Palatul Farnese, din orașul italian Piacenza, este un edificiu impunător din secolul XVI transformat în muzeu. Deși clădirea în sine este un element de patrimoniu valoros, conține un exponat mult mai vechi și mai prețios decât palatul însuși: replica de bronz a unui ficat de oaie, care prezintă, pe doar câțiva centimetri pătrați, modul în care concepeau vechii etrusci ordinea cosmică.

Palatul a fost construit în jurul anului 1550, ca reședință pentru Ottavio Farnese, ducele de Parma, și soția acestuia. După moartea ultimului descendent al ducelui, în 1731, clădirea a fost lăsată în paragină.

La începutul secolului XX, autoritățile au început un amplu proces de restaurare, iar astăzi Palatul Farnese funcționează ca muzeu.

Vizitatorii pot face turul încăperilor, unde pot admira piese de mobilier vechi, picturi ale lui Botticelli și ale altor pictori importanți, frize și fresce, armuri și arme vechi.

Etruscii interpretau voința zeilor după organele animalelor sacrificate

Dar cel mai prețios exponat al muzeului este replica de bronz a unui ficat de oaie, un obiect care datează din vremea civilizației etrusce.

Etruscii au ocupat regiunea cunoscută astăzi drept Toscana. Civilizația etruscă a înflorit între aproximativ 900 î.e.n. și 300 î.e.n, când a început să fie asimilată de romani.

Deși au existat așezări care au rezistat asaltului roman încă trei secole, până în anul 27 al erei noastre procesul de romanizare a etruscilor a fost finalizat.

Etruscii aveau propriul lor limbaj, propria religie și propria viziune asupra cosmosului. Cele mai vechi exemple cunoscute de scriere etruscă sunt inscripțiile găsite în sudul vechii regiuni Etruria și datează în jurul anului 700 î.e.n.

Sistemul de scriere al etruscilor folosea simboluri împrumutate din scrierea greacă, dar limba etruscă este doar parțial înțeleasă.

În ceea ce privește viața religioasă, acești oameni practicau așa-numitul haruspiciu (care în greacă înseamnă „observarea măruntaielor”), un ritual divinatoriu menit să interpreteze voința zeilor după aspectul organelor animalelor sacrificate, în special ficat de oaie sau de găină.

Haruspiciul a fost preluat ulterior și de romani și a continuat să fie utilizat până în Evul Mediu, cu precădere de către eretici și păgâni.

Ficatul de bronz expus la Palazzo Farnese este împărțit în mai multe secțiuni, pe care sunt inscripționate numele zeităților etrusce.

Ficatul de bronz este și hartă cosmică, și calendar liturgic

Artefactul a fost descoperit în 1877 pe un câmp de lângă Piacenza. Datează din aproximativ 200 î.e.n., dată la care mulți dintre etrusci erau deja sub stăpânire romană.

Obiectul este destul de mic, 12.6 pe 7.6 centimetri, dar conține o sumedenie de informații. Arheologii cred că artefactul prezintă viziunea etruscilor asupra cosmosului.

Marginea obiectului este împărțită în 16 secțiuni care corespund celor 16 case astrologice în care etruscii împărțeau cosmosul. Fiecare secțiune era „casa” unei zeități.

Din acest motiv, opinia generală este că ficatul de bronz reprezintă modelul etrusc al cosmosului, iar secțiunile sale reprezintă constelații sau semne astrologice.

Istoricii cred că obiectul a fost probabil folosit atât pe post de hartă a cerului, cât și ca instrument de interpretare și prezicere a evenimentelor importante.

Unul dintre oamenii de știință care au cercetat artefactul este Antonio Gottarelli, de la Universitatea din Bologna. Între 2017 și 2018, Gottarelli a publicat două studii cu privire la ficatul de bronz, cea mai cuprinzătoare analiză a conținutului acestuia.

Conform lui Gottarelli, obiectul era un soi de „calculator” portabil, care le permitea celor inițiați să alcătuiască un calendar liturgico-ritualic.

Haruspiciul (sau hepatoscopia, în termenii zilelor noastre) este o practică arhaică, întâlnită la popoarele orientale mai vechi decât etruscii. Babilonienii, de pildă, erau faimoși pentru această preocupare, care este menționată chiar și în Biblie și în textele descoperite în ruinele de la Ninive.

De la babilonieni, practica a fost preluată de greci, care au răspândit-o în Anatolia (Turcia) și spre vest, până la etrusci.