În mintea multora – pe bună dreptate -, politica și corupția sunt sinonime; istoria este plină de evenimente care confirmă această concluzie. Avizi după putere, numeroși politicieni au încălcat legea în cel mai flagrant mod cu putință ca să se instaleze în funcție.

Una dintre metodele ilicite prin care politicienii ajung la putere este fraudarea alegerilor prin manipularea sistemului de repartizare a voturilor sau prin introducerea ori sustragerea de buletine din urne. „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile” – acest dicton atribuit lui Iosif Stalin ilustrează perfect modul în care s-au desfășurat multe scrutine de-a lungul istoriei.

Însă, dintre toate infracțiunile electorale cunoscute, niciuna nu se compară cu cea petrecută la alegerile prezidențiale din 1927 din Liberia, care și-a câștigat locul în Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai fraudulos scrutin din istoria consemnată.

Liberia, patria sclavilor eliberați

Liberia a fost o colonie creată de SUA ca refugiu pentru sclavii eliberați. La 26 iulie 1847, Liberia și-a declarat independența, devenind prima republică modernă din Africa.

Situată între Sierra Leone, Coasta de Fildeș și Guineea, Liberia este o țară de mici dimensiuni, având suprafața de 111.369 kilometri pătrați (mai puțin de jumătate din teritoriul României).

Capitala statului este Monrovia, așezare denumită astfel în onoarea președintelui american James Monroe, un susținător al colonizării Liberiei.

La fel ca multe alte țări, Liberia este condusă de un președinte care este ales de cetățeni prin vot liber. Cel puțin în teorie…

Un miracol electoral: 15.000 de alegători și 243.000 de voturi

Alegerile prezidențiale din Liberia din 1927 i-au avut drept candidați pe Charles Dunbar Burgess King, membru al Partidului True Whig, care țintea un al treilea mandat, și pe Thomas Faulkner, reprezentantul Partidului Popular.

King, care fusese anterior procuror general al țării și secretar de stat, a fost ales pentru prima oară în funcția de președinte în 1919 și din nou în 1924.

Dat fiind că fusese ales deja de două ori, am putea crede că King era încrezător în șansele sale, însă modul în care s-a desfășurat campania lui Faulkner i-a stârnit îngrijorarea.

Contracandidatul lui și-a construit un discurs agresiv, concentrat pe măsurile pe care King le luase și care afectaseră negativ țara. Prin această strategie, Faulkner a reușit să câștige de partea sa o mare parte din electorat.

Este demn de remarcat faptul că, la acea vreme, numărul alegătorilor din Liberia era foarte mic. În 1927, femeile încă nu aveau drept de vot, așa că doar bărbații se puteau prezenta la scrutinul din acel an.

O altă particularitate a sistemului electoral liberian este că, pentru a vota, cetățenii trebuie să se înregistreze în prealabil pe listele electorale (spre deosebire de România, unde toți cetățenii cu drept de vot sunt înscriși automat pe liste).

Până în ziua alegerilor din 1927, doar 15.000 de liberieni erau înregistrați pentru scrutin, ceea ce face ca rezultatele alegerilor să fie cu atât mai șocante.

Odată ce voturile au fost numărate, King a fost declarat câștigător. Având în vedere că era vorba de președintele în funcție, victoria lui King nu ar fi fost surprinzătoare dacă cifrele înregistrate nu ar fi ținut mai degrabă de domeniul fantasticului.

Potrivit cifrelor oficiale, Faulkner obținuse aproximativ 9.000 de voturi, practic mai mult de jumătate din totalul alegătorilor înregistrați.

Deci, cum a câștigat King? Ei bine, președintele în funcție a „obținut” 243.000 de voturi, ceea ce însemna o prezență la vot la nivel național de 1.620%!

King a fost acuzat că făcea comerț cu sclavi

Cum era de așteptat, aceste cifre au stârnit indignare, însă în ciuda fraudării evidente a votului, Charles D. B. King a obținut al treilea mandat de președinte.

Nedreptățit, Faulkner nu a părăsit scena politică, ci a continuat campania împotriva lui King și a partidului său.

La scurt timp după alegeri, Faulkner i-a acuzat pe câțiva dintre membrii marcanți ai Partidului True Whig că foloseau sclavi pe care îi forțau să lucreze pe proprietățile lor și că vindeau sclavi unei colonii spaniole.

Inițial, administrația lui King a refuzat să investigheze afirmațiile lui Faulkner și a încercat să înăbușe scandalul. Dar, în ciuda faptului că nu au fost găsite dovezi care să confirme că politicienii True Whig erau implicați în comerțul cu sclavi, opinia generală era că mai mulți lideri ai partidului – inclusiv King și vicepreședintele Allen Yancy – folosiseră sclavi pe proprietățile lor.

În 1930, procurorii au inițiat procedura de punere sub acuzare a lui King, dar acesta a demisionat înainte ca acțiunea să demareze.