fbpx

VIDEO Căutată de toți sătenii, o femeie din Indonezia a fost găsită într-un piton de 7 metri

Pe 15 iunie 2018, o femeie în vârstă de 54 de ani, din Indonezia, a fost găsită moartă pe insula Sulawesi, după ce a fost înghițită de un piton lung de 7 metri, potrivit The Jakarta Post.

În noaptea precedentă, Wa Tiba plecase din satul său ca să își îngrijească grădina, aflată la aproximativ 800 de metri de casă. Membrii familiei Tibei au spus că femeia voia să verifice grădina fiindcă mistreții sălbatici îi distrugeau adeseori recolta.

„Când au despicat stomacul șarpelui, au găsit trupul Tibei încă intact, cu toate hainele pe el.”

Dar, pentru că Tiba nu s-a întors acasă până la răsărit, sora ei a plecat să o caute în împrejurimile grădinii. A reușit să găsească numai câteva obiecte care aparținuseră surorii sale, inclusiv o lanternă, maceta și sandalele.

În curând, aproximativ o sută de localnici îngrijorați, printre care se numărau și rudele Tibei, au plecat în căutarea femeii.

Apoi, la aproximativ 30 de metri de locul în care fuseseră descoperite obiectele care îi aparținuseră femeii, au văzut un piton reticulat, lung de 7 metri, care avea o umflătură mare la mijloc.

„Localnicii bănuiau că șarpele a înghițit victima, așa că l-au ucis și apoi l-au scos din grădină”, a afirmat șeful poliției locale.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

După ce au dus pitonul în sat, sătenii l-au despicat.

Căutată de toți sătenii, o femeie din Indonezia a fost găsită într-un piton de 7 metri
Habar n-aveau unde dispăruse femeia, dar apoi i-au găsit cadavrul într-un șarpe enorm

În stomacul șarpelui au găsit cadavrul lui Wa Tiba, care fusese înghițită începând cu capul. „Când au despicat stomacul șarpelui, au găsit cadavrul Tibei încă intact, cu toate hainele pe el”, a relatat unul dintre săteni.

Pitonii reticulați sunt cei mai lungi șerpi din lume și sunt larg răspândiți în Indonezia, precum și în alte părți din sud-estul Asiei. Aceste creaturi pot ajunge la lungimi de peste 9 metri și la greutatea de 140 de kilograme.

Căutată de toți sătenii, o femeie din Indonezia a fost găsită într-un piton de 7 metri
Pitonul reticulat este un șarpe neveninos, constrictor, răspândit în pădurile tropicale, liziere și pășunile adiacente din Sudul Asiei. Este vânat pentru pielea lui, folosită în industria încălțămintei și în marochinărie

Ei își folosesc mărimea impresionantă pentru a-și sufoca prada înainte de a o înghiți întreagă. Digestia durează zile sau chiar săptămâni întregi. Pitonii ucid și mănâncă cu regularitate creaturi care au cam un sfert din mărimea lor, inclusiv maimuțe și porci.

Cazurile în care acești pitoni ucid oameni sunt rare. Totuși, acesta a fost al doilea caz în care un piton a atacat un om în Indonezia în ultimii doi ani.

Un incident similar a avut loc în martie 2017, când un fermier în vârstă de 25 de ani a fost înghițit de un piton, în timp ce își aduna recolta, în provincia Sulawesi. Se pare că grădinăritul în Indonezia poate fi o activitate înspăimântător de periculoasă.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • >