Farul San Juan de Salvamento este situat la capătul Insulei Statelor, în Patagonia, în provincia argentiniană Tierra del Fuego. Este cel mai vechi far din Argentina și primul care a fost construit în apele sudice.
A fost supranumit „farul de la capătul lumii”, după romanul lui Jules Verne care poartă acest titlu. Tema romanului este supraviețuirea în circumstanțe extreme, iar evenimentele descrise au în centru tocmai acest far izolat.
Farul datează din 1884, când Divizia Expediționară din Atlanticul de Sud, sub comanda comandorului Augusto Lasserre, a înființat o subprefectură maritimă, o închisoare și o stație de salvare pe Insula Statelor, ca răspuns la numeroasele naufragii care aveau loc în jurul Capului Horn.
Farul a fost ridicat pe un promontoriu stâncos numit Capul San Juan. Comandorul Augusto Lasserre a adăugat „de Salvamento” (care înseamnă „al salvării”) la numele farului pentru a face clar scopul acestuia.
Numele San Juan de Salvamento s-a extins la împrejurimile capului și, în special, la micul port care a fost amenajat într-un golf adiacent. Inițial, farul era format dintr-o casă din lemn de fag cu 16 laturi, cu o înălțime de doar cinci metri și diametrul de aproximativ nouă metri.
Faro San Juan de Salvamento a avut viață scurtă
Lumina era asigurată de opt lămpi cu kerosen plasate în spatele a două ferestre ale căror geamuri erau prevăzute cu lentile Fresnel. Însă amplasarea farului nu a reușit să asigure buna vizibilitate a fasciculului de lumină.
Lumina lămpilor cu petrol era prea slabă, iar ceața ascundea adesea farul. Drept urmare, navele au continuat să naufragieze în jurul Insulei Anului Nou și în apropiere de insulițele situate la nord de far.
Astfel, în 1901, guvernul argentinian, în colaborare cu Comisia Internațională de Organizare a Expediției Antarctice, a decis să ridice Farul de Anul Nou, situat puțin mai la nord, pe Insula Observatorului.
Farul de Anul Nou a fost finalizat în 1902, iar Faro de San Juan de Salvamento a fost abandonat după numai opt ani de funcționare. Inspirat de amplasamentul îndepărtat al farului, Jules Verne a finalizat proiectul romanului „Farul de la capătul lumii” în 1901. Acesta a fost publicat patru ani mai târziu, după moartea scriitorului.
Farul a rămas abandonat și în ruine timp de aproape un secol, până în 1994, când navigatorul francez André Bronner, fascinat de romanul lui Jules Verne, a pornit să caute „farul de la capătul lumii”.
Bronner s-a întors pe insulă în anul următor și a rămas acolo izolat timp de trei luni, supraviețuind cu mijloace rudimentare în Golful Flinders, la capătul vestic al insulei. A decis să întreprindă proiectul de reconstrucție a farului și, în acest scop, a creat în portul francez La Rochelle Asociația „Farul de la capătul lumii”.
A obținut sprijinul autorităților din Tierra del Fuego și Ushuaia, al marinei argentiniene, al guvernului francez și al mai multor companii private care au primit ideea cu entuziasm.
Proiectul a primit, de asemenea, contribuții financiare din partea municipalităților franceze Nantes (orașul natal al lui Jules Verne) și La Rochelle (locul de reședință al lui André Bonner).
Replica farului a fost finalizată în 1998 și a fost iluminată pentru prima dată la 26 februarie 1998. Clădirea din lemn a fost construită în La Rochelle, dezasamblată, transportată cu vaporul la Ushuaia și apoi, în cele din urmă, pe Insula Statelor, unde a fost reconstruită.
În 2000, André Bronner a promovat construirea unei alte replici a farului original San Juan de Salvamento, în largul coastei La Rochelle , pe coasta atlantică a Franței. Denumit și „farul de la capătul lumii”, acest far este construit în mare, pe piloni.
