare să fi obținut deja rezultate spectaculoase.

Fără îndoială, chinezii speră că își vor păstra întâietatea în privința cercetărilor spațiale. Modulul Yutu a fost trimis în spațiu în decembrie 2018 și, deocamdată, Beijingul nu a anunțat planuri să-l aducă înapoi.
Între timp, lucrurile se mișcă și în SUA.
„Pentru prima dată, avem parteneri comerciali care ar putea acoperi unele costuri”, declara în iulie 2019 Jim Bridenstine, șeful NASA, pentru publicația Financial Review.
Partenerii în cauză ar fi Richard Branson, Elon Musk și Jeff Bezos, miliardari cu „conturi generoase”, nerăbdători să descopere dacă turismul spațial, destinat aventurierilor bogați, va deveni viabil în viitorul apropiat.
Dacă ți s-a părut interesant acest subiect, îți recomandăm și:
- Astronomii au detectat pe Lună „un obiect uriaș”, sub un crater
- Proiectul A119: Planul secret al SUA de a detona bomba atomică pe Lună
- Ce caută pe Lună o piatră de pe Terra? Așchia nu sare departe de trunchi
- Până în 2020, China ar putea lansa o lună artificială
- Luna va fi dotată cu propria sa rețea de telefonie mobilă 4G
Ha, ha, ha, … MINCIUNI !!!