Winthorp și Luella Kellogg voiau să știe cum trăiesc cu adevărat copiii sălbatici, dar, cum ar fi fost lipsit de etică să crească un copil în pădure, au decis să crească un cimpanzeu alături de fiul lor în vârstă de zece luni.
Botezat Gua, cimpanzeul a depășit copilul în aproape toate ariile de dezvoltare, în afară de limbaj, și l-a influențat atât de mult, încât și fiul psihologului a început să comunice prin mârâituri și urlete. Experimentul s-a desfășurat la începutul anilor ’30 și a durat nouă luni.
Încă de când era student, Winthorp Kellogg era fascinat de copiii sălbatici. Existau deja cazuri bine documentate, povești despre copii crescuți de animale în sălbăticie, fără nicio influență umană și care nu au reușit să se adapteze la civilizație după ce au intrat în contact cu aceasta.
Kellogg lucra deja de ani de zile ca psiholog când a decis să analizeze mai în detaliu ce se întâmplă în mintea unui copil crescut de alte specii și cum se dezvoltă acesta.
Unele dintre preocupările lui Kellogg priveau inteligența copiilor crescuți în sălbăticie. La acea vreme, presupunerea era că toți așa-zișii copii sălbatici au un IQ redus, însă Kellogg susținea că acest lucru nu este adevărat.
Dacă ar fi fost adevărat, afirma Kellogg, copilul nu ar fi supraviețuit. Psihologul susținea că, la începutul vieții, există o perioadă de experiențe și învățare care formează o ființă pentru tot restul existenței sale.
Kellogg s-a hotărât să dovedească acest lucru. Dar, cum creșterea unui copil în sălbăticie și observarea lui pe ascuns ar fi fost un proiect de o etică îndoielnică, a decis să abordeze lucrurile altfel.
A hotărât să crească un cimpanzeu așa cum ar crește un copil și avea de gând să meargă până la capăt. Anterior, se mai făcuseră încercări de a învăța cimpanzeii să folosească limbajul uman, însă toate dăduseră greș.
Kellogg s-a decis că nu avea să lucreze cu cimpanzeul doar în timpul orelor de muncă. Avea de gând să crească un cimpanzeu alături de Donald, fiul său în vârstă de aproape un an.
Winthorp Kellogg și soția sa, Luella, au adoptat-o pe Gua, o femelă cimpanzeu în vârstă de aproximativ șapte luni. Cimpanzeul avea să facă parte din familia lor zi și noapte.
Familia urma să îl îmbrace, să îl hrănească și să se joace cu el ca și cum ar fi fost un om. Cimpanzeul urma să fie îngrijit ca și cum ar fi fost copilul biologic al cuplului.
Timp de nouă luni, familia Kellogg a ținut-o pe Gua alături de Donald, supunându-i frecvent pe amândoi unor serii de teste care le măsurau gradul de dezvoltare.
De la memorie, reflexe, comportamentul pe care îl aveau când se jucau și până la ascultare și abilități de limbaj și de atenție, dezvoltarea celor doi fusese plănuită cu atenție, în cadrul acestui experiment care trebuie să fi fost epuizant.
Cei doi Kellogg erau conștiincioși, iar observațiile lor erau amănunțite. Au descris până și zgomotul produs de o lingură cu care se lovea de cap fiul lor, în comparație cu zgomotul produs de o lingură cu care se lovea de cap cimpanzeul.
În cele din urmă, rezultatele obținute s-au dovedit interesante. Gua nu a stăpânit niciodată limbajul, însă bolboroselile lui Donald au devenit mai degrabă atipice, pe măsură ce încerca să imite sunetele produse de „sora” lui adoptată.
La început, copilul imita sunetele cimpanzeului. Mai târziu, a folosit acele mârâituri și urlete în încercarea de a comunica, așa cum o făcea cimpanzeul.
Gua și-a depășit „fratele” uman în multe privințe. A învățat mai repede să se hrănească singură și reușea să îndeplinească anumite sarcini cu mai mult succes. Gua prelua conducerea când venea vorba de explorarea de locuri noi și manipularea de obiecte văzute pentru prima dată.
Vorbirea și limbajul – vorbirea adevărată și formarea cuvintelor – erau singurele lucruri pe care Donald le învățase mai repede. Gua îl depășea pe Donald și din punct de vedere fizic și poate că soții Kellogg s-au temut că animalul devenise prea puternic pentru a se mai juca cu băiatul.
Preocupați de posibilitatea ca fiul lor să copieze prea mult din comportamentul animalului, soții Kellogg au decis să pună capăt experimentului după nouă luni.
Exista și teama că dezvoltarea lui Donald era ar fi putut fi încetinită de influența prea mare exercitată de cimpanzeu asupra copilului. În final, soții Kellogg au reușit să își formeze o perspectivă asupra anilor de dezvoltare prin care trec copiii sălbatici.
Au documentat studiul în cartea „The Ape and the Child” și au returnat-o pe Gua la centrul de la pe care a fost adoptată.
Din păcate, la mai puțin de un an după ce a fost separată de „fratele” ei, Gua a murit de pneumonie, însă impactul pe care la avut în domeniul psihologiei este remarcat și apreciat chiar și astăzi.
În continuarea acestui articol, îți recomandăm Limbajul corpului, o carte de psihologie practică, bogat ilustrată, care pleacă de la un adevăr simplu – „toți mințim” – și prezintă un arsenal de tehnici pentru descifrarea mesajelor ce se ascund în spatele gesturilor și cuvintelor frumos ambalate ale interlocutorilor și influențarea acestora. Cartea este disponibilă aici.
