De ce avem apendice? Funcțiile nebănuite ale unui organ considerat inutil

Apendicele este adesea considerat un organ-vestigiu, lipsit de importanță pentru supraviețuire. De fapt, la fiecare 100.000 de persoane, una se naște fără apendice, potrivit unui raport publicat în revista Case Reports in Surgery.

Așadar, am putea fi tentați să afirmăm că apendicele este un organ inutil, de care ne-am putea lipsi fără griji. În realitate, însă, lucrurile sunt mai complicate decât credem.

Unde se află apendicele în corpul uman

Apendice 01
Poziționarea apendicelui în corpul uman. Foto: Pinterest

Apendicele este un un organ ca tub mic, în formă de vierme, conectat la cecum, o structură a colonului. În funcție de organism, poate avea între cinci și 55 de centimetri lungime.

Cea mai frecventă afecțiune a acestui organ este apendicita, o inflamație care poate duce la deces dacă nu este tratată. În Europa de Est, incidența apendicitei este de 105 cazuri la 100.000 de persoane, conform unui raport al Universității din Birmingham.

Acest organ prea puțin înțeles le-a dat mereu bătăi de cap cercetătorilor. Charles Darwin a sugerat că apendicele este un organ vestigial moștenit de la strămoșii noștri care se hrăneau cu frunze, rolul inițial al organului fiind acela de a ușura digestia.

Charles Darwin
Charles Darwin avea o părere eronată despre apendice. Foto: Wikimedia

Darwin specula că, pe măsură ce oamenii au evoluat și și-au schimbat dieta într-una bazată pe fructe, mai ușor de digerat, apendicele și-a pierdut utilitatea.

Cu toate acestea, dacă Darwin ar fi știut ceea ce experții știu astăzi despre apendice, nu ar mai fi sugerat că acest organ este un vestigiu inutil, crede William Parker, profesor la facultatea de medicină a Universității Duke, din SUA.

Ce este apendicele: un rezervor de bacterii benefice

William Parker
Cercetătorul William Parker, de la Universitatea Duke. Foto: scholars.duke.edu

În 2007, Parker și colegii săi au descoperit că apendicele este un adevărat rezervor de bacterii benefice, care ajută organismul să digere hrana.

Potrivit raportului publicat de aceștia în revista Journal of Theoretical Biology, atunci când organismul se îmbolnăvește, apendicele eliberează bacteriile benefice, care ajută la vindecarea sistemului digestiv.

Mai mult, apendicele conține o concentrație mare de țesut limfoid. Acest țesut generează celulele albe din sânge, cunoscute sub numele de limfocite, care ajută sistemul imunitar să răspundă la germeni.

Heather Smith, de la Universitatea din Glendale, Arizona, crede că apendicele poate ajuta la producerea, direcționarea și antrenarea acestor celule imune.

Bacterii benefice
Apendicele este plin de bacterii benefice. Foto: The Conversation

Când Smith, Parker și colegii lor au investigat când a evoluat apendicele în regnul animal, au descoperit că acest organ există la mamifere de cel puțin 80 de milioane de ani, mult mai mult decât ar fost normal dacă apendicele era, într-adevăr, un vestigiu.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că apendicele a evoluat independent de cel puțin 32 de ori în rândul mamiferelor, la specii diverse, precum urangutanii, urșii marsupiali, ornitorincii, castorii sau koala.

Studiind speciile care au apendice, cercetătorii nu au găsit trăsături comune, precum dieta, comportamentul sau medicul în care acestea trăiesc. Singurul lucru pe care îl au în comun aceste specii este faptul că apendicele lor prezintă o concentrație mare de țesut imun.

„Având în vedere acest lucru, putem presupune că apendicele are aceeași funcție la toate aceste specii”, spune Smith.

Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea apendice?

Potrivit lui Parker, răspunsul la această întrebare depinde mult de momentul în care apendicele ar fi dispărut.

Dacă dispariția ar fi avut loc la societățile de vânători-culegători din preistorie, numărul deceselor din cauza bolilor infecțioase ar fi fost mult mai mare.

Însă Parker crede că, într-o lungă perioadă de timp, probabil milioane de ani, corpul uman ar fi evoluat și ar fi creat o structură cu aceeași funcție ca apendicele.

Societatea preistorica
Apendicele există la mamifere de cel puțin 80 de milioane de ani. Foto: Twitter

Numărul morților ar fi fost și mai mare în cazul societăților bazate pe agricultură, deoarece la acea vreme oamenii trăiau deja în comunități mari, cu igienă precară și cu o răspândire rapidă a bolilor.

Dacă apendicele ar fi dispărut în societatea modernă, după Revoluția Industrială, oamenii ar fi scăpat de infecții cu ajutorul antibioticelor. Cu toate acestea, fără apendice și fără rezerva sa de bacterii benefice, recuperarea post-infecție ar fi fost mult mai dificilă.

O procedură modernă: Transplantul de fecale

Transplant de fecale
O echipă de medici de la spitalul Mount Sinai, din New Yprk, realizează un transplant de fecale, un tratament deosebit de eficient în tratarea infecției cu bacilul Clostridium difficile. Foto: mounsinai.org

Pentru a ajuta organismul să își revină după o infecție gravă, medicii de astăzi apelează la o procedură puțin cunoscută publicului larg: transplantul de fecale.

Prin acest procedeu, doctorii transferă fecale de la oameni sănătoși la pacienții cu probleme intestinale, printr-un tub introdus (pe cale orală) până în intestin.

Scopul este acela de a transfera bacterii benefice în intestinul invadat de microbi, în special în cazurile în care organismul a dezvoltat deja rezistență la antibiotice. Potrivit lui Parker, transplantul de fecale nu încurajează rezistența la antibiotice.

Așadar, deși o lume fără apendice ar însemna dispariția cazurilor de apendicită, acest organ nu este inutil, așa cum s-a crezut multă vreme.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu