Focul grecesc și secretul grenadelor din Evul Mediu

Inventat, cel mai probabil, de savanții bizantini, focul grecesc a fost o armă teribilă folosită timp de secole pentru a asigura supraviețuirea imperiului.

Focul grecesc a fost o armă folosită de Imperiul Roman de Răsărit vreme de mai multe veacuri. Militarii au folosit această substanță inflamabilă pentru a distruge navele, ca să asedieze orașe și ca să securizeze granițele imperiului.

Însă, în pofida importanței focului grecesc, compoziția sa chimică s-a pierdut în negura istoriei…

O navă bizantină folosește focul grecesc împotriva unei nave a rebelului Tomas Slavul, în anul 821. Ilustrație din secolul al XII-lea. Foto: Wikimedia

Focul a fost una dintre cele mai devastatoare arme de război din timpuri străvechi. De la săgețile aprinse folosite împotriva mașinilor de asediu până la napalmul folosit pentru a arde pădurile din Vietnam, focul a fost un element de distrugere universal de-a lungul istoriei.

Deși amestecurile de petrol inflamabile mai fuseseră aruncate din catapulte și aplicate pe săgeți, dezvoltarea focului grecesc de către bizantini s-a dovedit un salt uriaș în războiul termic.

Pe măsură ce lumea greco-romană lupta pentru a respinge atacurile musulmane, focul grecesc a devenit o armă indispensabilă pentru distrugerea navelor de lemn.

Nu se știe cu siguranță când sau cum a apărut focul grecesc, dar mulți cred că a fost produsul combinat al alchimiștilor și al savanților din Constantinopol.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

O minge de foc din secolul al XVII-lea din Veste Coburg, Germania. Foto: Wikimedia

Poveștile despre focul grecesc sunt variate și exagerate. Conform unora, compusul se aprindea atunci când atingea apa sau dacă era pur și simplu expus la lumina soarelui.

Ceea ce se cunoaște cu certitudine, însă, este că focul grecesc era fost lipicios și putea arde la suprafața apei.

Focul grecesc putea fi folosit precum alți compuși mai vechi și putea fi aruncat în grenade sau ghivece ceramice, dar și ambarcațiunile de război bizantine puteau dispersa substanța – de la navă la navă – folosind burdufuri și sifoane montate ca niște aruncătoare de flăcări moderne.

Focul grecesc a devenit o armă atât de importantă, încât păstrarea secretului formulei sale era esențială. Conform unor legende, rețeta i-a fost șoptită de un înger însuși împăratului Constantin, și oricine ar fi încercat să o dezvăluie dușmanilor ar fi fost distrus de trăsnet.

Două grenade de lut din secolul XII, din Creta, care au fost concepute pentru a fi umplute cu lichidul inflamabil cunoscut sub numele de foc grecesc și lansate spre inamic. Foto: Wikimedia

Chiar dacă misterul compoziției focului grecesc era în sine un subiect senzațional, povestea secretului său a a devenit o extraordinară armă de propagandă.

Relatările exagerate, capacitatea focului de a arde pe apă și zgomotele puternice pe care le producea în timp ce aprindea navele înconjurau forțele bizantine de o aură înspăimântătoare. Focul grecesc putea fi dispersat prin sifoane mari montate pe nave sau sub formă de grenade.

Aceste grenade erau suficient de ușoare pentru a fi aruncate cu mâna, lăsate pe drum pentru a fi călcate de cai sau ar putea fi aruncate aproape 500 de metri cu ajutorul unor catapulte de mici dimensiuni.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu