Experiențele extracorporale: marele mister al psihicului uman

De-a lungul timpului, au existat numeroase cazuri în care diverse persoane au raportat că au trecut prin experiențe extracorporale. Concret, o astfel de experiență este senzația resimțită de o persoană că plutește în afara trupului său și că și-l poate chiar privi de la distanță, ca și cum s-ar afla în două locuri în același timp.

În general, aceste fenomene sunt asociate cu stările premergătoare morții. Însă experiențe extracorporale au fost raportate și de oameni sănătoși, care au trecut prin așa ceva fără să fi suferit traume.

Experiente extracorporale 04
„Sufletul părăsind trupul”, gravură de Luigi Schiavonetti (1808). Foto: Wikimedia

Ce anume declanșează aceste stări și care este mecanismul prin care ele se produc? Deși există câteva cercetări pe acest subiect, lumea științei nu a făcut mari progrese în a explica misterul.

O șansă extraordinară

Dovezile privind manifestarea acestor fenomene sunt indirecte și se rezumă la mărturiile celor care au trecut prin ele. Aparent, oricine poate avea o astfel de experiență ale cărei rădăcini par să fie de natură neurologică sau psihologică.

Unii ar spune că o astfel de experiență reprezintă „o scurtă călătorie a spiritului”. Nu există dovezi materiale de necontestat legate de existența spiritului sau a sufletului și se pare că experiențele extracorporale au o explicație mult mai ancorată în știință.

Doi oameni de știință care s-au încumetat să abordeze acest subiect complex sunt Andra Smith și Claude Messierwere, de la Universitatea din Ottawa. Cei doi au avut șansa să lucreze cu o persoană care a trecut prin experiențe extracorporale chiar sub ochii lor.

Astfel, cercetătorii au putut studia îndeaproape ce se întâmplă când fenomenul se declanșează. Subiectul a fost o tânără de 24 de ani, studentă la psihologie.

O relatare fascinantă

Aceasta a povestit că a avut primele experiențe extracorporale în copilărie, „plictisindu-se în timpul orelor de somn”.

Treptat, a descoperit că putea să-și declanșeze la comandă starea de ieșire din corp, pe care o folosea pentru a se distra când ceilalți copii de la grădiniță dormeau.

Experiente extracorporale 01
Foto: iStock

A continuat să experimenteze aceste stări și după ce a crescut, presupunând că „toată lumea poate face asta”. Cel mai bine reușea să își iasă din corp înainte de a adormi, iar experiența diferea în funcție de starea emoțională pe care o avea.

Tânăra a relatat că nu simțea nicio emoție în timpul acestor experiențe extracorporale.

„Simțeam că mă mișc sau, mai precis, că mă pot face să simt că mă mișc. Știam foarte bine că, în realitate, nu mă mișcam. Atunci când treci prin experiențe extracorporale, dualitatea minte-corp nu există”, le-a povestit ea cercetătorilor.

Modificări în activitatea creierului

Experiente extracorporale 03
Zonele creierului marcate cu roșu sunt cele care s-au activat în timpul experienței extracorporale. Foto: iStock

După ce au supus-o la mai multe teste, cercetătorii au descoperit că ceea ce descria tânăra se potrivea perfect cu ceea ce se întâmpla în creierul ei.

RMN-ul a arătat „o puternică dezactivare a cortexului vizual” și o „activare a emisferei stângi a mai multor zone ale creierului responsabile de declanșarea imaginilor kinestezice”.

Aceasta este partea creierului care ne permite să interacționăm cu lumea înconjurătoare. Cu ajutorul ei, corpul simte unde se poziționează în raportul cu mediul din jur. Aceasta a fost prima oară când experiențele extracorporale au fost analizate și documentate științific.

Cercetătorii știu că ele pot fi induse de leziuni ale creierului uman, stările premergătoare morții, droguri psihedelice, deshidratare sau stimularea electrică a creierului. De asemenea, unele persoane, la fel ca tânăra de 24 de ani, și le pot induce singure.

Sunt reale aceste experiențe extracorporale?

Experiente extracorporale 02
Foto: iStock

Ele sunt reale, în sensul că persoanele care le experimentează chiar le simt și, în anumite situații, pot descrie ce au văzut în timpul „somnului”.

Deși nu există multe experimente pe acest subiect, oamenii de știință cred că acest fenomen este un soi de halucinație declanșată de un mecanism neurologic deocamdată necunoscut.

Probabil că experiențele extracorporale vor avea soarta sinesteziei, un fenomen neurologic ignorat în prima jumătate a secolului XX.

Sinestezia, care îi face pe oameni să vadă culori atunci când citesc cuvinte sau cifre, este acum acceptată, studiată și înțeleasă. Totuși, oamenii de știință nu au toate răspunsurile privind aceste experiențe extracorporale.

De aceea, există multe păreri că ele sunt, de fapt, proiecții ale conștiinței în afara trupului. Un lucru este cert, însă: studiile privind fenomenul sunt abia la început.

Din acest motiv – și pentru că proiectele de cercetare într-un asemenea domeniu „de graniță” primesc foarte greu finanțare – probabil că va mai dura până când vom avea răspunsuri clare.


În continuare, citește despre 11 fenomene misterioase care se petrec în timp ce dormim sau descoperă 13 lucruri ciudate pe care le face corpul tău și care nu pot fi explicate.

Ca să știi mai mult, citește „Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane”

Ce este mintea? Din ce este făcută, de fapt, adevărata experiență a sinelui? Cum diferă mintea de creier? Cartea îl conduce pe cititor într-o călătorie profund personală și științifică spre adâncurile conștiinței, pe tărâmul experienței subiective și în cotloanele procesării informației – descoperind însușirea de autoorganizare a minții, care se manifestă atât din organismul uman, cât și din relațiile pe care le avem unul cu altul și cu lumea înconjurătoare.

„Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu