Filip I, prințul crescut să devină „femeie” ca să nu poată urca pe tronul Franței

Ludovic al XIV-lea este unul dintre cei mai cunoscuți regi francezi, celebru pentru miniaturile sale cu planuri de luptă, palatul său de la Versailles și regimul său absolutist. Cunoscut și sub numele de Regele Soare, Ludovic al XIV-lea avea o înclinație pentru excese și pentru acțiuni nesăbuite, atât pe câmpul de luptă, cât și în viața de zi cu zi.

Unul dintre cele mai bune exemple ale egoismului Regelui Soare a fost tratamentul aplicat fratelui său mai mic, Filip I. Acesta din urmă a fost crescut ca o fată pentru a evita orice potențial conflict cu fratele lui și orice amenințare la adresa coroanei franceze.

Filip I. Foto: Wikimedia

La îndrumarea mamei lui, Ana de Austria, fratele Regelui Soare s-a îmbrăcat ca o femeie, manifestând caracteristici efeminate întreaga lui viață. Deși a fost căsătorit de două ori cu femei, Filip I, duce de Orléans, a avut tot timpul relații și cu bărbați.

Cu toate acestea, Filip I a luptat pentru Ludovic al XIV-lea în numeroase bătălii și a extins puterea financiară și culturală a Casei de Orléans. În ciuda educației ciudate pe care fratele său i-a impus-o, Filip și-a cimentat propriul loc în istoria militară și nobiliară.

Mama lui Filip I îi spunea „fetița mea”

Filip a fost, după toate mărturiile, un copil frumos. Ana de Austria obișnuia să îl alinte spunându-i „fetița mea” și a depus eforturi ca să-i inducă un comportament feminin. Obligat de mic să se poarte ca o fată, Filip a devenit interesat de peruci, machiaj, rochii și bijuterii încă de la o vârstă fragedă.

Îmbrăcat în haine feminine, Filip participa adesea la baluri mascate alături de verișoara sa, Anne Marie Louise. Celor doi le plăcea să își asorteze costumele și să arate la fel. Filip a găzduit baluri și la Palais Royal, unde a apărut în văzul tuturor travestit în femeie.

Spre dezaprobarea fratelui său – care dorea să elimine amenințarea la tron, nu neapărat să aibă o „soră” -, Filip, „parfumat, împodobit cu bijuterii și îmbrăcat în mod extravagant în dantelă și mătase”, nu și-a ascuns feminitatea. De multe ori când se îmbrăca în femeie, lui Filip îi ținea companie prietenul său din copilărie, François de Choisy.

Choisy era foarte apropiat de Filip și a consemnat în memoriile sale că efeminarea prietenului lui a fost realizată în mod intenționat pentru ca Filip să nu reprezinte o amenințare pentru cel care avea să intre în istorie drept Regele Soare.

Interesul lui Filip pentru îmbrăcămintea feminină și atracția sa din ce în ce mai evidentă față de alți bărbați nu erau chiar atât de rele din perspectiva Anei de Austria și a cardinalului Mazarin, prim-ministrul Franței.

Cardinalul Mazarin. Foto: Wikimedia

Însă Ludovic al XIV-lea nu a aprobat niciodată comportamentul fratelui său și, ca urmare, l-a exclus pe Filip din multe afaceri politice.

În interesul de a-i ține pe cei doi despărțiți atunci când venea vorba de chestiuni legate de coroană, Cardinalul Mazarin a mers atât de departe, încât a aranjat ca Filip să-și piardă virginitatea cu un alt bărbat – propriul nepot al lui Mazarin, Filip Jules Mancini, Duce de Nevers.

Se presupune că, în 1658, Ducele de Nevers a fost „primul care l-a corupt” pe Filip în „viciul italian” (un eufemism pentru homosexualitate).

Filip a avut numeroși amanți, inclusiv unul pe care îl împărțea cu soția lui

Pe lângă activitățile militare, căsătoriile și balurile mascate, Filip a avut și iubiți cu care și-a petrecut timpul. Prima sa iubire a fost Guy Armand, conte de Guiche, cu care s-a culcat și Henrietta a Angliei, soția lui Filip.

Un alt iubit al lui Filip a fost un cavaler de Lorena care pentru o vreme a reușit chiar să obțină recunoaștere ca un fel de amant regal oficial, fiind numit „stăpânul casei”. De asemenea, Filip a avut relații deschise și cu numeroși nobili germani.

În 1701, deja bătrânii Filip și Ludovic s-au întâlnit pentru a discuta despre afacerile unui duce și menținerea fiului acestuia în conducerea armatei Franței. Ludovic se aștepta ca Filip să aibă aceeași poziție cu privire la fiul ducelui – menținerea tânărului în aceeași funcție –, dar Filip a propus avansarea, susținând că ducele și familia lui fuseseră ținuți până atunci într-o poziție subordonată.

Ludovic al IV-lea, Regele Soare. Foto: Wikimedia

La fel cum Ludovic îl retrăsese în tinerețe pe Filip de pe câmpul de luptă, a refuzat și de această dată să îi dea satisfacție. Au urmat câteva luni în care cei doi frați s-au contrat cu privire la această chestiune.

La 8 iunie 1701, Ludovic al XIV-lea și Filip I s-au confruntat din nou cu privire la fiul ducelui, angajându-se într-o discuție aprinsă. Filip s-a enervat atât de tare, încât, spre seară, în timp ce lua cina, s-a prăbușit peste masă.

A devenit clar că era pe moarte. Filip I a decedat a doua zi, cel mai probabil din cauza unui atac cerebral.

Ca să știi mai mult, citește „Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii”

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, „Mărire și decădere” cartografiază istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondată aspirația omenirii pentru putere și este urmărită evoluția impulsului imperial de la directa agresiune militară a imperiilor antice la subtila, dar ampla influență culturală a superputerilor de azi.

Îmbinând o perspectivă amplă cu o concizie remarcabilă, Paul Strathern stabilește conexiuni pe durata a cinci milenii și aruncă o lumină revelatoare asupra acestor mari civilizații – de la Imperiul Mongol și dinastia Yuan până la azteci și otomani, prezentând inclusiv imperii mai recente: cel Britanic, Ruso-Sovietic și American. Sintetizând 5000 de ani de istorie universală în zece capitole succinte, Mărire și decădere oferă o lectură incitantă și instructivă oricărui pasionat de istoria lumii.

„Mărire și decădere” se deschide cu o incursiune în Imperiul Akkadian, care a dominat o mare parte din vechea Mesopotamie, ca apoi să prezinte vastul Imperiu Roman, în căutarea rădăcinilor noastre occidentale și răsăritene. În continuare, autorul se îndreaptă spre Califatele Abbasid și Umayyid, unde s-au dezvoltat multe elemente care și-au adus contribuția la cultura clasică occidentală. Mai apoi, pe măsură ce ieșea dintr-o perioadă de stagnare culturală, Europa s-a văzut confruntată cu iureșul unor invazii dinspre răsărit, moment în care facem cunoștință cu împărații Imperiului Mongol…

Rând pe rând ne sunt prezentate marile imperii cu contradicțiile lor. Mai presus de toate, vedem cum ambiția de măreție imperială – de la împărații romani la Hitler – este înrădăcinată în visuri utopice și de nemurire. Fiecare imperiu conține semințele propriei sale distrugeri: prin urmare, ce este de fapt progresul social? Cine beneficiază de pe urma lui și cine are de suferit?

„Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu