Finalul tragic al lui Spartacus și al gladiatorului care a fost mâna sa dreaptă

Spartacus – gladiator, sclav și dușman al Republicii Romane – este un personaj larg cunoscut în cultura populară. Filmul epic din 1960 romanța răscoala sclavilor condusă de Spartacus în 73 î.e.n. și îi nemurea numele cu replica celebră: „Eu sunt Spartacus!”

Această declarație simplă a devenit o mantră pentru mișcările sociale, exprimând solidaritatea și rezistența împotriva autorității și opresiunii. Însă realitatea revoltei sclavilor conduse de Spartacus diferă mult de poveștile din mitologia populară.

gladiator spartacus

„Moartea lui Spartacus”, de Hermann Vogel (1882)

Spartacus nu a fost singurul lider al revoltei din 73 î.e.n., și, într-adevăr, relația sa cu ceilalți comandanți poate explica eșecul final al luptei sale împotriva stăpânirii romane.

Deși numele lui Spartacus este cel care a rămas în istorie, se poate susține că Crixus, mâna dreaptă a lui Spartacus, a jucat un rol la fel de semnificativ în revoltă, iar relația lor a fost un factor important în determinarea deznodământului.

Potrivit istoricului Keith Bradley, se știu puține lucruri despre Spartacus și Crixus în afara contextului Celui De-al Treilea Război Servil, denumirea după care este cunoscută acum revolta. Se crede că Spartacus era un mercenar din Tracia, care a dezertat din armata romană și a sfârșit într-o tabără de antrenament pentru gladiatori din Capua.

Aici l-a întâlnit pe Crixus, un sclav despre care se crede că provenea din Galia, deoarece numele său este de origine celtică și se traduce prin „crețul”.

gladiator spartacus

Statuie înfățișându-l pe Spartacus

Viața de gladiator era grea și, de obicei, scurtă. Condițiile din tabăra de antrenament erau mizere și, în anul 73 î.e.n., sclavii luptători erau deja disperați să evadeze. Într-o noapte, după o încercare eșuată de evadare, Spartacus, Crixus și vreo 80 de gladiatori au pus mâna pe armele din tabăra de antrenament și au luptat ca să scape din incintă.

Grupul i-a ales imediat pe Spartacus, pe Crixus și pe un alt gladiator, Oenomaus, drept conducători. Sclavii evadați nu aveau parte de milă din partea autorităților romane.

Spartacus ridică o armată enormă de sclavi

Potrivit lui Bradley, revoltele anterioare ale sclavilor fuseseră înăbușite cu cruzime de armata romană, așa că Spartacus și Crixus știau că vor fi nevoiți să lupte ca să scape din teritoriul roman. Au început să jefuiască prin împrejurimi, încurajând restul sclavilor să se revolte și să li se alăture.

Numărul armatei a crescut exponențial, ajungând să numere peste 70.000 de foști sclavi, potrivit istoricului roman Appian.  Răspunsul romanilor la criză a fost greoi.

Subestimând armata sclavilor, Senatul a trimis mai multe forțe armate inferioare ca să stingă revolta, însă fără niciun rezultat.

gladiator spartacus

Mozaic de la sfârșitul secolului III înfățișând gladiatori, aflat într-o locuință privată din Kourion, Cipru

Cu fiecare înfrângere, miza creștea pentru autoritățile romane, care nu-și puteau permite să fie umilite și care se temeau de alte revolte în masă ale sclavilor din alte părți ale republicii.

Scopurile lui Spartacus și Crixus sunt larg dezbătute. Istoricul roman Appian sugerează că liderii armatei intenționau să atace Roma.

Există însă puține dovezi în sprijinul acestei teorii și s-ar putea ca ea să exprime doar temerile romanilor legate de traiectoria revoltei. Alți istorici au sugerat că țelul revoltei era de a duce armata de sclavi spre libertate, în Galia, departe de stăpânirea romană, și nu există dovezi că Spartacus dorea să schimbe ordinea socială sau să abolească sclavia.

Ceea ce știm este că, la un moment dat, în 72 î.e.n., după mai multe victorii importante împotriva armatei romane, Crixus și Spartacus s-au decis să dividă forțele lor armate.

gladiator

Lupte de gladiatori în Roma antică. Gravură în lemn după o pictură (1972) de Jean-Leon Gerome (sculptor și pictor francez, 1824-1904)

Unii istorici cred că acest lucru a fost cauzat de conflicte între Crixus și Spartacus. Primul dorea să mărșăluiască spre Roma, în timp ce Spartacus voia să meargă spre nord.

Însă ar fi putut fi o decizie strategică, urmând ca forțele armate divizate să facă joncțiunea mai târziu. Oricum ar sta lucrurile, această alegere s-a dovedit fatală.

Crixus și grupul său de 30.000 de oameni au fost atacați de armata lui Lucius Gellius Publicola, lângă muntele Gargano, în sud-estul Italiei. Romanii au repurtat o victorie decisivă și Crixus a murit luptând.

Spartacus a fost îndurerat și a insistat să se organizeze jocuri funerare în onoarea lui Crixus. Soldații romani capturați au fost îmbrăcați ca gladiatorii și au fost obligați să lupte, răsturnându-se ordinea socială și oglindind istoria personală a lui Spartacus.

gladiator spartacus film

Posterul filmului Spartacus (1960)

Din păcate, acesta a fost ultimul moment de glorie pentru armata sclavilor. Spartacus și cei mai mulți sclavi eliberați au murit luptând cu armata romană a lui Marcus Licinius Crassus, în 71 î.e.n., iar cei care au supraviețuit au fost crucificați.

Dacă Spartacus și Crixus nu s-ar fi hotărât să-și divizeze trupele, această poveste epică ar fi putut avea un sfârșit cu totul diferit.


Iar acum, află mai multe despre Commodus, împăratul-gladiator a cărui vanitate a distrus Roma, apoi descoperă 7 farmece și blesteme din Roma antică.

Articole fascinante

>