Cum arătau fructele și legumele noastre înainte de a fi modificate prin reproducere selectivă

Mâncărurile modificate genetic sunt un subiect de dezbateri intense în zilele noastre. Unii nici nu vor să audă de produse modificate genetic, în vreme ce alții sunt adepții lor.

Însă puțini conștientizează că multe dintre fructele și legumele pe care le consumăm azi nu ar fi existat fără reproducere selectivă (care nu este același lucru cu modificarea genetică).

Fructele și legumele s-au schimbat atât de mult de-a lungul timpului, încât variantele originale nu ar putea fi recunoscute prea ușor de omul modern. Iată cum arătau, la început, cinci dintre fructele și legumele pe care le mâncăm cu toții.

1

Morcovul era alb și pipernicit

Foto: Pinterest

Potrivit istoricilor, primii morcovi au fost cultivați în secolul X în Asia Mică și Persia. Înainte de a fi cultivat intensiv, morcovul arăta cu totul altfel.

Morcovii sălbatici existau în întreaga lume, iar astfel de semințe, vechi de 5.000 de ani, au fost descoperite în Europa. La începuturi, morcovul era mic și alb și avea mult mai multe ramificații decât în prezent.

Cel mai probabil, oamenii din trecut îl foloseau ca plantă medicinală. Se crede că transformarea morcovului în rădăcina portocalie și dulce pe care o știm astăzi a durat câteva secole.

2

Bananele, mici și îndesate

Foto: Pinterest

Fructul galben și cărnos pe care îl cunoaștem astăzi a fost cultivat pentru prima dată în Papua Noua Guinee, acum aproximativ 7.000-10.000 de ani. Astăzi, banana are mai multe varietăți, dintre care cele mai multe se cultivă în Asia.

Soiul lung și galben, cunoscut sub numele de Cavendish, este rezultatul a sute de ani de modificări. Provine din două specii sălbatice de banane: Musa acuminata și Musa balbisiana.

Prima are o pulpă nu prea gustoasă, iar cea de-a doua este un fruct foarte scurt și îndesat, cu semințe mari și dure în mijloc.

Acum câteva mii de ani, cultivatorii de banane au descoperit că încrucișarea mai multor soiuri avea drept rezultat un fruct galben, dulce și fără semințe.

Pentru ca fructele să nu aibă semințe, bananierii trebuie reproduși doar cu intervenție umană, prin clonare. Această formă de reproducere face ca bananele Cavendish să fie mult mai susceptibile la boli decât bananele sălbatice.

Având în vedere că plantele sunt uniforme din punct de vedere genetic, orice pestă ar putea distruge ușor culturi întregi.

3

Lubenița, amară și verde

Detaliu din tabloul „Peisaj cu pepeni, piersici, pere și alte fructe” (vezi aici tabloul întreg). De unde știm cum arătau pepenii în secolul XVII? Una dintre surse este opera de mai sus, realizată de pictorul Giovanni Stanchi (1645-1672). Foto: Wikimedia

Există mai multe teorii cu privire la originile pepenelui verde (cunoscut și sub denumirea de lubeniță). Istoricii cred că acest fruct a fost cultivat pentru prima dată în Africa, de unde s-a răspândit în Europa.

Harry Paris, horticultor la Organizația de Cercetare în Agricultură din Israel, a concluzionat că strămoșul lubeniței a fost cultivat pentru prima dată în Egiptul Antic acum 4.000 de ani.

La acea vreme, lubenița nu avea nimic în comun cu ce știm astăzi. Fructul era tare, amar și de culoare verde-pal. Dar de ce s-ar fi preocupat egiptenii să cultive un astfel de fruct?

Paris crede că lubenița era cultivată pentru simplul motiv că înmagazina multă apă. În timpul sezonului secetos, lubenița era o sursă valoroasă de apă.

Tot el crede că egiptenii au fost cei care au început procesul de reproducere selectivă. Mii de ani mai târziu, acest proces a avut drept rezultat fructul dulce și roșu pe care îl îndrăgim cu toții.

4

Roșiile erau cât boabele de fasole

Foto: Pinterest

În vremurile noastre, o roșie chiar și de o jumătate de kilogram nu este o raritate. Însă, la începuturi, roșiile arătau cu totul altfel.

Aveau dimensiunile unor boabe de fasole și se numeau Solanum pimpinellifolium. Acest soi de tomate este, de altfel, strămoșul tuturor speciilor de roșii care există astăzi în lume.

Toate roșiile de astăzi provin din Solanum pimpinellifolium și, surprinzător, au o variație genetică de doar 5%. Astăzi, tomatele cât bobul de fasole mai sunt cultivate doar în nordul statului Peru și în sudul Ecuadorului.

5

Piersicile au luat în greutate

Foto: Pinterest

Piersica are o istorie destul de lungă. Spre exemplu, în China au fost descoperiți sâmburi de piersică vechi de 2.5 milioane de ani.

Desigur, în acele vremuri, piersicile arătau mult diferit. Erau mult mai mici decât fructele pe care le știm astăzi. Semănau mai degrabă cu cireșele și aveau foarte puțină pulpă. A durat aproximativ 3.000 de ani pentru ca piersica să ajungă la aspectul din prezent.

Istoricii cred că piersicile își au originile în China și au evoluat atât prin selecție naturală, cât și prin încrucișări realizate de om.

Ca să știi mai mult, citește „Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca”

„Ce mâncau oamenii cu mii de ani în urmă? Ce vor mânca peste un secol? Cum și unde au apărut focul, agricultura, creșterea animalelor? Ce mâncau împărații romani? Dar cei chinezi sau regii Franței? Cum mâncau supușii lor? Cum se explică interdicțiile alimentare din fiecare religie? A dispărut cu adevărat canibalismul? Ce legături sunt între sexualitate și alimentație? Cum și unde au apărut restaurantele? Cine a inventat pizza? Cine mănâncă insecte? Dar alge? Ce mănâncă bogătașii de astăzi? Ce popoare se hrănesc cel mai bine? Se va putea asigura o alimentație sănătoasă pentru zece miliarde de oameni? Vom fi oare obligați să mâncăm ceea ce ne va impune o inteligență artificială? Oare mâine vom mai sta la masă împreună?

Această vastă frescă înfățișează modul în care am trecut de la o alimentație variată, naturală și abundentă la produse alimentare standardizate, industriale și făcute pe bandă rulantă, otrăvuri și pentru om, și pentru natură. Ea dezvăluie imensa putere economică, ideologică și politică a industriei alimentare, precum și legăturile mai puțin cunoscute dintre mâncare și conversație, dintre alimentație și putere sau dintre ceea ce mâncăm și geopolitică.

Înțelegerea acestei istorii este fundamentală dacă doriți să vă preocupați de propriul dumneavoastră regim alimentar, să mâncați sănătos și bine – și să salvați natura, de care depinde supraviețuirea omenirii.” (Jacques Attali)

„Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu