Ferma maimuțelor, centrul secret implicat în crearea vaccinului antipoliomielitic

În anii ’40, lumea întreagă se afla sub amenințarea terifiantă a poliomielitei, o boală infecțioasă cauzată de virusul poliomielitic și care avea efecte devastatoare, în special asupra copiilor.

Maladia se răspândea rapid, prin apa infestată și din cauza igienei precare (mâini murdare), provocând simptome precum grețurile, oboseala, febra și rigiditatea corpului.

Copii bolnavi
Virusul afectează sistemul nervos și distruge celulele nervoase care controlează mușchii, în special pe cei ai picioarelor. Foto: The Independent

Numărul de infectări creștea în special vara, iar cei care contractau boala rămâneau adesea cu paralizii sau mureau. În fiecare an, sute de mii de oameni de pe glob rămâneau cu dizabilități fizice.

Cursa pentru dezvoltarea unui vaccin

În SUA, situația era disperată: anual, 35.000 de persoane rămâneau cu dizabilități, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Președintele american Franklin Delano Roosevelt a fost, și el, victima acestei boli. A fost diagnosticat cu poliomielită în 1921, pe când avea 39 de ani, și a rămas infirm pentru tot restul vieții.

Franklin Delano Roosevelt
Din cauza efectelor devastatoare ale poliomielitei, președintele Franklin Delano Roosevelt era nevoit să folosească un scaun cu rotile. Foto: Getty Images

Cum oricine putea fi purtător al virusului, era nevoie disperată de un vaccin.

La finalul anilor ’40 și începutul anilor ‘50, Jonas Salk și Albert Sabin, doi virusologi rivali, au lucrat intens, fiecare în laboratorul său, la dezvoltarea unui vaccin.

Sabin încerca să creeze un vaccin ce putea fi administrat pe cale orală, în timp ce Salk căuta o substanță imunizantă injectabilă, folosind o versiune moartă a virusului poliomielitic.

În cartea sa, „Poliomielita: O poveste americană”, David Oshinsky scrie despre caracterul urgent al muncii lui Salk din acea perioadă:

„Salk avea motive să se grăbească. În anul 1952 a fost înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri: 57.000 de cazuri în întreaga țară. Titluri precum «Sezonul ciumei» și «Vremea poliomielitei» apăreau deseori pe prima pagină a ziarelor. 20.000 de oameni au rămas paralizați pentru totdeauna, iar aproximativ 3.000 au murit.”

Maimuțele au fost aduse din India și Filipine

Maimute
Julius Younger, membru al echipei de cercetare conduse de Jonas Salk, analizează o maimuță infectată cu virusul poliomielitic, pentru a vedea dacă membrele i-au fost afectate de paralizie. Foto: Universitatea din Pittsburgh

Încă de la începutul epidemiei de poliomielită, maimuțele au fost considerate esențiale pentru procesul de cercetare, fiind folosite drept cobai înaintea realizării studiilor clinice pe oameni.

Fără voia lor, aceste animale au devenit eroii luptei împotriva bolii, iar datorită lor au descoperit oamenii de știință faptul că existau trei tulpini ale acestei boli mortale.

A fost nevoie ca animalele să fie importate din alte țări. Maimuțele erau achiziționate, la un preț foarte mare, din India și Filipine, și transportate în SUA.

Maimute in laborator
Foto: americanhistory.si.edu

La început, multe exemplare au murit în timpul transportului, astfel încât Fundația Națională pentru Paralizia Infantilă (astăzi March of Dimes) a început să supravegheze importurile de primate.

Fiind nevoie de un control centralizat al acestor importuri, s-a decis construirea unui centru în care să fie procesate toate maimuțele aduse din țări străine, potrivit lui Oshinsky.

Naturalistul John Hamlet a fost însărcinat cu identificarea unui spațiu pentru centrul de primate care să fie conectat atât cu porturile maritime, cât și cu aeroporturile, dar care, în același timp, să fie izolat de aglomerările urbane.

În 1949 a fost ales un teren din zona rurală a statului Carolina de Sud, pe malul unui râu. Zona semăna destul de mult cu habitatul natural al maimuțelor, împădurită și cu climă blândă.

Aici a fost înființată Ferma Okatie, prin care aveau să treacă, în scopuri de cercetare, miile de primate importate de SUA de-a lungul anilor.

Inițial, maimuțele din India și Filipine ajungeau într-un port din statul Georgia, apoi erau transportate până la fermă cu camionul, cale de 48 de kilometri.

După ce călătoriile cu avionul au devenit mai populare, animalele au fost transportate cu aeronave din Londra la New York, iar apoi cu trenul până la Ferma Okatie.

Destinația finală: laboratoarele lui Salk și Sabin

Jonas Salk
Jonas Salk. Foto: Wikimedia

Odată ajunse la fermă, animalele erau ținute 21 de zile în carantină, aclimatizându-se și fiind hrănite cu hrană specială. În tot acest timp, oamenii de știință le țineau sub observație.

După ce treceau cu bine de perioada de carantină, primatele ajungeau la centrele de cercetare ale lui Salk și Sabin. Acolo, oamenii de știință le foloseau în testele clinice și le injectau diverse variante de vaccin, pentru a testa capacitatea de imunizare la cele trei tulpini ale virusului.

Puțini localnici știau ce se întâmpla la fermă. De asemenea, nu există documente care să ateste că oamenii s-ar fi împotrivit acestei activități, mai ales că la acea vreme opoziția față de testele pe animale era cvasi-inexistentă.

Albert Sabin
Vaccinul oral al lui Sabin a fost introdus în uz în 1961, la șase ani după vaccinul injectabil al lui Salk. Foto: NEH.org

După o vreme, întreținerea centrului nu a mai avut sens. Odată ce vaccinul lui Salk a fost declarat un succes și lansat în 1955, activitatea de la Ferma Okatie nu mai era necesară.

Închiderea centrului de testare

Centrul a fost închis în 1959, iar maimuțelor rămase le-a fost găsită o altă „întrebuințare”: material de cercetare în lupta pentru reducerea nașterilor premature.

Potrivit lui Louise Crawford, o fostă angajată a fermei, după desființare, clădirile, laboratoarele, inclusiv cuștile în care fuseseră ținute maimuțele au fost lăsate așa cum erau.

Jonas Salk
Jonas Salk pe coperta ediției din 29 martie 1954 a revistei Time. Foto: Time

A fost angajat un îngrijitor care să țină sub control vegetația, iar laboratorul a fost închis și conservat în eventualitatea în care urma să mai fie nevoie de el. Dar acea zi nu a mai venit niciodată.

În 1980, terenul și clădirile au fost vândute unui dezvoltator imobiliar. Echipamentul din laborator a fost donat departamentului de știință al unei școli, iar cuștile au ajuns în proprietatea unui fermier. Astăzi, terenul este ocupat de locuințe și este proprietate privată.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Un comentariu la „Ferma maimuțelor, centrul secret implicat în crearea vaccinului antipoliomielitic”

  1. Cand sacrifici vietile a sute si mii de animale ”de laborator” pentru medicamente nu se poate numi ca stii meserie. Observ tot soiul de probleme cu omenirea. Noi cei care ne opunem multor lucruri grave pe care astia le fac vom avea cel mai mult de suferit cand va incepe un razboi mondial. Am fost mereu impotriva drogurilor sintetice, adica produse ”farmaceutice” care nu au legatura cu biochimia planetei si cu corpul uman. Planeta si corpul uman sunt unul si acelas lucru. De exemplu acidul salicilic se gaseste in scoarta de salcie si in frunze dar acidul acetil-salicilic, nu. Este un produs de sinteza…. nu sunt bune in mod natural. Din 1912 de cand alopaticii au pus stapanire pe Sistemul Medical excluzand orice ajutor real din partea Naturopatiei, s-au intamplat o gramada crime si rautati care mai de care. 109 ani au trecut de atunci si vad acum in farmacii produse de Plafar. S-a mai trezit o tara lumea fiindca a mai vazut ca e mintita serios si prostita intentionat, strict pentru scopul imbogatirii unora putini pe seama celor multi si de asemenea pentru pura indobitocire a maselor.

    Răspunde

Lasă un comentariu