fbpx

Foamea de bani în sânul Bisericii: Cum se băteau între ei prelații avizi după lux

În timpul Renaşterii, curtea papală de la Roma era un focar de intrigi ale prelaţilor iubitori de lux. Însă unul dintre ei, cardinalul Alfonso Petrucci, a fost prea nesăbuit în încercarea de a prelua puterea.

Într-o zi de iulie a anului 1517, un preot se îndrepta spre Castel Sant’Angelo din Roma, o criptă construită în secolul al II-lea de împăratul Hadrian şi devenită în Evul Mediu fortăreaţă papală, legată printr-o pasarelă de Vatican. În vreme de război sau de disensiuni interne, papii se puteau adăposti în castel, care era folosit şi ca închisoare.

Alfonso Petrucci
Petrucci, liderul conspirației împotriva Papei Leon al X-lea

Preotul era însărcinat să dea ultima împărtăşanie unui condamnat. Cel care îl aştepta nu era un prizonier oarecare, ci unul dintre foştii oamenii de încredere ai Papei Leon al X-lea, cardinalul Alfonso Pétrucci. Dar cardinalul a refuzat serviciile preotului şi l-a dat afară, furios şi plin de dispreţ.

Nu a mai apucat să-l vadă, însă, plecând şi pe următorul vizitator, căci Papa trimisese un maur să ducă la îndeplinire sentinţa — se considera nepotrivit ca un creştin să ucidă un prinţ al Bisericii. Maurul l-a strangulat pe nesimţite pe Pétrucci, petrecându-i un şnur de mătase roşie în jurul gâtului.

Papă la doar 37 de ani

Cu patru ani înainte, în martie 1513, Giovanni de Medici fusese ales Papă la vârsta de 37 de ani, luând numele de Leon al X-lea. Al doilea fiu al lui Lorenzo Magnificul, conducătorul Florenţei, fusese dedicat Bisericii de la o vârstă fragedă. Deşi numit în Colegiul Cardinalilor de la 17 ani, a trebuit să fie hirotonisit în grabă preot şi consacrat episcop abia după surprinzătoarea sa desemnare ca Papă.

De la moartea fratelui său mai mare, cu zece ani înainte, fusese preocupat să recâştige autoritatea familiei sale asupra Florenţei, după ce urmaşii reformatorului religios Savonarola îi alungaseră pe cei din familia de Medici, acuzându-i că trădaseră idealurile republicane ale cetăţii.

Vatican
Vaticanul a fost „martor” la numeroase intrigi și lupte pentru putere

Avea puţin timp pentru problemele Bisericii şi nici nu se prea interesa de ele. În materie de politică papală, averea şi poziţia familiei contau mai mult decât pregătirea teologică.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Spectacolul pregătit pentru încoronarea lui a fost mai degrabă parada victoriei unui împărat roman decât o sobră ceremonie religioasă. Cu mai mult de 2.000 de parohii de vânzare, banii curgeau în sipetele lui Leon şi susţineau un trai somptuos.

Hotărât să facă din Roma capitala artelor, s-a dedicat continuării operei predecesorului său, Iuliu al II-lea, care dărâmase vechea bazilică Sfântul Petru, începând construcţia magnificului edificiu considerat astăzi perla Cetăţii Eterne. Printre artiştii implicaţi în proiect s-au numărat Rafael şi Michelangelo.

Organiza banchete pe gustul extravagant al curtenilor săi, oferind delicatese ca limbi de păun şi plăcinte din care zburau privighetori vii. Angajase un bufon pitic şi se amuza privindu-l cum înfuleca douăzeci de pui.

Banchete, lux și desfrâu

papa leon x
Pentru Leon al X-lea, tot ce conta erau puterea și luxul

Dar poate cel mai iubit membru al anturajului său era un elefant alb pe nume Hanno, primit în dar de la regele Portugaliei şi învăţat să îngenuncheze supus în faţa pontifului.

Un suporter entuziast al cheltuielilor lui Leon era Alfonso Petrucci, cardinal de Sienna, în vârstă de 27 de ani. Dar atât el, cât şi ceilalţi membri ai Colegiului Cardinalilor, au fost dezamăgiţi când comorile papale au început să fie risipite într-un război împotriva ducelui de Urbino.

Leon urmărea să-l facă pe nepotul său Lorenzo conducător în Urbino. Atunci când Papa l-a înlocuit pe fratele lui Petrucci din fruntea Siennei cu un favorit al familiei Medici, confiscând averea familiei, cardinalul a hotărât să acţioneze.

Petrucci nu fusese prea discret nici când atrăsese de partea lui alţi cardinali şi nici când îi scrisese detronatului duce de Urbino. Dar după ce s-a exprimat în public că vrea să-l înjunghie pe Leon, agenţii papali au început să-i supravegheze corespondenţa. Aşa a aflat Leon, la mijlocul lunii mai 1517, despre sinistrul plan al rivalului său.

Descoperirea unui complot ingenios

Vedere asupra Pieței Sf. Petru de pe Domul lui Michelangelo. Foto: Wikimedia

O vreme, Papa a avut afecţiuni gastrointestinale. Petrucci mituise un medic florentin, Battista di Vercelli, convingându-l să-l otrăvească în timpul tratamentului, apoi îi recomandase Papei serviciile doctorului. Avertizat, Papa l-a arestat pe doctor, care a fost torturat până când a dezvăluit complotul şi apoi condamnat la o moarte îngrozitoare.

Leon a convocat apoi un consistoriu al cardinalilor. În încheierea unui lung discurs, el a ordonat Gărzii elveţiene să-l aresteze pe primul dintre conspiratori, cardinalul Riario. Şedinţa s-a terminat fără ca alţi cardinali să fie demişi. Peste două zile, la următorul consistoriu, Papa a anunţat că în adunare mai erau încă doi duşmani.

Scoţându-şi mitra şi ridicând-o deasupra cardinalilor, Leon a spus: „În numele acestui simbol al lui Cristos, promit că îi voi ierta, dacă îşi mărturisesc crima.“ Dar nimeni nu a ieşit în faţă.

Atunci, uitându-se pe rând în ochii fiecăruia dintre ei, Papa i-a întrebat: „Vinovat sau nevinovat?“ Nefiind în stare să suporte privirea sfredelitoare a papei, cardinalii Solderini şi Adrian au căzut în genunchi, implorând iertare.

Bogat decorata Sală Sixtină a Bibliotecii Vaticanului. Foto: Wikimedia

La un al treilea consistoriu furtunos, la 22 iunie, Leon a dat sentinţa în cazul celor trei cardinali conspiratori şi a dezvăluit că totul fusese pus la cale de Petrucci. Pentru vinovăţia sa, acesta era condamnat la moarte şi întemniţat la Castel Sant’Angelo.

La 1 iulie, hotărând că trebuia să controleze ferm Colegiul Cardinalilor, Leon a numit treizeci şi unu de noi prinţi ai Bisericii — dintre care cei mai mulţi făcuseră donaţii consistente tezaurului său secătuit, doi îi erau veri de gradul întâi şi trei nepoţi. Apoi, mulţumit de ziua de lucru rodnică, s-a retras la vila lui de la ţară, pentru o prelungită vânătoare de cerbi şi mistreţi.

Papalitatea, pe marginea prăpastiei

Conspiraţia lui Petrucci fiind de domeniul trecutului, Leon a putut să revină la ceea ce îl preocupa: să asigure familiei lui dominaţia asupra Italiei. Aliat cu Spania, Papa a reuşit să-l determine pe Ludovic al II-lea al Franţei să renunţe la Milano şi Neapole.

Dar urmaşul lui Ludovic, Francisc I, a reluat acţiunile militare în Italia, a obţinut o uimitoare victorie la Marignano şi l-a obligat pe Papă să transfere Bisericii Franţei cea mai mare parte a puterii sale.

Gărzile elvețiene ale Vaticanului. Foto: Wikimedia

Apoi, Leon s-a amestecat în certurile privitoare la succesiunea la tronul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană după moartea lui Maximilian I în 1519. Papa se opunea atât pretenţiilor lui Francisc I, cât şi celor ale lui Carol I al Spaniei, temându-se că Italia ar putea fi împărţită între Spania şi Franţa, aliate cu Germania.

Când candidatul său, Frederic de Saxonia, a pierdut în faţa lui Carol, Leon nu a avut altă soluţie decât să îl susţină pe monarhul spaniol, ceea ce a provocat o nouă invazie franceză.

Dar adevărata criză a pontificatului lui Leon a început departe de Roma şi înaltul prelat nu a identificat-o la timp. Revoltându-se împotriva comerţului cu indulgenţe, Martin Luther a afişat pe uşa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze ale sale, la 31 octombrie 1517.

Se spune că, atunci când vestea acestei prime salve a Reformei protestante a ajuns la Roma, Papa Leon ar fi zis: „Fratele Martin este foarte talentat, dar toate astea nu-s decât gâlcevi călugăreşti.“


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>