Furnicile de miere, insectele cu pântecele cât strugurii, pline cu nectar

Multe insecte, în special albinele melifere și unele viespi, colectează și depozitează nectar pentru utilizare ulterioară. Totuși, acestea își înmagazinează hrana în faguri.

Furnicile de miere, în schimb, duc lucrurile la un cu totul alt nivel: își folosesc propriul corp ca depozit de hrană, fiind folosite de celelalte furnici din colonie atunci când nutrimentele sunt greu de găsit în mediul exterior.

Foto: Wikimedia

Furnicile de miere au fost documentate pentru prima dată în 1881, de naturalistul american Henry McCook. Furnicile de miere nu sunt doar unele dintre cele mai mari furnici de pe planetă; sunt unele dintre cele mai interesante insecte din lume.

O furnică de miere înghite nectar până când abdomenul i se umflă atât de tare, încât ajunge la dimensiunile unui bob de strugure. În timpul secetei, acestea regurgitează pentru „colegii de muncă” nectarul bogat în nutrimente, potrivit National Geographic.

Pântecele umflate ale furnicilor de miere servesc drept „cămări vii” pentru întreaga colonie. Prea mari pentru a se mișca, furnicile de miere atârnă de tavanul cuiburilor săpate adânc în pământul rece.

Foto: Wikiwand

În sezonul uscat, acestea sunt „drenate” pentru a oferi hrană restului coloniei.

Furnicile de miere sunt des întâlnite în deșert și în regiunile cu climă aridă din întreaga lume. Specia Myrmecocystus mexicanus trăiește mai ales în sudul Statelor Unite și în Mexic. Alte specii de furnici de miere pot fi găsite în sudul Africii și în toată Australia.

Însă doar unele furnici de miere devin „cămări vii” (aproximativ 50% din colonie). Acestea fac parte din casta „muncitoare” a furnicilor de miere.

Foto: Pinterest

Alte caste includ soldați, care protejează colonia de prădători; prințese și trântori, care se împerechează pentru a forma noi colonii; și regina, de obicei mama tuturor celorlalte furnici din colonie.

În timpul sezonului ploios, când hrana se găsește din abundență, „cămările vii” sunt hrănite de alte furnici lucrătoare. Principala sursă de hrană a furnicilor de miere este nectarul adunat din florile din deșert.

Uneori, furnicile muncitoare hrănesc „rezervoarele” și cu fluide obținute de la insectele ucise de colonie (grăsime corporală de la viespi sau alte furnici, de exemplu). „Rezervoarele” sunt hrănite cu aceste lichide gură-la-gură, picătură cu picătură.

Foto: Pinterest

Pe timp de secetă sau în sezonul uscat, nutrimentele se găsesc tot mai greu, înfloresc mai puține flori și de colonie se apropie mai puține insecte.

În astfel de vremuri de restriște, furnicile de miere apelează la „cămările vii”, cu burțile lor cât strugurii. Când colonia are nevoie de hrană, o furnică muncitoare atinge pur și simplu antenele unei „colege” pline cu nectar.

Pentru furnica plină cu nectar, agățată de tavan, acest gest este un semnal că trebuie să regurgiteze lichid. Furnica muncitoare va consuma ea însăși lichidul sau îl va distribui unui alt membru al coloniei.

Furnicile de miere sunt comestibile

Foto: Pinterest

Unele furnici de miere, cum ar fi Melophorus bagoti și Camponotus, sunt comestibile și fac parte din dieta aborigenilor din Australia, conform Insects.org.

Regiunea Papunya, din nordul acestei țări, este numită astfel după un mit al creației în care se face referire la furnicile de miere.

Furnicile din Australia își umplu abdomenul cu un nectar foarte dulce, asemănător mierii. Aceste insecte, unele dintre cele mai mari furnici din lume, se mănâncă prăjite.

Coloniile de furnici de miere au o durată de viață medie de 9 ani, însă au fost observate și colonii care au supraviețuit 23 de ani.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>