fbpx

Falca de Habsburg și prețul plătit pentru practicarea incestului

Din acest articol vei afla despre „falca de Habsburg” și despre prețul plătit pentru practicarea incestului timp de zeci de ani în rândul celor mai puternice familii regale din Europa.

Căsătoria între rude biologice era o practică des întâlnită în casele nobiliare care conduceau Europa, până în secolul trecut. Chiar și regina Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu vărul ei de gradul trei.

Însă Habsburgii spanioli s-au dedat acestei practici cu un abandon periculos. De fapt, nouă dintre cele 11 căsătorii care au avut loc în cei 184 de ani în care au condus Spania (din 1516 până în 1700) au fost incestuoase.

Falca de Habsburg
Acest portret al lui Carol al II-lea al Spaniei înfățișează cu claritate „falca de Habsburg”

Cercetătorii moderni de pretutindeni susțin că practica de consangvinizare, întinsă pe generații întregi în rândul Habsburgilor spanioli, a fost cauza care a dus la prăbușirea lor. Din cauza incestului, linia genetică a familiei s-a deteriorat progresiv.

Astfel, s-a ajuns la punctul în care Carol al II-lea, ultimul moștenitor masculin, a devenit fizic incapabil să facă copii, ceea ce a dus la sfârșitul domniei Habsburgilor.

Ce este „falca de Habsburg”?

Cât timp au existat moștenitori, consangvinizarea a dus la apariția unui număr de trăsături fizice ciudate în cadrul acestei familii, în special trăsătura numită „falca de Habsburg”. Acesta era cel mai evident simptom al consangvinizării practicate de această familie.

„Falca de Habsburg” este numită de doctori „prognatism mandibular”. Această boală are ca efect protuberarea mandibulei până la punctul în care aceasta devine semnificativ mai mare decât maxilar (partea de sus).

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Acest lucru duce la apariția unei ocluzii inverse, care este uneori atât de pronunțată, încât poate constitui un impediment pentru vorbire și poate face dificilă închiderea în întregime a gurii.

Când primul conducător din dinastia Habsburgilor spanioli, Carol al V-lea, a sosit în Spania în 1516, nu era capabil să-și închidă în întregime gura, din cauza „fălcii de Habsburg”. Se spune că din această cauză un țăran curajos a strigat către el următoarele:

„Maiestate, închide gura! Muștele din această țară sunt foarte obraznice.”

Casa de Habsburg

Falca de Habsburg
Artiștii au surprins „falca de Habsburg” a lui Carol al V-lea

Habsburgii erau de orgine austriacă și germană. Domnia Habsburgilor în Spania a început oficial în 1516, însă ei controlau numeroase regiuni din Europa încă din secolul XIII.

Domnia lor în Spania a început când conducătorul Habsburg Filip I al Burgundiei (care avea în stăpânire și bucăți din ceea ce azi sunt Luxemburg, Belgia, Franța și Olanda) s-a căsătorit cu Ioana de Castilia, moștenitoarea unei mari părți din Spania de astăzi, în 1496.

După un deceniu de lupte cu pretendenții la putere din Spania, Filip I a urcat pe tronul Castiliei în 1506. Acest lucru se întâmpla la șase ani după ce devenise tatăl lui Carol al V-lea, care a urcat pe tronul Spaniei în 1516.

Habsburgii știau că, după ce primiseră tronul în urma unor căsătorii, acesta le putea scăpa la fel de bine din mână tot prin niște mariaje. Fiind hotărâți să păstreze monarhia spaniolă în familie, au început să caute mirese regale în rândurile familiei lor.

Prețul greu al consangvinizării

Datorită consangvinizării, tronul a rămas în mâinile Habsburgilor. Însă consangvinizarea a avut și consecințe neașteptate, care au dus în cele din urmă la prăbușirea dinastiei.

Odată cu coroana, o serie de gene care aveau ca rezultat defecte la naștere erau și ele trecute din generație în generație. Pe lângă faptul că sunt un tabu social și cultural, căsătoriile incestuoase sunt dăunătoare prin faptul că duc la creșterea numărului de sarcini pierdute, copii născuți morți și morți neonatale.

Numai jumătate dintre copiii Habsburgilor au supraviețuit până la vârsta de 10 ani, în comparație cu rata de supraviețuire de 80% a copiilor din alte familii nobile spaniole din aceeași epocă.

Căsătoria între membrii familiei crește șansele ca genele recesive dăunătoare (care în mod normal s-ar retrage, datorită genelor dominante sănătoase ale unor părinți care nu sunt înrudiți) să fie date mai departe de-a lungul generațiilor (regina Victoria a Marii Britanii a răspândit gena recesivă a hemofiliei pe un întreg continent, din cauza consangvinizării familiilor regale din Europa).

În cazul Habsburgilor, însă, cea mai cunoscută trăsătură transmisă din generație în generație a fost „falca de Habsburg”.

Persoane regale afectate de „falca de Habsburg”

Falca de Habsburg
„Falca de Habsburg” a Mariei Antoinette nu a fost la fel de pronunțată ca în cazul altor persoane regale, însă regina avea o buză de jos protuberantă

Unul dintre Habsburgii cei mai celebri (care însă nu făcea parte din ramura Habsburgilor spanioli) avea și el această trăsătură a familiei. Este vorba despre Marie Antoinette a Franței.

Deși era celebră pentru frumusețea ei, aceasta avea „o buză de jos protuberantă”, care o făcea să arate de parcă ar fi fost mereu îmbufnată. Însă Marie Antoinette a scăpat ușor în comparație cu ultimul conducător Habsburg al Spaniei, care a urcat pe tron în 1665.

Capătul de linie

Poreclit El Hechizado („deocheatul”), Carol al II-lea avea falca de jos atât de pronunțată, încât se chinuia să mănânce sau să vorbească. Pe lângă faptul că se afla în posesia „fălcii de Habsburg”, regele era scund, slab, impotent, handicapat mintal, suferea de numeroase probleme intestinale și a început să vorbească abia la vârsta de patru ani.

Un ambasador francez, trimis să testeze terenul în vederea unei eventuale căsătorii, a raportat că „acest rege catolic este atât de urât, încât stârnește groaza și pare bolnav”.

Falca de Habsburg
Filip al IV-lea al Spaniei, care, alături de coroană, i-a transmis fiului său, Carol al II-lea, și „falca de Habsburg”

Tatăl lui Carol al II-lea, Filip al IV-lea, se însurase cu fiica surorii lui, o legătură de rudenie periculos de apropiată. Astfel, Filip era atât tatăl, cât și unchiul lui Carol.

Pe baza secolelor de căsătorii consangvine, care au dus la nașterea ultimului moștenitor, cercetătorii moderni au calculat că probabilitatea ca o persoană să aibă două gene identice din cauza legăturii de rudenie dintre părinții săi (coeficientul de consangvinizare ) era aproape la fel de mare precum cel al unui copil născut dintr-o relație incestuoasă.

Carol al II-lea, cu tot cu falca lui de Habsburg, a fost incapabil să facă copii. Cercetătorii speculează, de asemenea, că ar fi putut fi steril.

Corpul său a cedat și regele a murit în 1700, la numai 39 de ani. Acesta a fost rezultatul acumulării a două secole de caracteristici dăunătoare care i-au fost transmise.

Habsburgii au crezut că păstrarea puterii în familie îi va face puternici, însă, în cele din urmă, acest lucru i-a năruit. Au pierdut tronul Spaniei tocmai din cauza practicilor despre care au sperat că îi vor ajuta să păstreze puterea.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>