Explozia misterioasă a unui satelit Boeing lasă în urmă 80 de fragmente în spațiu

Un eveniment recent din spațiu a atras atenția Forțelor Spațiale ale SUA, după ce un satelit de comunicații, Intelsat 33e, a fost distrus într-o explozie neașteptată. Lansat în 2016, satelitul, construit de compania Boeing, asigura legături esențiale de comunicații pentru Europa, Asia și Africa.

Incidentul, confirmat atât de Intelsat cât și de autoritățile americane, s-a produs pe 19 octombrie 2024, la doar două zile după ce operatorul satelitului a raportat o „anomalie” neprecizată.

Explozia a generat un nor de resturi spațiale, estimat de Forțele Spațiale ale SUA la aproximativ 20 de fragmente majore, care sunt acum monitorizate atent.

Deși nu există o amenințare imediată, agenția americană efectuează evaluări continue pentru a se asigura că resturile nu reprezintă un pericol pentru alte obiecte spațiale.

Agenția spațială rusă, Roscosmos, a anunțat că a detectat un număr mult mai mare de fragmente, peste 80, și a concluzionat că explozia satelitului a fost instantanee.

Acest incident vine într-un moment dificil pentru compania Boeing, care se confruntă deja cu probleme semnificative legate de procesele sale de producție, în special în sectorul aviației.

Compania a fost ținta criticilor mass-media la începutul anului 2024, din cauza unor probleme de siguranță a zborurilor, a unor plângeri din partea avertizorilor de integritate și a unor investigații federale.

Aceste probleme au avut un impact financiar sever asupra companiei, care a raportat o pierdere de peste 6 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2024.

Sub conducerea noului său președinte, Kelly Ortberg, Boeing a anunțat o restructurare drastică la începutul lunii octombrie 2024, inclusiv disponibilizarea a aproximativ 10% din forța de muncă.

Mii de angajați din producție se află în prezent în grevă, amplificând și mai mult presiunea asupra companiei deja afectată.

Explozia satelitului Intelsat 33e pe o orbită geostaționară, o zonă considerată în general mai puțin vulnerabilă la coliziuni și atacuri, a ridicat semne de întrebare cu privire la cauza incidentului.

Unele voci din industrie speculează că explozia ar fi putut fi cauzată de o combinație neobișnuită de combustibili utilizați în propulsoarele satelitului, însă o anchetă amănunțită este necesară pentru a determina cu exactitate factorii care au contribuit la această situație nefericită.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, vezi episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Lasă un comentariu