Este mâncarea cu adevărat expirată? Etichetele alimentelor înseamnă cu totul altceva

Atunci când salata din pungă începe să se înmoaie sau când descoperim în frigider o cutie mai veche de iaurt, cei mai mulți dintre noi verificăm rapid termenul de valabilitate de pe etichetă.

Decizia de a scăpa sau nu de acel aliment depinde de data înscrisă pe ambalaj.

Se pare că, exceptând alimentele pentru bebeluși, aceste etichete nu reprezintă un indicator al siguranței alimentare pe care să-l considerăm literă de lege. De fapt, în Statele Unite ale Americii, etichetarea nici nu este în lege.

Etichetele alimentelor, „Vestul Sălbatic”

De exemplu, în SUA, data marcată pe etichetă indică doar calitatea produsului alimentar, potrivit The Guardian.

„Etichetele de pe alimente sunt cam ca în Vestul Sălbatic – nu sunt standarde”, a explicat Jeffrey Constantino, reprezentantul ReFed, asociație care militează pentru reducerea risipei alimentare.

Problemele medicale cauzate de mucegai sau de bacteriile din mâncarea alterată nu pot fi contestate, însă etichetele oferă puține informații cu privire la astfel de riscuri.

„Nu este nimic concret care să lege termenul de valabilitate de afecțiunile cauzate de alimentele alterate. Aceste date de pe ambalaje se referă, în general, la perioada în care un produs se bucură de cea mai bună aromă sau calitate, ori indică intervalul de timp în care poate fi vândut. Nu au legătură cu siguranța. De aceea, este mult mai util să verificăm conținutul acelui aliment, pentru că mirosul, aroma, culoarea și textura sunt indicatori mult mai elocvenți cu privire la un potențial pericol”, a explicat Andrea Glenn, dietetician de la Harvard.

Eticheta ambalajelor, principalul motiv pentru risipa alimentară

Chiar și în aceste condiții, mulți americani se bazează exclusiv pe etichetele produselor alimentare. Un raport publicat în 2019 arată că 84% dintre cei peste 1.000 de respondenți au aruncat mâncarea, pentru că avea termenul de valabilitate depășit.

„Acesta este un aspect care ne arată că sistemul actual influențează consumatorii. Nu există două state care să aibă reguli similare, ceea ce înseamnă că, în mod cert, nu sunt bazate pe știință”, a spus Emily Broad, directorul Food Law and Police Clinic la Harvard.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu